Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Din 1 ianuarie 2020, a intrat în vigoare Legea nr.122/2019 pentru modificarea unor acte legislative prin care au fost operate modificări în Codul fiscal nr.1163/1997, Legea cu privire la tariful vamal nr.1380/1997 și Legea nr.1569/2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice cu referire la trimiterile poștale internaționale în formatul (B2C – de la business la consumator) pentru care a fost stabilită o valoare limită neimpozabilă în mărime de 200 de euro.
Mâine, 12 iulie 2019, va ieși de sub tipar nr. 223–229 al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale: În PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Legea pentru modificarea unor acte legislative (nr. 63, 5 iulie 2019) și Decretul de promulgare a acesteia • Legea pentru modificarea articolului 12 din Legea securității statului nr.618/1995 (nr. 73, 5 iulie 2019) și Decretul de promulgare a acesteia
Recent, în temeiul art. 27 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181/2014 şi în scopul reglementării modului de reflectare a unor indicatori bugetari, s-au efectuat modificări/completări în Ordinul ministrului Finanțelor nr. 208/2015 privind Clasificația bugetară (în continuare – OMF nr. 208/2015).
Autoturismele de lux sunt calificate cele a căror valoare în vamă constituie 600 mii lei și mai mult,anterior valoarea acestora fiind stabilită la nivel de 1,5 mil. lei. Modificarea este prevăzută în Legea nr. 171 din 19 decembrie 2019 cu privire la modificarea unor acte legislative, ce se referă la politica fiscală și vamală pentru anul 2020. Respectiv, se modifică și cota accizei suplimentare pentru autorismele de lux, care se va aplica proactiv în funcție de valoarea autovehiculului. Astfel, pentru cele cu valoarea între 600-700 mii lei, cota va constitui 2% aplicată la valoarea în vamă.
În contextul Declarației Organizației Mondiale a Sănătății și Parlamentul RM a adoptat Hotărârea nr.55 din 17 martie 2020, prin care a instituit starea de urgență în țară pe o perioadă de 60 zile, fiind instituită Comisia pentru Situaţii Excepţionale a RM (CSE). Prin anexa la Dispoziția nr. 1 din 18.03.2020, pct.1, CSE a dispus: pe durata stării de urgență, termenele de prescripție și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență (17 martie-15 mai 2020).
Serviciul Fiscal de Stat informează angajatorii ca până la 1 martie 2023 sunt obligați să prezente persoanelor cărora le-au efectuat plăți informația privind veniturile obținute pentru anul trecut.
Întreprinderea „X” a semnat un proiect ce prevede susținerea și promovarea tehnologiilor în domeniul energiei regenerabile în Republica Moldova, care cade sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 246 din 08.04.2010 cu privire la modul de aplicare a facilităţ
Multiplicatorul pentru venitul lunar minim garantat utilizat la stabilirea dreptului la ajutorul pentru perioada rece a anului poate fi majorat de la 1,95 la 2,2. În Parlament este înregistrat un proiect de lege privind modificarea art.151 din Legea cu privire la ajutorul social. Proiectul are drept scop sporirea gradului de protecție socială a persoanelor și familiilor defavorizate. Astfel, în cazul majorării multiplicatorului până la 2,2, vor putea pretinde la ajutor pentru perioada rece a anului familiile al căror venit global mediu lunar este de până la 2323 lei, ținând cont de venitul lunar minim garantat care, începând cu 1 aprilie curent, constituie 1056 lei (1056x2,2).
La data de 12 iunie 2025, în MO a fost publicată HG nr. 249/2025, prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la desfășurarea activității de autoservice (în continuare – Regulament).
Persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător achită impozitul funciar în bugetul local, conform locului amplasării terenurilor, după cum urmează:- în cazul terenurilor existente și/sau dobândite pînă la 31 martie inclusiv a anului fiscal în curs - nu mai târziu de data de 30 iunie a anului curent;- în cazul terenurilor dobândite după data de 31 martie a anului fiscal în curs - nu mai tîrziu de data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune.
Agenția Proprietății Publice, aflată în subordinea Guvernului din anul 2017, ar putea ajunge din nou în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii. Guvernul a avizat pozitiv un proiect de lege pentru modificarea unor acte legislative — Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, Legea cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală și Legea privind delimitarea proprietății publice. Autorii proiectului consideră că, pentru asigurarea implementării politicii statului în domeniul administrării și deetatizării proprietății publice, este judicios ca organul abilitat cu aceste funcții să fie în subordinea ministerului căruia i s-a încredințat competența de elaborare a politicii în domeniu, și anume MEI.
Persoanele licențiate și autorizate care prestează servicii sau desfăşoară activităţi pe piaţa de capital vor fi supuse unui audit în scop de supraveghere. Acesta presupune efectuarea periodică a auditului sistemelor informaționale și efectuarea verificării corespunderii cerinţelor aferente normelor de prudenţă fiecărui gen de activitate în parte potrivit licenţelor şi autorizaţiilor deţinute, la solicitarea Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.171/2012 privind piața de capital.
O situație tot mai frecvent întâlnită în ultima perioadă de timp este cea în care persoanele întreținute, cum ar fi studenții, elevii, își exprimă intenția de a se angaja în câmpul muncii. Această schimbare
Pe parcursul desfășurării activității sale, contribuabilul se află constant în căutarea drepturilor și obligațiilor sale fiscale, uneori interpretând eronat prevederile legale, în favoarea sa, fapt ce poate să contravină prevederilor legislației fiscale. Drepturile și obligațiile fiscale ale contribuabilului sunt expres
Guvernul nu a susținut inițiativa legislativă ce prevede completarea Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală cu prevederi conform cărora persoanele asigurate care, pe parcursul anului bugetar precedent, nu au beneficiat de servicii medicale incluse în Programul unic, să beneficieze de servicii și/sau bunuri destinate întremării sănătății și alte măsuri de prevenire și profilaxie a maladiilor. În aviz se menționează faptul că autorii nu au stabilit lista sau spectrul acestora, costul estimativ per serviciu, ceea ce nu permite stabilirea resurselor financiare necesare acoperirii acestor servicii și, prin urmare, creează premise de a reglementa o normă cu caracter incert.
Conform art.5 pct. 36/1) din Codul fiscal activităţi independente reprezintă activităţi de comerţ desfășurate de către o persoană fizică rezidentă
1. (6.6.8.3) Din ce dată este aplicată scutirea de plată a taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii pentru persoanele care practică activităţi declarate prin lege ca activităţi ce constituie monopol de stat?
Potrivit art. 277 alin. (1) din Codul fiscal, subiecți ai impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar sunt persoanele juridice şi persoanele fizice rezidenți şi nerezidenți ai Republicii Moldova:
Cum poate fi reflectată în evidența contabilă datoria sau creanța generată de hotărârea unei instanțe de judecată? Reprezintă sau nu respectiva hotărâre un document primar, în baza căruia pot fi contabilizate faptele economice? Răspunsurile la aceste întrebări sunt oferite în continuare.
Un dealer auto înmatriculează provizoriu autovehicule destinate test-drive-urilor pentru clienți. Care va fi, în acest caz, modul de calculare, achitare și declarare a taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova în condițiile noilor prevederi legislative aprobate?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *