Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Cum se va determina mărimea obiectului impozabil în cazul prestării serviciilor de expediție de către agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii? În conformitate cu prevederile art. 542 alin. (1) din CF, pentru IVAO obiect al impunerii este venitul din activitatea operațională, obținut în perioada fiscală de declarare.
Potrivit unor amendamente la legislație adoptate de autoritățile de la Tiraspol, agenții economici din regiune până vineri, 3 iunie sunt obligați să își transfere conturile la Banca Sberbank din stânga Nistrului.
La data de 25 noiembrie 2016, Parlamentul a votat în prima lectură introducerea unui nou regim fiscal simplificat de impozitare al persoanelor fizice care desfășoară independent (de sine stătător) activități de comerț. Noul concep a fost elaborat de Guvern, ca parte componentă a proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2017.
Trăim într-un sistem învechit, care ne obligă să mergem pe căi complicate și costisitoare, chiar dacă avem toate posibilitățile să ne facem existența mai simplă și mai comodă. Businessul din Moldova pierde aproximativ 12 milioane de lei anual pentru comisioane bancare la plata impozitelor.
Primul Centru iHub menit să conecteze sectorul IT cu potenţiali investitori din ţară şi de peste hotare a fost deschis ieri, 28 septembrie, la Chişinău. Proiectul a fost realizat cu susţinerea Guvernului Norvegiei, Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și a Universităţii Tehnice din Moldova.
Sunteţi obligaţi să vă verificaţi existenţa obligaţiei de declare şi achitare a impozitului pe venit pentru a evita atragerea la răspundere şi achitarea penalităţilor pentru nedeclararea şi neachitarea impozitului pe venit la timp Conform art. 8 alin. (2) lit. e) din CF, contribuabilul este obligat să achite la buget, la timp şi integral, ţinînd cont de prevederile art.7 alin.(5) din CF, sumele calculate ale impozitelor şi taxelor, asigurînd exactitatea şi veridicitatea dărilor de seamă fiscale prezentate.
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, a avut o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri din Bangladesh, care-și propun realizarea unor proiecte investiționale în domeniul industriei ușoare și agriculturii, precum și exportul producției moldovenești atât în țara lor, cât și pe piața asiatică.
Proiectul legii referitor la politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2017 a fost discutat în cadrul ședinței plenare a Parlamentului și aprobat în prima lectură. Potrivit ministrului Finanţelor, Octavian Armașu, scopul proiectului de lege este asigurarea unor condiții clare, echitabile și competitive de dezvoltare a mediului de afaceri, asigurarea încasărilor la buget, necesare finanțării cheltuielilor publice, precum și asigurarea echității și stabilității fiscale.
Vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a deschis astăzi conferința regională cu genericul „Ameliorarea gestionării finanţelor publice locale prin intermediul indicatorilor financiari de referință: un instrument comun pentru țările Parteneriatului Estic”, transmite Moldpres cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
În Moldova a fost simplificată procedura lansării afacerilor în sfera comerțului, grație implementării „ghișeului unic” și trecerii la sistemul de notificare. Acest fapt îl prevăd amendamentele la Legea privind comerțul interior, care au fost adoptate anterior de Parlamentul Moldovei și au intrat în vigoare ieri, după publicarea în Monitorul Oficial.
Potrivit prevederilor art. 282 pct.5 din CF, impozitul pe bunurile imobiliare se achită la bugetele unităților administrativ-teritoriale de la locul amplasării obiectelor impunerii.
Șefa Direcției generale finanțe din cadrul Primăriei Chișinău, Veronica Herța, a declarat în cadrul ședinței Primăriei de azi, 4 iulie, că în cazul majorării taxelor pentru cazinori în Chișinău există riscul ca acestea să nu fie deloc achitate, or există deja un precedent în acest sens.
Ministerul Finanţelor informează că prin ordinul nr.98 din 19 iulie 2016 (Monitorul Oficial nr.232-244/1224 din 29.07.2016) au fost operate modificări la ordinul cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2016 nr. 180 din 12 octombrie 2015.
11 producători moldoveni de fructe proaspete participă în aceste zile la expoziția WorldFood din Moscova organizată în perioada 12–15 septembrie 2016, făcându-se remarcați printr-o gamă vastă de fructe proaspete.
Atunci când te hotărăști să-ți deschizi o afacere, este esențial să te înarmezi cu multe cunoștințe în domeniu. Agora îți prezintă mai jos o listă de cinci lucruri de care ai trebui să ții cont dacă vrei să te lansezi în lumea business-ului. Această listă a fost întocmită în parteneriat cu specialiștii Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Banca Mondială planifică implementarea în localităţile din stânga Nistrului a unor proiecte de asistenţă tehnică în mai multe domenii. Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, a avut o întrevedere cu un grup de experţi ai Băncii Mondiale, condus de Alex Kremer, manager de ţară pentru Moldova.
Redacția PP „Monitorul Fiscal FISC.MD” vă informează despre cuprinsul numărului Monitorului Oficial care va ieși în tipar mâine, 27 mai. Astfel, în prima parte „Legi, hotărâri ale Parlamentului RM, decrete ale Președintelui RM”, veți găsi Acte ale Curţii Constituţionale a Republicii Moldova
Recent, Legea Bugetului pentru 2016, votată în două lecturi de către aleșii poporului, a fost subiectul de dezbateri în cadrul emisiunii ”Vocea Administrației Publice Locale”, de la postul de radio ”Vocea Basarabiei”.
Conform Codului fiscal, creșterea de capital reprezintă sursă de venit impozabilă. Modalitatea de determinare a creșterii și pierderilor de capital este reglementată de capitolul 5 „Creșterea și pierderile de capital” din Titlul II al Codului fiscal și Hotărârea Guvernului nr.77 din 30.01.2008.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *