Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În ultima perioadă, tot mai frecvente sunt cazurile în care fondatorul întreprinderii de stat sau societății pe acțiuni în care cota statului depăşeşte 50% din capitalul social (statul) solicită majorarea capitalului social cu surplusul din reevaluarea activelor imobilizate. Motivele invocate se bazează pe faptul că entitățile menționate au fost dotate cu imobilizări (în mare parte clădiri, edificii etc.) de către stat, valoarea acestora, consemnată în capitalul social fiind valoarea stabilită la data depunerii în capitalul social al entității (fondării). Ulterior, valoarea de piață a activelor menționate a suferit modificări, de regulă în partea majorării acesteia.
Guvernul a aprobat proiectul legii bugetului de stat pentru anul viitor. Astfel, conform proiectului, veniturile la bugetul de stat în anul 2017 vor constitui 32,8 mld. lei, fiind înregistrată o creștere cu 11% față de bugetul de stat aprobat pe 2016. Majorarea veniturilor se datorează în proporție de 73,5 la sută majorării încasărilor din impozite și taxe.
Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală. Proiectul prevede liberalizarea capitalului astfel încât să permită cetățenilor să declare capitalul ce le aparţine şi care anterior se afla în posesia altor persoane fizice sau nu era declarat deloc, în schimbul unei taxe de 2% din valoarea bunului. Astfel, persoanele fizice vor putea beneficia de liberalizarea capitalului, iar pentru persoanele juridice proiectul prevede doar stimularea fiscală.
Preţurile de transfer, evaluarea bunurilor în vamă, impozitul pe vehicule, condiţiile de percepere a TVA — sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă oamenii de afaceri şi care necesită modificări în legislaţie.
Prin recomandarea sa adresată administrațeii publice locale, Ministerul Agriculturii dorește să sprijine producătorii autohtoni și să ofere consumatorilor produse locale de calitate.
În Republica Moldova va funcționa Registrul de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor. În acest sens, Guvernul a aprobat proiectul Legii cu privire la sistemul de adrese.
Întru asigurarea unei bune administrări fiscale, excluderea tratării ambigue şi aplicării neuniforme a cadrului de reglementare aferent urmăririi datoriei debitoare ca modalitate de executare silită a obligaţiei fiscale, în partea ce ţine de suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, drept măsură de asigurare şi emiterea ordinelor incaso pentru perceperea incontestabilă a mijloacelor băneşti din conturile bancare, drept măsură de executare silită, este de menţionat următoarele.
Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul de emitere a certificatului de urbanism pentru proiectare și a autorizației de construire sau desființare pentru lucrările de utilitate publică de interes național.
Orașul Nisporeni este localitatea din Republica Moldova cu cel mai mare venit pe cap de locuitor în anul 2015. Potrivit portalului localbudgest.viitorul.org, care face referire la datele Ministerului Finanțelor, autoritățile locale au acumulat venituri de 9207 lei per capita și au cheltuit 8341 de lei pentru fiecare locuitor.
Datele acumulate de către instanțele de fond din Republica Moldova arată că sumele virate în bugetul de stat în urma litigiilor economice este în scădere. Până acum, în bugetul de stat au ajuns peste 13,5 mil. lei. În aceeași perioadă a anului trecut, instanțele de fond anunțau acumulări din taxe în folosul statutului de peste 16 mil. lei.
Ieri, 19 ianuarie 2017, au fost lansate instruirile în domeniul tranzacțiilor de export pentru 20 de specialiști de pe ambele maluri ale râului Nistru, selectați în bază de concurs. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și realizat în cadrul Programului de consolidare a încrederii, implementat de PNUD Moldova.
Un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind reevaluarea bunurilor imobile a fost lansat de către Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru.
Guvernul a aprobat modificări la un proiect de lege care prevede ca întreprinzătorii care au sau vor să deschidă afaceri sau construcții în intersecțiile drumurilor din țară vor putea obține autorizație de activitate.
Banca europeană pentru reconstrucţie şi dezvoltare este interesată în dezvoltarea mai multor proiecte investiționale în diferite domenii social-economice din R. Moldova, în special în sectorul energetic, cel bancar și în infrastructură. Declarația a fost făcută la Londra în cadrul întrevederii Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu Phil Bennet, prim-vicepreședinte BERD.
Reforma instituțională în domeniul achizițiilor publice, începută prin adoptarea noii Legi a achizițiilor publice, intrată în vigoare de la 1mai 2016, a determinat elaborarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Achiziții Publice. Documentul a fost aprobat de către Guvern.
Compania Red Union Fenosa a solicitat în instanță revizuirea cauzei în care a fost recunsocută vinovată pentru încălcarea Legii concurenței, anunțând că au apărut circumstanțe noi, pe care nu le-a cunoscut în timpul procesului. CSJ a lăsat însă în vigoare vechea hotărâre, ceea ce înseamnă încasarea la bugetul de stat a unei sume de 186 mii lei.
Pentru prima dată după 2014, Grecia a înregistrat două trimestre consecutive de creștere a Produsului Intern Brut, punând astfel capăt recesiunii, arată datele statistice publicate.
Reducerea costurilor este vitală pentru o afacere, mai ales în perioade mai dificile. Concedierile nu sunt o soluție strategică bună, există câteva instrumente extrem de utile și pe termen lung.
Grupul de lucru al Consiliul economic pe lângă Prim-ministru s-a întrunit în şedinţă pe data de 24 mai curent pentru a pune în discuţie dezvoltarea învăţământului dual (ÎD) în Republica Moldova. Conform informaţiei prezentate de către Camera de Comerţ şi Industrie din Moldova, care este promotorul acestei idei şi munceşte la promovarea ei din anul 2006, au fost realizăţi paşi importanţi pentru implementarea ÎD în ţata noastră. Au fost întroduse unele noţiuni în legislaţie, a fost creată platforma de dialog între Guvern şi mediul de afaceri, un grup de lucru ce monitorizează domeniul.
Reglementările sectorului micului bussines au fost discutate în cadrul unor dezbateri publice organizate de Congresul Autorităților Locale din Moldova și Asociația Micului Business. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice locale, Ministerului Economiei, agenți economici, oameni de afaceri etc.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *