Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Pentru părintele, inclusiv adoptiv, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani, CNAM acordă/suspendă statutul de persoană asigurată de Guvern în baza cererii, adeverințelor de naștere ale copiilor, certificatului privind componența familiei și a atestatului de adoptator, după caz, prezentate de către persoana fizică. Prevederea va fi inclusă în Regulamentul privind acordarea/ suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală în scopul executării Hotărârii Curții Constituționale (CC) nr.3 din 18 ianuarie 2019 pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 1585 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și din Regulamentul indicat supra.
Întreprinderile de stat și cele municipale ar putea fi obligate să achiziționeze bunuri, lucrări și servicii prin sistemul de achiziții publice. Parlamentul a aprobat în prima lectură, în ședința din 5 iulie curent, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală. Totodată, prin acest proiect se propune și obligativitatea efectuării auditului extern pentru toate întreprinderile de stat și cele municipale.
Mâine, 18 aprilie, pe Aeroportul Internațional Chișinău va ateriza o cursă charter Shanghai – Chișinău. În Republica Moldova vor ajunge testele pentru depistarea infecției cu COVID–19, în valoare de 35,7 mil. lei, achiziționate de către Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate din sursele Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și dispozitivele medicale și echipamentele de protecție, oferite cu titlu de donație pentru necesitățile instituțiilor medico-sanitare publice din Republica Moldova, Ministerului Afacerilor Interne, dar și unor autorități ale administrației publice locale de diferiți agenți economici, organizații naționale și internaționale. Aceste donații, prin dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, sunt scutite de TVA și de taxe vamale. Cine sunt donatorii, importatorii, precum și despre anulează organizarea și desfășurarea examenelor de absolvire a gimnaziului pentru sesiunea de examene puteți afla, consultând Dispoziția nr.19 din 17 aprilie 2020.
Granturile și asistența tehnică vor fi alocate în comun cu Agenția Austriacă de Dezvoltare. Conform PNUD, este vorba despre crearea bazinelor de recoltare a apei pluviale în localitățile rurale din raioanele Cantemir, Criuleni, Hâncești, Leova și Ungheni. În perioada 2019-2022 în aceste zone vor fi construite 15 bazine pentru colectarea și depozitarea precipitațiilor. Cinci stații de pompieri locale din localitățile selectate vor fi reparate și dotate cu echipamentul necesar. Mărimea grantului este de $30 mii.
Un programator din cadrul întreprinderii „Pentalog CHI” SRL poate câștiga un salariu lunar de 30 mii lei, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu referire la lista celor 100 bine plătite locuri de muncă înregistrate în baza de date la situația din 15 martie curent, conform declarațiilor agenților economici. Tot un salariu maxim de 30 mii lei este oferit și pentru funcția de comandant navă aeriană de către întreprinderea de stat „Moldaeroservice”. Un salariu de 25 mii lei este promis și pentru persoana care va deține funcția de director în cadrul „Huawei Technologies SRL”, care este vacantă.
Zona Economică Liberă Bălți va fi extinsă cu un teren de 11 ha în satul Pîrîta, raionul Dubăsari. Executivul a aprobat proiectul cu privire la aprobarea avizului la proiectul de lege pentru completarea art.1 din Legea nr. 26/2010 privind ZEL „Bălți”. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a menționat că, inițiaitva legislativă se susține în vederea extinderii și dezvoltării capacităților și a potențialului de atragere a investițiilor în ZEL Bălți.
Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul Ordinului cu privire la aprobarea formularului tipizat al Dării de seamă privind impozitul pe venitul agenților economici subiecți ai întreprinderilor mici și mijlocii (forma SIMM20), care va substitui forma IVAO15 „Darea de seamă privind impozitul pe venitul din activitatea operațională”. Amintim că, conform modificărilor operate în Codul fiscal prin Legea nr.171/2019, sintagma „din activitatea operațională” a fost exclusă (art.544 alin.1 și 21 și Capitolul 71 al Titlului II) sau substituită cu alte noțiuni, cum ar fi „venitul determinat conform contabilității financiare” (art.542 alin.1) și „obiect al impunerii” (art.544 alin.1).
Autoritățile au elaborat Standardul ocupațional pentru specialitatea tehnician în securitate și sănătate în muncă, în conformitate cu Metodologia de elaborare a standardelor ocupaționale pentru profesiile muncitorești. În Monitorul Oficial din 29 mai curent a fost publicat Ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 99 din 22 mai 2020 privind aprobarea standardului ocupațional „Tehnician în securitate și sănătate în muncă” (SSM).
Situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat vor fi supuse auditului extern obligatoriu. Parlamentul a aprobat, în lectura finală, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală. Conform proiectului, situațiile financiare anuale ale întreprinderilor municipale vor fi supuse auditului extern obligatoriu în cazul în care acestea fac parte din categoria entităţilor mijlocii, a entităţilor mari sau a entităţilor de interes public, conform Legii contabilității și raportării financiare.
În conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19, în momentul de față, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de 22.332.771,85 lei. În strictă conformitate cu Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar fiscale, mijloacele financiare sus-menționate sunt transferate în Fondul de Intervenție al Guvernului.
Pentru a efectua auditul la asigurătorul care deţine licenţă pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă, entitatea de audit va trebui să dispună de renume și experiență recunoscută în domeniul auditului instituțiilor financiare internaționale. Comisia Națională a Pieței Financiare a elaborat un proiect de hotărâre privind modificarea pct.8 din Regulamentul cu privire la auditul asiguratorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 19/3/2019.
Autoritățile propun mecanisme și opțiuni flexibile în vederea achiziționării de bunuri, servicii și lucrări publice de bunuri pentru a asigura în continuare asistența în situația de urgență în sănătatea publică. În acest sens, Guvernul a aprobat în ședința de ieri, 8 iulie, proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achizițiile publice necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19. Prevederile acestuia se aplică procedurilor de achiziții publice inițiate pe perioada stării de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 10 din 15 mai 2020 necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19 în cazul în care situația de urgență nu permite respectarea termenelor generale, stabilite de Legea privind achizițiile publice.
Prin Legea nr.60 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative sunt introduse măsuri ce vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020 și vizează comasarea contribuțiilor obligatorii de asigurare sociale (CAS) datorate de angajator și de angajat la nivel de angajator, iar obligațiile aferente primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (PAM) vor fi excluse de la angajator, aceste plăți devenind obligație a angajatului. Astfel, în vederea eficientizării administrării fiscale, modificările au drept scop unificarea a patru obligații în două. Respectiv, repartizarea acestora impune operarea modificărilor în formularele de raportare a obligațiilor.
Contribuabilul care a optat pentru examinarea cazului de încălcare a legislației/contestației prin intermediul aplicației Skype, fără prezentarea la subdiviziunea SFS, și care a informat despre alegerea acestei opțiuni, la data și ora stabilită va fi activ în aplicația Skype conform numelui de utilizator comunicat, iar persoana responsabilă din cadrul SFS va contacta utilizatorul indicat de contribuabil, va iniția și va desfășura examinarea conform procedurii prevăzute de Regulamentul privind examinarea la distanță a cazurilor de încălcare a legislației sau a contestațiilor contribuabililor cu înregistrarea video și audio digitală a şedinţei de examinare (Regulament). Amintim că Regulamentul este aprobat prin Ordinul nr.166 al Serviciului Fiscal de Stat din 16 iunie 2017, iar noua prevedere se conține în proiectul ordinului de modificare a acestuia elaborat de autoritatea fiscală și propus pentru consultări publice.
Militarii, persoanele din corpul de comandă și soldații din organele afacerilor interne, din sistemul penitenciar și colaboratorii organelor securității statului, care au fost încadrați în grad de dizabilitate în urma rănirii, contuziei, schilodirii sau a unei afecțiuni contractate în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu vor putea beneficia de compensaţie bănească în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit, de rând cu persoanele recunoscute ca persoane cu dizabilităţi de pe urma războiului. Completarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a compensaţiei băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.868/2004 ) cu prevederile respective este propusă de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.
Antreprenorul independent va fi obligat să țină evidența vânzărilor şi procurărilor într-o modalitate simplificată, elaborată și aprobată de Ministerul Finanțelor, cu coordonarea preliminară a Ministerului Economiei și Infrastructurii. În cazul vânzărilor cu achitare la contul bancar, acesta urmează să utilizeze facturi (sau alte documente legale) pentru efectuarea livrării (eliberării) mărfurilor vândute către cumpărător, în modul stabilit de Guvern. Veniturile din vânzări în activitatea independentă se propune a fi calculate conform prevederilor Codului fiscal și să fie raportate în declarația anuală pe venit a antreprenorului independent, prezentată SFS în forma și modul stabilit.
Inaugurarea FINPractice – Centrului de formare continuă practică pentru specialiștii din domeniul finanțelor din Republica Moldova a avut loc pe data de 2 iulie curent. Evenimentul a fost găzduit de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe din Chișinău. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, care a fost prezent la inaugurare, a menționat că BNM rămâne ferm angajată în realizarea proiectelor de educație financiară a populației şi de pregătire a specialiștilor pentru sectorul financiar-bancar.
Proiectul formularului Dării de seamă pe taxele pentru resursele naturale – Forma TRN21 este elaborat de Serviciul Fiscal de Stat. Documentul cu privire la aprobarea formularului tipizat al dării de seamă pe taxele pentru resursele naturale şi a instrucţiunii privind modul de completare şi de prezentare a acesteia este propus de autoritatea fiscal pentru consultări publice. Punerea în aplicare a noului formular este preconizată din 1 ianuarie 2021, data din care urmează a fi abrogate Ordinul IFPS nr. 1721 din 5 aprilie 2014 „Privind aprobarea Instrucţiunii privind modul de întocmire şi prezentare a Dării de seamă pe taxele pentru resursele naturale (Forma TRN 15) şi a Formularului TRN 15”.
Veniturile bugetului de stat pentru anul 2019 vor constitui 42125,5 mil. lei, în creștere cu 14,1% față de indicatorul aprobat pentru anul 2018, cheltuielile fiind prognozate la nivel de 47664,2 mil. lei, cu o creștere de 13,5% față de anul curent. Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2019. Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, la baza elaborării proiectului au stat indicatorii prognozei macroeconomice, elaborați de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Totodată, ministrul a menționat că indicatorii bugetului pentru anul 2019 au fost coordonați cu Fondul Monetar Internațional în cadrul viziei reprezentanților FMI la Chișinău în luna septembrie 2018.
Efectivul-limită al Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA) ar putea fi suplinit cu 27 de unități. Proiectul de hotărâre de Guvern ce prevede reorganizarea autorității a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali, ce a avut loc săptămâna trecută. Potrivit proiectului, personalul AIPA, pe lângă cererile post-investiționale, urmează să recepționeze, să examineze și să autorizeze cererile de subvenționare depuse conform altor modalități de susținere financiară, cum ar fi subvenții în avans, măsuri destinate dezvoltării rurale, plăți directe etc., iar în acest context se constată necesitatea majorării efectivului-limită al instituției.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *