Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Se propune ca perioada asigurată de activitate realizată în entităţile din partea stângă a Nistrului după perioada de 1 ianuarie 1992 să fie inclusă în stagiul de cotizare ca perioadă necontributivă, adică asimilată stagiului de cotizare. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, într-un proiect propus spre consultare publică, argumentează că includerea perioadei menţionate în stagiul de cotizare ca perioadă necontributivă se bazează pe faptul că, începând cu 1 ianuarie 1992, persoanele care desfăşoară activitatea în localităţile din stânga Nistrului,nu achită contribuţii din venitul obţinut în bugetul asigurărilor sociale de stat al Republicii Moldova.
În Monitorul Oficial din 1 martie curent a fost publicată Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr. 57/13 din 28 decembrie 2018 cu privire la primele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Astfel, se aprobă metodologia unică de calcul al primei de asigurare de bază și al coeficienților de rectificare aferenți asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă și externă. Aceasta stabilește modul de calcul al primei, utilizând baza tehnică de calcul aferentă datelor statistice.
Directorul Termoelectrica, Veaceslav Eni, a comunicat că 124 de blocuri și 34 de clădiri administrative vor fi dotate cu puncte termice individuale în cadrul proiectului Creșterea eficienței sistemului centralizat de alimentare cu energie termică, implementat de Termoelectrica pe banii din creditul de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Un proiect ce prevede modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpîn, sechestrate ușor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte, a bunurilor trecute în proprietatea statului cu drept de succesiune şi a comorilor este propus spre consultare de către Ministerul Finanţelor.
Actualul Regulament cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, aprobat prin HG nr. 974 în vigoare din noiembrie 2016, stabilește modul de determinare și declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al RM precum și procedura de control al corectitudinii determinării valorii în vamă. Urmare aprobării Regulamentului au fost oferite un șir de beneficii importatorilor, cum ar fi:
Organizația Obștească în cadrul activităților prevăzute în statut, achita din mijloace cu destinație speciala angajaților si/sau membrilor săi alte plăti decât cele salariale, de exemplu diurne, compensarea cheltuielilor de deplasare, plata pentru locațiunea imobilului, închirierea automobilului etc. Achitarea acestor plăti constituie încălcarea cerințelor prevăzute la art. 52 lit. d) din Codul fiscal al RM?
În conformitate cu art.5 pct.29) din Codul fiscal (CF), subdiviziunea constituie unitate structurală a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (filială, reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reşedinţă de bază, care exercită unele din atribuţiile acesteia. Conform art.8 alin.(2) lit.d) din CF, contribuabilul este obligat să prezinte informaţii veridice despre veniturile rezultate din orice activitate de întreprinzător, precum şi despre alte obiecte ale impunerii.
Serviciul Fiscal de Stat adresează tuturor contribuabililor un mesaj: în cazul în care sunteți verificat de un inspector fiscal, fiți atenți la următoarele aspecte: 1. Un inspector fiscal este obligat să se legitimeze imediat ce intră în contact de serviciu cu contribuabilul. Legitimația reprezintă un document oficial ce confirmă statutul juridic al funcționarului fiscal şi împuternicirile acestuia în exercitarea atribuțiilor. Excepţe este efectuarea cumpărăturii de control, exprimată în crearea artificială de către funcţionarul fiscal a situaţiei de procurare a bunurilor materiale, de efectuare a comenzii de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor, fără scopul de a le achiziţiona (consuma) sau de a le comercializa.
Producătorul sau importatorul care intenționează să plaseze pe piață produse noi din tutun care nu arde, produse conexe noi sau produse din tutun cu compoziția modificată, va include în Notificarea privind produsele din tutun şi produsele conexe o descrierea detaliată a acestora și o listă cu cantitatea tuturor ingredientelor utilizate în procesul de fabricare a produselor respective. Notificarea se transmite Agenției Naționale pentru Sănătatea Publică în format electronic cu 90 de zile înainte de data preconizată pentru plasarea pe piață.
Efectuarea investigațiilor financiare, instituirea mecanismelor de evidență și control al numerarului, îmbunătăţirea procesului de identificare a beneficiarului efectiv – sunt câteva dintre acțiunile propuse de autorități în lupta cu spălarea banilor și finanțarea terorismului.
În Monitorul Oficial din 9 noiembrie 2018 a fost publicată Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Metodologiei controlului de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor efectuat de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Agenția are atribuții de control de stat asupra activității de întreprinzător în domeniile: supravegherea sănătății publice, siguranța ocupațională, circulația medicamentelor, controlul dispozitivelor medicale, protecția consumatorilor în domeniul produselor medicamentoase, farmaceutice şi parafarmaceutice, al serviciilor prestate de instituțiile farmaceutice și medicale, circulația substanțelor stupefiante și supravegherea pieței privind produsele nealimentare, inclusiv materialele care vin în contact cu produsele alimentare introduse pe piață.
Potrivit art. 4 alin. (5) din Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380-XIII/1997, operaţiunile de import-export efectuate de către agenții economici aflați pe teritoriul RM care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar se scutesc de taxa pentru efectuarea procedurilor vamale în modul aprobat de Guvern.
În luna iunie 2014, între SRL „A” şi Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură (în continuare — AIPA), a fost încheiat contactul de acordare a sprijinului financiar (Măsura 3 — stimularea investiţiilor pentru înfiinţarea plantaţiilor multianuale, inclusiv sisteme antiîngheţ şi instalaţii antigrindină, defrişarea plantaţiilor multianuale supuse casării şi promovarea producţiei vitivinicole). AIPA a acordat SRL „A” sprijin financiar în mărime de 550 mii lei pentru subvenționarea plantației de coacăz. În luna martie 2017 reprezentanții AIPA au verificat la fața locului investiția şi au constatat inexistența plantației. Respectiv, investiția nu a fost utilizată conform destinației.
Urmează a fi deduse în scopuri fiscale, cheltuielile suportate de contribuabil ce țin de consumul de combustibil și lubrifianți, în cazul în care normele date de consum nu sunt aprobate de către Ministerului Economiei și Infrastructurii? Pot fi aprobate de către contribuabil, normele interne de consum de combustibil pentru mijloacele de transport, în cazul în care nu sunt aprobate norme? În conformitate cu prevederile art. 24 (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate și suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cazul activității de întreprinzător.
Este în drept angajatul întreprinderii să beneficieze de scutirea personală a soției, în condițiile în care aceasta, înainte de a pleca în concediu de îngrijire a copilului, a fost angajata unui rezident al parcului pentru tehnologia informației?
Cum se înregistrează în contabilitate un teren neagricol procurat de către un agent economic de la persoana fizică şi ce impozite urmează a fi reţinute, în cazul contractelor de leasing?
Direcția Audit Intern al Primăriei Chişinău a efectuat, în perioada 15 ianuarie-12 martie 2018, un control, ce a avut ca subiect 9 unități structurale din cadrul Primăriei. Raportul a fost prezentat în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale. Acțiunile de audit au vizat procedura de achiziţii publice. În cadrul verificărilor, specialiștii au identificat încălcări admise de funcționari în procesul achiziţiilor. Silvia Radu, primarul general interimar al capitalei, a dat asigurări că cei care au fost audiaţi vor oferi explicațiile necesare.
În Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 30 iunie 2017 a fost publicată Legea nr. 93 din 26 mai 2017 cu privire la statistica oficială. În același timp, urmează a fi abrogată respectiva Lege nr. 412 din 09.12.2004. Actul nou reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului statisticii oficiale şi stabileşte cadrul juridic pentru dezvoltarea, producerea, diseminarea şi coordonarea statisticii oficiale.
În cadrul ședinței Guvernului din 17 octombrie curent a fost aprobat Metodologia controlului de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor efectuat de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Agenția are atribuții de control de stat asupra activității de întreprinzător în domeniile: supravegherea sănătății publice, siguranța ocupațională, circulația medicamentelor, controlul dispozitivelor medicale, protecția consumatorilor în domeniul produselor medicamentoase, farmaceutice şi parafarmaceutice, al serviciilor prestate de instituțiile farmaceutice și medicale, circulația substanțelor stupefiante și supravegherea pieței privind produsele nealimentare, inclusiv materialele care vin în contact cu produsele alimentare introduse pe piață.
Prețul mediu de achiziție a energiei electrice pentru Moldova constituie circa 5,24 cenți USD/kWh. Societatea pe acțiuni „Energocom” a câștigat licitația și a semnat cu compania „Centrala electrică Moldovenească” (Centrala de la Cuciurgan) și „DTEK Pavlogradugoli” din Ucraina noile contracte de furnizare a energiei electrice către Republica Moldova, valabile pentru perioada 01 aprilie 2018 – 31 martie 2019. Conform noilor contracte, 70% din energia electrică necesară Republicii Moldova va fi achiziționată de la Centrala de la Cuciurgan, iar 30% — de la compania „DTEK Pavlogradugoli” din Ucraina.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *