Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conform prevederilor art. 150 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, executarea creanţelor creditorilor poate începe doar după şedinţa de validare.
Activitatea administratorilor este de un înalt grad de responsabilitate atât faţă de patrimoniul debitorului, cât şi faţă de cel al creditorilor.
Atunci când, din anumite motive, o acțiune nu poate fi realizată personal, pot fi acordate împuterniciri de reprezentare, fie că este vorba de acțiuni întreprinse într-o procedură civilă sau administrativă.
Persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv casele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), pe teritoriul Republicii Moldova, a căror totalitate întruneşte cumulativ condițiile prevăzute la art. 287/3 alin. (1) din Codul fiscal,
Evaluarea performanțelor individuale ale salariatului reprezintă procedura de evaluare a personalului, prin care se determină nivelul de îndeplinire a indicatorilor de performanță individuală, în vederea aprecierii rezultatelor obținute, identificării necesităților de dezvoltare profesionale și se aplică categoriilor de personal pasibile evaluării, în conformitate cu decizia angajatorului.
Referitor la acordarea plății compensatorii art.27 alin.(2) din Legea 270/2018 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar prevede că: «În cazul în care, pentru unii salariaţi din unităţile bugetare, prin aplicarea prezentei legi, salariul lunar calculat pentru o funcţie cu durata normală a timpului
În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, agenţii economici menţionaţi la alin. (1) pot alege regimul de impozitare prevăzut de prezentul capitol sau regimul de impozitare aplicat în modul general stabilit dacă aceştia, conform situaţiei din data de 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, nu au obţinut venit.
În trimestrul I al anului curent Casa Naţională de Asigurări Sociale a achiziționat pentru persoanele asigurate 1906 bilete de tratament în sumă de 11,6 mil. lei în următoarele instituții: Societăţile cu răspundere limitată: „Struguraş”, satul Cocieri, raionul Dubăsari „Bucuria Sind”, orașul Vadul lui Vodă „Nufărul Alb”, orașul Cahul, „Codru”, din comuna Hârjauca, raionul Călăraşi Stațiunea balneară „Dnestr”, or. Camenca.
Odată cu intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de debitor, procedura individuală a creditorilor de urmărire a datoriilor va înceta. În continuare toate creanţele vor fi urmărite în mod colectiv de către toţi creditorii. Conform art. 53 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, în cadrul proceselor de insolvabilitate
Odată cu admiterea spre examinare a cererii introductive, sarcina primordială a procesului devine verificarea circumstanțelor de fapt ce adeveresc existența sau lipsa temeiului de declarare a insolvabilității debitorului, invocat de deponent. Sarcinile etapei respective
Potrivit art. 90/1 (3/4) din Codul fiscal, subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art.54, precum şi altor persoane decât cele specificate la art. 90 în posesie şi/sau în
Agentul economic ”X” în luna iulie 2023 a fost depistat de către organul fiscal că a depășit plafonul de 1,2 mil. lei, stabilit de art.112 alin.(1) din Codul fiscal.
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. c) și e) din Codul fiscal (CF), contribuabilul este obligat să ţină contabilitatea conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să întocmească şi să prezinte Serviciului Fiscal de Stat (SFS) şi serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor
Conform prevederilor art. 667 din Codul civil,(CC) gajul este dreptul real în al cărui temei titularul (creditorul gajist) poate pretinde, din valoarea obiectului gajului, satisfacerea creanţelor sale garantate cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori ai titularului obiectului gajului (debitorul gajist). Valabilitatea gajului depinde de valabilitatea obligaţiei garantate prin gaj.
Aplicarea Planului de remediere în procedura contravențională reprezintă un beneficiu pentru persoana vizată, întrucât în acest caz acesteia nu i se va aplica o sancțiune contravențională, dar i se va acorda un termen pentru remedierea încălcării. Planul de remediere reprezintă o anexă la procesul-verbal cu privire la contravenție, în care agentul constatator stabilește,
În Monitorul Oficial din 1 martie curent a fost publicată Hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației nr. 2 din 24 februarie 2022 privind aprobarea tarifelor aplicate pentru utilizarea reţelei poştale publice a Î.S. „Poșta Moldovei”. În continuare vă oferim posibilitatea de a lua cunoștință de prevederile documentului. În temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) lit. g) din Legea comunicaţiilor poștale nr. 36/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 114-122, art. 225), cu modificările ulterioare, Consiliul de Administraţie
Agricultura reprezintă sectorul economiei naționale cel mai vulnerabil și expus riscurilor naturale/schimbărilor climatice, crizelor energetică și regională. Factorul principal ce determină mărimea, calitatea și stabilitatea producției agricole în RM îl constituie condițiile agro-climaterice
Conform prevederilor art. 4 din Legea insolvabilității nr. 149/2012 (Lege), participanţi la procesul de insolvabilitate sunt: administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii, lichidatorul, creditorii, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, debitorul sau - după caz, reprezentantul debitorului, alte organe şi persoane stabilite în lege.
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională stabilirea obligației generale de achitare a serviciilor de încălzire în cazul apartamentelor deconectate de la sistemul centralizat de încălzire, fără a lua în considerare circumstanțele specifice ale fiecărui caz în mod particular. Astfel, prin Hotărârea nr. 4, Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității art. 42 alin.12) din Legea nr. 92/2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării, care prevede că, în cazul în
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 113/2010 privind executorii judecătorești, executorul judecătoresc este persoană fizică învestită de stat cu competenţa de a îndeplini activităţi de interes public. Doar executorul judecătoresc licenţiat şi învestit în condiţiile legii poate efectua executarea silită. Activitatea executorului judecătoresc nu este activitate economică şi nici de întreprinzător.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *