Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul cu privire la modificarea unor ordine ale MF care are ca bază prevederile Legii privind auditul situațiilor financiare nr.271/2017 și Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017 și are drept
În formularul Declarației privind TVA, precum și în modul de completare al Declarației vor fi operate modificări. În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat comunică
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 6 martie anul curent, a aprobat în a doua lectură modificările la Legea nr. 1134/1997 privind societățile pe acțiuni, elaborate de către Comisia Națională a Pieței Financiare în scopul promovării unui regim adecvat de remunerare a directorilor companiilor cotate la bursă.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) (în continuare – Legea nr. 214/2024), la data de 1 ianuarie 2025, în legislația fiscală vor intra în vigoare un șir de modificări ce vizează nu doar regimul de aplicare a impozitelor și taxelor, ci și modul de stingere a obligației fiscale prin executare silită.
În cadrul ședinței din 26 august curent, Guvernul va aproba proiectul modificărilor la Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 693/2018.
Consiliul Directorilor Executivi al Grupului Bancii Mondiale a aprobat un nou Cadru de Parteneriat cu Țara (CPT) pentru Moldova pentru perioada 2023-2027, menit să sprijine redresarea durabilă a țării, cu accent pe reforme care sprijină crearea de locuri de muncă și o economie mai verde, mai favorabilă incluziunii, anunță Ministerul Finanțelor.
Pentru aplicarea conformă a procedurii de compensare automatizată a supraplății în contul stingerii restanței de la plata de bază la majorarea de întârziere și invers, Serviciul Fiscal de Stat propune aprobarea a două tipuri noi de tranzacții (P405 și M405)1. În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat propune modificarea
Resursele bugetelor locale, conform prevederilor Legii nr. 397/2003 privind finanțele publice locale, cuprind totalitatea veniturilor și a resurselor de finanțare ale bugetelor respective. Veniturile bugetelor locale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislație și se formează,
Astăzi, 30 noiembrie, în ședință publică a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au fost examinate și aprobate prețurile reglementate și tarifele pentru energia electrică.
Veniturile bugetului de stat pentru anul curent ar putea fi majorate cu 2634,9 mil. lei sau cu 5,2% față de indicatorul aprobat inițial, cheltuielile – cu 6884,9 mil. lei sau cu 10,6%, iar soldul bugetar ar putea crește cu 4250,0 mil. lei (28,1%). În ședința de astăzi, 18 aprilie, Cabinetul de miniștri a votat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea proiectului de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2022 nr. 205/2021. Astfel, veniturile bugetului de stat ar putea constitui 52,7 mld. lei datorită majorării veniturilor la componenta de bază cu 2,52 mld. lei și la veniturile proiectelor finanțate din surse externe – cu 115,2 mil. lei. Creșterea veniturilor provenite din impozite și taxe este estimată la circa 2,7%, a încasărilor din granturi – de 2 ori, precum și a încasărilor din alte venituri – cu circa 10,7%.
Guvernul urmează să aprobe Regulamentul privind autorizarea construirii sau desființării construcțiilor şi amenajărilor, în cazul lipsei documentației de urbanism pentru satele cu o populație ce nu depășește 3000 locuitori (Regulament), scopul căruia este de a stabili un cadru legal clar și eficient care să faciliteze
Crearea unui cadru legislativ nou de reglementare a relaţiilor funciare adaptat realităților actuale este scopul elaborării Codului funciar în redacție nouă, în Monitorul Oficial din 8 ianuarie curent fiind publicată Hotărârea Guvernului nr. 957 din 22 decembrie 2020 cu privire la aprobarea proiectului Codului Funciar. După aprobare, acesta va substitui Codul pus în aplicare în anul 1991, precum și un șir de acte normative adoptate ulterior. Documentul este structurat în XIII capitole și 78 articole și reglementează o nouă clasificare a terenurilor, modul de folosință a acestora, proprietatea asupra lor, clasificarea terenurilor cu destinație agricolă, a fondului forestier, fondului apelor, destinate construcțiilor și amenajărilor, celor cu destinație specială sau destinate ocrotirii naturii și de valoare istorico-culturală.
Prin derogare de la prevederile art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea contabilitatii si raportarii financiare nr.287/2017, pentru anul 2020 nu sunt supuse auditului obligatoriu: situațiile financiare individuale ale entitaților mijlocii și entitaților mari; situațiile financiare consolidate ale grupurilor. Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a aprobat proiectul de lege privind instituirea unor masuri de sustinere a activitatii de întreprinzator și a propus documentul Legislativului pentru examinare și aprobare în două lecturi. În motivarea necesității adoptării prevederilor derogatorii de la Legea nr.287/2018
Guvernul, în cadrul ședinței din 16 iulie curent, a aprobat hotărârea cu privire la modificarea unor HG (planificarea controlului de stat), aplicarea prevederilor căruia va asigura planificarea efectivă a activității de control în baza analizei riscurilor, prin revizuirea Metodologiei generale, aprobate prin HG nr. 379/2018.
Veniturile bugetului de stat pentru anul curent se vor majora cu 2634,9 mil. lei (cu 5,3% față de indicatorul aprobat inițial) și vor constitui 52701,5 mil.lei, în timp ce cheltuielile vor spori cu 6884,9 mil.lei (cu 10,6%) și vor constitui 72 087,5 mil.lei. La rândul său, deficitul bugetar va fi majorat cu 4250,0 mil. lei, până la 19386,0 mil. lei. Parlamentul a aprobat în lectură finală în ședința de astăzi, 5 mai, cu 59 de voturi, proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2022, acestea fiind determinate atât de criza din sectorul energetic și creștere prețurilor la produsele de bază, cât și de impactul crizei din regiune, precum și
În cadrul ședinței din 2 iulie curent, Guvernul a aprobat proiectul privind modificarea unor acte normative (ce vizează îmbunătățirea managementului finanțelor publice), în temeiul căruia cap. III al Legii nr. 181/2014 finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale va fi completată cu secțiunea 51 care va reglementa principiile de gestionare a finanțelor de către instituțiile publice finanțate integral din veniturile proprii.
Potrivit art.7 alin.(5) din Legea nr.77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației, rezidenţii parcului ţin contabilitatea, întocmesc şi prezintă situaţii financiare, rapoarte, dări de seamă şi declaraţii în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
La medicamentele înregistrate în Nomenclatorul de stat al medicamentelor și/sau autorizate către import de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, indiferent de poziția tarifară atribuită, dar și la alcoolul etilic nedenaturat de la pozițiile tarifare 220710000 și 220890910, destinat producerii farmaceutice și
Potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 75 din 27.06.2024 au fost operate unele modificări în Ordinul nr. 94/2020 cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IPC21) Declarația privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) a elaborat proiectul modificărilor la Hotărârii Guvernului nr. 875/2024 cu privire la aprobarea Schemei de ajutor de stat regional pentru investiții realizate în Republica Moldova, scopul căruia este majorarea bugetului Schemei de autor de stat și eficientizării mecanismului de evaluare a eligibilității.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *