Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Guvernul spaniol pregăteşte o reformă amplă a sistemului de taxe, ineficient în prezent, sperând că va consolida prin creşterea eficienţei recuperarea economică a ţării şi va spori şansele în alegeri ale partidului aflat la conducerea ţării. Restructurarea colectării taxelor va fi ultima reformă structurală a guvernului condus de premierul Mariano Rajoy şi vine după încercări de reformare a pieţei muncii şi sistemului de pensii, potrivit Financial Times.
Moldova este interesată de procesul de cooperare în regiunea Mării Negre și salută introducerea „șoselei de centură în jurul Mării Negre”, care va contribui la aderarea la rețelele paneuropene și eurasiatice de transport, dar și la dezvoltarea infrastructurii și facilitarea transportului de mărfuri și pasageri.
Estonia va acorda Moldovei asistență în promovarea produselor ei agroalimentare în marile rețele comerciale din această țară, relatează NOI.md.
În formula actuală, Serviciul Fiscal de Stat nu poate avea randamentul unei structuri care activează cu maximă eficienţă, experienţa demonstrând necesitatea de a consolida statutul autorităţii fiscale naţionale, a declarat astăzi Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei şedinţe de lucru cu participarea funcționarilor publici de conducere din cadrul IFPS și IFS pe mun. Chișinău. La şedinţă au fost abordate subiecte ce ţin de statutul SFS şi cel al IFPS, cât şi modul de organizare şi de funcţionare a acestor structuri.
În conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) din Codul civil, persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare.
Proiectul, lansat acum un an, abordează reforma a două domenii importante în activitatea Serviciului fiscal de Stat, controlul fiscal și deservirea contribuabililor, și vom urma un proces de dezvoltare care să transforme Fiscul, dintr-o agenție axată pe controale, spre o agenție pentru contribuabili, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul ședinței consacrate unui an de la debutul Acordului de Colaborare dintre IFPS și Agenția Fiscală Suedeză.
Viceministrul Economiei, Tudor Copaci, a avut o întrevedere cu Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru comert, Elizabeth Hafner. Principalele teme de discuție au fost dezvoltarea competitivității economice și a climatului investițional. În cadrul întrunirii au participat specialiști din cadrul Ministerului Economiei, dar și reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Chișinău.
Este de datoria fiecărui angajat al Serviciului Fiscal de Stat să se implică consacrat în proiectul de reformare şi modernizare a SFS, obiectivele pentru anul în curs urmărind gestionarea fiscală cât mai eficientă a arealului economic administrat, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul şedinţei Comisiei de evaluare a performanţelor colective a IFS pe U.T.A. Găgăuzia.
Crearea şi menţinerea unui climat de încredere şi respect reciproc între contribuabili şi autoritatea fiscală naţională, respectiv între contribuabili şi funcţionarii fiscali ai SFS, este o componentă indispensabilă a procesului de modernizare a autorităţii fiscale naţionale. Reformarea şi modernizarea SFS se face în condiţiile legii, cu asigurarea unui climat bazat pe transparenţă, imparţialitate, pe profesionalism, spirit de echipă şi onestitate, toate aceste componente fiind inerente unui serviciu fiscal modern şi eficient.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Misiunea FMI ar putea sosi la Chișinău în prima jumătate a lunii septembrie Misiunea Fondului Monetar Internațional ar putea sosi la Chișinău în prima decadă sau jumătate a lunii septembrie, — a menționat după ședința operativă de luni a guvernului premierul Valeriu Streleț Răspunzînd la o întrebare a presei, dacă a primit răspuns la scrisoarea trimisă de guvern FMI, în care se solicita trimiterea unei misiuni a Fondului în Moldova cu care să se înceapă negocierile unui nou program de colaborare cu FMI prim-ministru și-a exprimat speranța, că răspunsul va veni într-un termen rezonabil.
Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne lansează pilotarea interinstituțională a sistemului informațional e-Rețineri, începând cu 8 februarie curent. În acest sens, ministrul Justiției, Oleg Efrim, și ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, au semnat astăzi un Ordin, prin care urmează să fie creat un grup interministerial de management, care va fi responsabil de organizarea și pilotarea sistemului e-Rețineri.
Stimaţi colegi – reprezentanţi ai profesiei contabile din toate sectoarele ale economiei naţionale, inclusiv public şi privat, învăţământ, membrii organismelor profesionale, într-un cuvânt contabili profesionişti! Cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua Contabilului în Republica Moldova – marcată azi, 4 aprilie 2014, în numele Consiliului Director ACAP şi a Direcţiei Executive suntem onoraţi să vă adresăm cele mai calde felicitări și urări de bine şi Vă exprimăm alese sentimente de consideraţie și preţuire pentru responsabilitatea, exigenţa și sacrificiul cu care Vă devotaţi profesiei contabile.
Proiectul Legii privind declararea averii, intereselor personale, conflictelor de interese și cadourilor de către persoanele cu funcții de demnitate publică, judecători, procurori, funcționari publici și unele persoane cu funcții de conducere a fost plasat de Ministerul Justiției pentru consultări pe site particip.gov.md.
În luna mai se împlinește exact un an de cînd ați preluat funcția de Șef al IFPS. Spuneți-mi, Vă rog, cu ce sentimente ați revenit în această funcție după atîția ani? Am parcurs, în primul rînd, sentimente de neliniște, conștient de faptul că îmi asum riscurile de a gestiona un domeniu de o importanță vitală pentru statul nostru. În condițiile în care realitățile social-politice și economice au avansat enorm, activitatea fiscului mai rămînea ostatic al unor vremuri trecute. Necesitatea de a adapta sistemul la rigorile timpului dicta acțiuni energice, pe alocuri chiar radicale, și, evident, aveam anumite îndoieli dacă avem capacități suficiente pentru a evoluționa.
Obiectivele și etapele de realizare ale Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP), stipulat în Acordul de grant, semnat, la 10 iulie 2014, de către premierul Republicii Moldova cu Banca Mondială, au fost discutate în cadrul întrevederii Șefului SFS, Ion Prisăcaru, cu reprezentanții Băncii Mondiale, Adrian Fozzard, Practice Manager Governance Global Practice, și Oleksii Balabushko, Public Finance Specialist.
Ministrul muncii, protecției sociale și familiei, doamna Valentina Buliga a susținut o conferință de presă în cadrul căreia au fost făcute publice prioritățile anului 2014 în politici sociale. Drept prioritate majoră a fost numită reformarea sistemului de pensii, pînă cînd echitatea socială va deveni principala caracteristică și principiul de bază al acestui sistem, iar pensia va deveni principala sursă a unui trai decent pentru pensionari. Anume acesta este scopul spre care se tinde — ca pensionarii să nu necesite susținere suplimentară din partea statului.
Papa Francisc a aprobat un plan de reformare a Băncii Vaticanului, înfiinţată în 1887, punând astfel capăt unui an de speculaţii privind o posibilă închidere a instituţiei financiare care a pus Biserica Catolică în situaţii jenante timp de decenii, potrivit Reuters. Obiectivul declarat al Băncii Vaticanului, al cărei nume formal este Institutul pentru Lucrări Religioase, este de a asigura servicii financiare preoţilor, călugărilor şi instituţiilor caritabile. Banca a fost însă implicată în mai multe scandaluri financiare şi tranzacţii suspecte cu instituţii financiare din Italia.
David Sainsbury, membru al Camerei britanice a Lorzilor, a activat în calitate de ministru al Științei și Inovației în cabinetul lui Tony Blair (1998-2006), și este autorul a Capitalismul Progresiv — cum de realizat o creștere economică, libertate și justiție socială. LONDRA — Într-un articol privind Afacerile Externe intitulat «Viitorul istoriei», Francis Fukuyama a subliniat că, în pofida furiei larg răspîndite legate de planurile de salvare ale Wall Street, nu s-a observat o sporire majoră a suportului față de partidele politice de stînga. Fukuyama a atribuit aceasta — pe bună dreptate, cred eu — la eșecul ideilor.
Încasarea eficientă de venituri la buget este condiționată de continuarea reformării și modernizării Serviciului Fiscal de Stat, a declarat, solicitat de presă, Șeful SFS, Ion Prisăcaru. În acest context, Ion Prisăcaru a menționat că, urmare a eforturilor depuse, s-au înregistrat rezultate palpabile, acestea fiind apreciate și pe plan internațional. Astfel, conform rapoartelor Băncii Mondiale ”Doing Business” 2013 și 2014, la capitolul ”Achitarea impozitelor” Moldova a înregistrat progrese semnificative.
Serviciul Fiscal de Stat este deschis dialogului constructiv cu mediul de afaceri și reacționează cu maximă receptivitate la sugestiile ce vin să minimizeze costurile de gestionare a afacerilor, acestui scop fiind subordonată politica de elaborare și implementare de noi servicii electronice, a declarat Șeful Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, în timpul întrevederii cu reprezentanții conducerii Companiei Orange Moldova.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *