Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Generalităţi Domeniul construcţiilor este unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei Republicii Moldova. Situația în care se află domeniul construcțiilor determină în mare măsură nivelul de dezvoltare a unei societăți. Construcțiile din Republica Moldova pot fi clasificate în două mari categorii Figura 1.
În cadrul executării a fost aplicat sechestrul pe mai multe bunuri mobile ale debitorului. Bunurile au fost scoase la licitaţie de mai multe ori, dar nu au fost vîndute. Conform Codului de executare, Creditorul are dreptul de a prelua bunurile, care nu s-au vîndut la licitaţie, în contul stingerii datoriei. Noi am solicitat transmiterea acestor bunuri in proprietatea noastră, în contul stingerii datoriei. În Codul de executare se stabileşte că bunurile sunt transmise prin emiterea unei încheieri şi întocmirea unui proces verbal de transmitere a bunurilor, în contul stingerii datoriei. Totodată, în temeiul Legii contabilităţii, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare – factura sau factura fiscală, după caz. Prin urmare, la transmiterea bunurilor de către executorul judecătoresc, in contul stingerii datoriei, de ce document trebuie să fie însoţite aceste bunuri?
Dorind de a stabili cum ar trebui să arate o administrare fiscală modernă am studiat Bazele codului fiscal mondial cu comentarii, elaborat de un grup de savanţi de la Universitatea din Harvard1, dar şi recomandările diferitor experţi internaţionali asupra unor proiecte de legi cu privire la administrarea fiscală elaborate anterior, dar neacceptate din diverse motive. Prin prezentul articol doresc să aduc la cunoştinţa cititorilor unele constatări fără a le comenta sau a arăta situaţia de la noi, lăsînd acest lucru pe seama cititorului.
Întru excluderea interpretărilor ambigue a prevederilor imperative ale art. 197 din Codul fiscal, alineatul 7 de la pagina 73 din Nr. 04(8) iulie 2012 a „Monitorului fiscal FISC.md” se consideră nul.
În secolul XXI tehnologiile informaționale au devenit pentru fiecare cetățean un element indispensabil şi influent al vieții cotidiene. Datorită impactului pozitiv, inovațiile tehnologice devin mai eficiente, mai inteligente şi influențează benefic asupra sporirii calității vieții. Pentru a corespunde cerințelor contemporane, fiecare instituție publică, indiferent de domeniul în care activează, utilizează diferite sisteme informaționale pentru optimizarea proceselor interne şi externe, dispune de un web-site, care a devenit astăzi un mijloc accesibil de comunicare cu publicul larg, astfel instituțiile publice devin mai performante, mai transparente, mai dinamice, cinstite şi responsabile față de nevoile cetățenilor. Dorința principală, în era informației, este transformarea administrării publice multi-departamentale, multi-ierarhice şi orientate spre control în una inteligentă, orientate spre servicii şi centrată pe nevoile clientului.
Calcularea şi virarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare — contribuţii), se efectuează în conformitate cu prevederile Legii privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 08 iulie 1999 (Monitorul Oficial nr. 1-4 din 06.01.2000), Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 nr. 270 din 23.12.2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 15 (4053) din 17.01.2012) (în continuare — Lege) şi altor acte legislative. În sistemul public de asigurări sociale de stat sunt stabilite două tipuri de contribuţii obligatorii:
Ministerul Finanţelor, în scopul aplicării corecte a legislaţiei fiscale privind impozitul pe venit, pentru cunoştinţă şi călăuză în activitatea cotidiană, comunică următoarele.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili În contextul modificărilor efectuate în Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997 prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative // Monitorul Oficial Nr. 13-14 din 13.01.2012//, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat comunică. Prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 din Codul fiscal a fost exclus art. 1121, fiind abrogată prevederea care stabilea dreptul contribuabililor de a se înregistra în calitate de plătitor al T.V.A. în baza investiţiilor capitale efectuate.
Este considerată publicitate emblema firmei, marca comercială, mărfurile sau imaginea lor, orice altă informaţie ce corespunde profitului întreprinderii, care sunt imprimate pe aceste standuri mobile? Este obligat agentul economic să dețină autorizație pentru amplasarea acestor standuri mobile?
Colectarea impozitelor şi altor taxe stabilite prin lege se exercită prin intermediul unor autorităţi statale specializate, care în cadrul sistemului fiscal desfăşoară activitate de administrare fiscală. Conform art. 9 din Codul fiscal, administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline şi în termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelurile, precum şi de efectuarea acţiunilor de urmărire penală, în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale. Potrivit Codului fiscal, organele cu atribuţii de administrare fiscală în Republica Moldova sunt: Serviciul Fiscal de Stat, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Serviciul Vamal şi Serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor. Serviciul Fiscal de Stat reprezintă autoritatea cu atribuţii şi drepturi cumulare depline privind administrarea fiscală.
1. Metodologia aplicării încasării mijloacelor băneşti de la conturile contribuabilului restanţier: Începînd cu ziua următoare celei în care a apărut restanţa sau în care s-a aflat despre apariţia ei, organul fiscal este în drept să înainteze ordine incaso, care au valoare de documente executorii, la conturile bancare (cu excepţia contului de împrumut, a contului provizoriu (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social), precum şi a conturilor persoanelor fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător) ale contribuabilului dacă acesta dispune de ele şi dacă organul fiscal le cunoaşte. În cazul în care contribuabilul deţine la contul său bancar mijloace băneşti, instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) este obligată să execute, în limita acestor mijloace, ordinul incaso al organului fiscal în decursul zilei lucrătoare în care a fost primită.
Cadrul juridic pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului, prin aplicarea faţă de acesta a procedurii planului sau prin lichidarea patrimoniului debitorului şi distribuirea produsului obţinut, este stabilit de prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012. Prezenta lege este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit. Prezenta lege nu se aplică băncilor. Procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, Codului civil, Legii insolvabilităţii şi a Codului fiscal.
De mai multe ori am menţionat că unele din probleme, legate de înţelegere a legislaţiei fiscale, au la bază, în primul rînd, necunoaşterea bună a standardelor performante de contabilitate, lipsa experienţei în implementarea acestor standarde. De cîţiva ani s-a declarat trecerea obligatorie sau facultativă la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (SIRF), dar eforturi consistente pentru a le cunoaşte nu depunem (autorităţi de stat, entităţi, contabili, auditori, etc). Puţină lume cunoaşte aceste standarde, luînd în consideraţie faptul că pentru o cadegorie de întreprinderi acestea sunt obligatorii pentru folosinţă. Inclusiv şi din acest motiv, nu avem răspunsuri la multe întrebări şi, ca rezultat, în unele cazuri păşim pe o pistă greşită.
În anul 2013 obligaţiile fiscale se achită la bugetul public naţional în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 165 din 19 decembrie 2012 cu privire la Modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2013 (în continuare – Modul) (Monitorul Oficial, nr. 273-279 din 28 decembrie 2012). Este de menţionat, că Ministerul Finanţelor anual elaborează şi publică în Monitorul Oficial modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional, astfel încît de la an la an modalităţile respective se deosebesc în funcţie de reglementările legilor bugetare anuale (Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, Legea fondurilor obligatorii de asigurare medicală), precum şi în funcţie de reglementările legislaţiei în vigoare aplicabile în anul calendaristic respectiv. Prin urmare, la achitarea obligaţiilor fiscale, precum şi a altor plăţi la bugetul public naţional contribuabilii urmează să se ghideze de modul, care este în vigoare pentru anul curent.
Două pietre de temelie a oricărei organizaţii sunt oamenii şi procesele. Dacă persoanele sunt motivate să lucreze din greu, pînă cînd procesele de lucru sunt împovărătoare şi cele neesenţiale sunt încă prezente, performanţa organizaţiei va fi una scăzută. Remodelarea proceselor de lucru (Business Process Reenginering — BPR) este cheia transformării modului în care oamenii lucrează1.
«Faptul că activez în cadrul Serviciului fscal încă din 1998 îmi oferă avantajul de a şti exact ce acțiuni concrete trebuiesc demarate pentru a schimba imaginea Fiscului»
Neclarităţile şi incertitudinile, care se conţin în Codul fiscal, constituie numai una din principalele probleme cu care se confruntă contribuabilii din ţara noastră. În mare parte, această concluzie poate fi atribuită şi normelor legii, ce ţin de determinarea locului livrării serviciilor pentru a fi impozitate cu T.V.A.
Probabil pentru mulţi cetăţeni mai e valabilă ideea că nimic nu este mai complicat şi mai regretabil decît a calcula şi a achita impozite. Absolut încrezuţi în această pretinsă axiomă, deseori se recurge la diverse căi de evitare a obligaţiunilor faţă de stat, care, într-un final, se dovedesc a fi mai puţin eficiente şi semnificativ mai costisitoare.
Reieşind din faptul, că în Republica Moldova există un număr mare de agenţi economici ce activează în sfera comerţului cu amănuntul şi comercializează diferite mărfuri şi produse populaţiei, ne vom axa pe îndatoririle principale ale agenţilor economici faţă de consumatori şi organele de control, ce informaţii trebuie să afişeze la vedere un agent economic pentru a respecta drepturile consumatorilor şi în vederea excluderii aplicării amenzilor de către organele abilitate, şi care sunt aspectele verificate de către inspectorii fiscali în cadrul controalelor fiscale prin metoda verificării operative din partea organului fiscal.
La data de 14.10.2011, Guvernul prin hotărîrea nr. 771 a aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, care rezultă din politicile fiscale, bugetare şi vamale pentru anul 2012, perfecţionarea legislaţiei fiscale, bugetare şi vamale naţionale, alte aspecte ce ţin de gestiunea finanţelor publice. Pe data de 17 octombrie proiectul a fost prezentat în Parlament.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *