Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În cadrul întreprinderii s-a depistat o omitere la calcularea și achitarea unui salariat a tichetului de masă, pentru o perioadă începând cu luna aprilie 2024 până în prezent - decembrie 2024. În luna decembrie 2024 s-au efectuat recalculări pentru toată perioada. Cum urmează de reflectat aceste recalculări în tabelul nr. 2 din Declarația IPC21?
Tichetele de vacanță vor putea fi acordate salariaților atât la locul de muncă de bază, cât și la locul de muncă prin cumul, iar beneficiarul va utiliza cel puțin două tipuri de servicii de călătorie,
Codul Fiscal prevede o diversitate de beneficii extra-salariale (enumerate mai jos), pentru care angajatorul, în unele cazuri, nu datorează impozit, prime de asigurare obligatorii de asistență medicală și/sau contribuții sociale sau care, în alte cazuri, pot fi deduse din
Executivul, în cadrul ședinței din 26 august curent, a aprobat proiectul completărilor la Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 693/2018, elaborate în scopul actualizării cadrului normativ secundar în vigoare cu prevederile Legii nr.187/2025.
Dacă GȚ are un număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, mai mic de 3 unități și nu este înregistrată în calitate de plătitori de TVA atunci prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF21).
La 31 decembrie 2023 a expirat termenul de utilizare a facilității* stabilite la art. 24 alin.(21) din Legea nr. 1164/1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal pentru angajații agenților economici a căror activitate de bază este realizarea de programe (activităţi legate de analiza,
În contextul încetării raporturilor de muncă, apare frecvent întrebarea dacă angajatorul este obligat să plătească tichetele de masă pentru ultimele zile lucrate din luna în care acesta se eliberează din serviciu.
În ianuarie-martie anul 2023, câștigul salarial mediu lunar nominal brut, la unitățile cu 4 și mai mulți salariați din sectorul real al economiei și la instituțiile bugetare a constituit 11 486,2 lei, fiind în creștere în raport cu indicatorii înregistrați în primul trimestrul al anului trecut în valoare nominală cu 20,1%, iar în termeni reali (ajustat la indicele prețurilor de consum) – în descreștere cu 3,9%.
În ianuarie-martie anul 2024, câștigul salarial mediu lunar brut, la unitățile din sectorul real cu patru și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, a constituit 13 170,3 lei, fiind în creștere cu 14,7% față de indicatorii înregistrați în primul trimestrul al anului trecut și cu 1,7% mai mic
Salariul brut și salariul net sunt două noțiuni care, deseori, provoacă neclarități pentru salariați. Mulți consideră că valoarea salariului indicat în documentul de
În anul 2025 salariul minim pe țară va constitui 5500 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169 de ore (în mediu pe lună), ceea ce reprezintă 32,54 lei pe oră. Acesta va fi cu 10% mai mare comparativ cu anul precedent, în care s-a aplicat 5000 lei ca valoare minimă de referință în materie de remunerare la nivel național.
Salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2025 va constitui 16100 de lei. Guvernul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul hotărârii privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2025. Astfel, acesta va fi mai mare cu 2400 față de salariul mediu lunar pentru anul curent (13700 lei).
Contractul de formare profesională în învățământul dual (în continuare – ÎD) se încheie pentru o perioadă determinată, de minimum un an și de maximum 3 ani, conform cadrului normativ: instruirea teoretică se realizează în instituţia de învățământ, iar cea practică – la întreprindere. În tabelul de mai jos găsiţi norme
Salariul minim pe țară pentru anul 2025 se propune a fi stabilit în cuantum de 5500 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169 de ore (în mediu pe lună), ceea ce reprezintă 32,54 lei pe oră. Acesta va fi cu 10% mai mare comparativ cu anul precedent, în care s-a aplicat 5000 lei ca valoare minimă de referință în materie de remunerare la nivel național.
Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu unele excepții, au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accize, impozite și taxe locale, aprobate prin Legea nr. 212/2023 pentru modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2024). În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat
Raportul privind executarea bugetului de stat pentru anul 2023 (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.86 din 1 august 2024) a fost publicat în Monitorul Oficial din 13 august curent.
Dare de seamă fiscală (Declarație) reprezintă orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alt document, care este prezentat sau Serviciului Fiscal de Stat, privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii,
Câştigul salarial mediu lunar nominal brut al unui angajat din mun. Chișinău în trimestrul II a fost de 10719,4 lei, fiind în creştere cu 15,3% faţă de aceeași perioadă a anului 2020, comunică Biroul Național de Statistică. Indicatorul a fost cu 18,5% mai mare decât media pe ţară (9044,5 lei). Potrivit informației publicate, în sectorul bugetar un angajat din capitală a avut un salariu mediu lunar de 9821,8 lei, cu 9,2% mai mult faţă de trimestrul II din anul precedent, iar în sectorul real –10891,2 lei şi s-a majorat cu 16,3% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *