Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Persoanele fizice care desfășoară activitate profesională sunt impozitate conform regimului prevăzut de capitolul 101 al titlului II din CF. Subiecţi ai impunerii conform cap. 101 al titlului II din CF sunt persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei şi în domeniul sănătăţii .
Prin contractul de locațiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părți (locatar) un bun determinat individual în folosință temporară sau în folosință şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie (art. 1251 din Codul civil). Contractul de locațiune a unui bun imobil sau mobil dintre persoanele juridice şi persoanele fizice
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal (în continuare – CF) pentru persoanele juridice şi fizice rezidenți ai RM care desfășoară activitate de întreprinzător obiectul impunerii cu impozitul pe venit îl constituie venitul din orice surse aflate în RM, precum şi din orice surse aflate în afara RM, cu excepția deducerilor şi scutirilor la care au dreptul.
În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (11) din Codul fiscal, cheltuielile aferente reparaţiei curente şi capitale a mijloacelor fixe ce nu corespund prevederilor alin.(2) se permit spre deducere în limita a 15% din suma calculată a locaţiunii, arendei, leasingului operaţional sau redevenţei (plăţii pentru concesiune), suportată pe parcursul perioadei fiscale, iar în cazul cheltuielilor de reparaţie a mijloacelor de transport aerian internaţional – în mărime de 100% din suma calculată a ratei de leasing operaţional, suportată pe parcursul perioadei fiscale. În sensul alineat dat, prin mijloacele fixe ce nu corespund prevederilor alin.(2) se înţeleg mijloacele fixe care sînt utilizate în activitatea de întreprinzător a agentului economic conform contractului de arendă, locaţiune, leasing operaţional, concesiune, ale căror cheltuieli aferente, potrivit contractului nominalizat, revin arendaşului, locatarului sau concesionarului.
În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (11) din Codul fiscal, cheltuielile aferente reparației curente și capitale a mijloacelor fixe ce nu corespund prevederilor alin. (2) al aceluiași articol se permit spre deducere în limita a 15% din suma calculată a locațiunii, arendei, leasingului operațional sau redevenței (plății pentru concesiune), suportată pe parcursul perioadei fiscale, iar în cazul cheltuielilor de reparație a mijloacelor de transport aerian internațional – în mărime de 100% din suma calculată a ratei de leasing operațional, suportată pe parcursul perioadei fiscale.
Dacă în rezultatul reparației nu se majorează durata de funcționare utilă ( de exemplu, schimbarea unei părți a mijlocului fix), atunci cheltuielile de reparație le putem trece la cheltuieli curente?
Data de 25 martie 2024 este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit de către persoanele care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției - forma DAJ17 aferent perioadei fiscale 2023. Regimul de impozitare a persoanelor care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției este prevăzut la cap. 10/1 al Titlului II din CF.
Interviu cu Victoria Cujba, Șefa Inspectoratului Control Financiar de Stat, cu care am discutat despre agenda complexă de lucru a echipei care veghează cheltuirea banilor publici.
Dezvoltarea sistemului contabil al sectorului bugetar este pusă în vizorul organizațiilor internaționale, din considerentul că aceasta reprezintă o etapă importantă în tendința globală a perfecționării managementului finanțelor publice. Un management eficient și transparent al finanțelor publice le inspiră încredere investitorilor străini și deschide calea spre consolidarea relațiilor reciproce interstatale, care, în final, contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei de piață și, nu în ultimul rând, la dezvoltarea economiei sociale.
Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul cu privire la modificarea OMF nr.08/2018 privind aprobarea formularului tipizat al Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru organizațiile necomerciale (ONG17), OMF nr.40/2020 cu privire la aprobarea formularului tipizat al Dării de seamă privind impozitul pe venitul agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (SIMM20), OMF nr.09/2018 privind aprobarea formularului tipizat al Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei (DAJ17) și OMF nr. 146/2019 privind aprobarea formularului DASS19 - Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfăşoară activitate profesională în domeniul sănătății.
O problemă des întâlnită este gestiunea defectuoasă a sistemului public de alimentare cu apă și canalizare. Administrarea neconformă a bunurilor publice și managementul necorespunzător al patrimoniului public generează riscuri de înstrăinare a proprietății publice și de neacumulare a veniturilor generate din administrarea patrimoniului.
Conform art.93 pct.18) CF, investiții (cheltuieli) capitale reprezintă costuri şi cheltuieli suportate de către agentul economic în legătură cu reparația capitală, crearea şi/sau procurarea mijloacelor fixe şi a imobilizărilor necorporale destinate utilizării în procesul de producție (prestare servicii/executare lucrări), care nu se reflectă în rezultatele perioadei curente, dar urmează a fi atribuite la majorarea valorii mijloacelor fixe şi imobilizărilor necorporale.
Prin contractul de arendă, o parte (arendator) se obligă să dea celeilalte părți (arendaș) un teren agricol și/sau alte bunuri agricole în posesie și folosință pe o durată determinată, iar aceasta se obligă să efectueze plata de arendă. Prin bunuri agricole – conform art.1288 alin (2) din Codul Civil,
Conform art.1314 alin.(1) și alin.(2) din Codul civil, prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă să asigure celeilalte părţi (locatar), în decursul unui termen convenit care depăşeşte 1 an (termenul de leasing), posesia şi folosinţa unui bun cumpărat de locator, precum şi să acorde locatarului
Prin ordinul Ministrului finanțelor nr.60 din 29 mai 2024, publicat în Monitorul Oficial 241-244, astăzi, 7 iunie, a fost aprobat formularul Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfăşoară activitate profesională conform capitolului 101 din Codul fiscal - forma DAP24
Se restituie TVA aferentă investițiilor capitale, în cazul în care are loc reparația capitală a imobilului luat în locațiune, în partea în care cheltuielile de reparație depășesc 15% de la valoarea locațiunii? În conformitate cu prevederile art.1011 alin.(11) din Codul fiscal (CF), prin derogare de la prevederile alin.(1), agenții economici care sunt înregistrați în calitate de plătitori de TVA şi care, începând cu 1 mai 2015, efectuează investiții (cheltuieli) capitale în clădiri de producţie (destinate producerii mărfurilor sau serviciilor) au dreptul la restituirea sumei TVA. Restituirea TVA nu se efectuează pentru clădiri de producție care se află în curs de execuție sau conservare, ci doar pentru clădirile de producție care sunt date în exploatare şi utilizate conform destinației lor finale.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător. De asemenea, conform prevederilor art. 261 alin. (3) și (11) din Codul fiscal sînt considerate, de asemenea, mijloace fixe supuse amortizării în scopuri fiscale investiţiile efectuate în mijloacele fixe care fac obiectul unui contract de leasing operaţional, locaţiune, concesiune, arendă, comodat, sublocaţiune. În sensul prezentului alineat, prin investiţie se înţelege excedentul cheltuielilor ce ţin de reparaţie, îmbunătăţire şi altele asemenea în privinţa mijloacelor fixe respective asupra cheltuielilor menţionate, permise spre deducere în perioada fiscală conform modului stabilit la alin.(11) din articolul menţionat.
Guvernul, în cadrul ședinței din 6 martie anul curent, a aprobat Lista jurisdicțiilor și a regiunilor autonome care nu implementează standardele internaționale de transparență (Lista) care urmează a fi utilizată de către autorităţile publice, întreprinderile de stat
Prin Legea nr. 356/2022, începând cu anul 2023 de la 6 mii lei până la 12 mii lei este majorat plafonul de constatare a mijloacelor fixe pe care se calculează amortizarea. Luând în considerare circumstanțele economice ale entității, aceasta dorește să utilizeze plafonul existent până în anul 2023 aferent constatării mijlocului fix. Care sunt consecințele fiscale?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *