Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Aspecte generale Organizație necomercială (ONC) reprezintă o persoană juridică al cărei scop este altul decât obţinerea de venit şi care este înregistrată în modul prevăzut de legislaţie. ONC sunt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut. Venitul obţinut de ONC se utilizează doar în scopuri statutare concrete pentru organizarea şi realizarea obiectivelor acesteia şi nu poate fi distribuit fondatorilor, membrilor sau angajaților organizației.
Începând cu 1 iulie, contribuabilii pot utiliza noua versiune a sistemului informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice (SIA) „e - Factura”, lansată în exploatare industrială. SIA „e - Factura” poate fi accesată în mod automatizat prin intermediul sistemului „Cabinetul personal al contribuabilului” de pe portalul https://www.sfs.md. Noua versiune a serviciului electronic a fost elaborată și este gestionată de Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), administrator tehnico – tehnologic al sistemului informațional integrat al Serviciului Fiscal de Stat (SFS).
Pe parcursul lunii iulie, 1234 de contribuabili persoane juridice din diferite localități ale republicii au participat la instruirile online gratuite privind utilizarea noii versiuni a sistemului informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice (SIA) „e-Factura”, organizate în comun de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF). În perioada de referință CTIF a desfășurat 46 cursuri de instruire (33 – în limba română și 13 - în limba rusă) cu o durată de două ore fiecare, la care au participat în mediu câte 26 de specialiști din cadrul autorităților publice centrale și locale, dar și a companiilor ce utilizează sau doresc să utilizeze noua versiune a SIA „e - Factura”. Instruirile au decurs în regim de videoconferință, cu utilizarea aplicației Zoom.
Conform art.118 alin.(2) din CF, înscrierea datelor privind procurarea valorilor materiale are loc la data primirii facturii fiscale. Deducerea sumei TVA se efectuează prin înscrierea sumei respective în declarația privind TVA pentru perioada fiscală în care a fost: - primită nemijlocit factura fiscală, sau - efectuată achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012.
Sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice asigură circulaţia acestora și confirmă deschiderea, modificarea, închiderea sau luarea la evidentă fiscală a conturilor bancare/de plăţi, suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, soldul şi rulajul mijloacelor băneşti, ordinele incaso, mandatele de executare și documentele aferente acestuia, încheieri emise de executorii judecătorești privind aplicarea măsurilor de asigurare/executare şi alte documente, ce fac obiectul circulaţiei între Serviciul Fiscal de Stat și participanții la sistem.
Periodic, pe parcursul desfășurării activității de întreprinzător, entitatea suportă diferite tipuri de cheltuieli pentru a menține activele sale într-o stare satisfăcătoare în scopul exploatării eficiente (răscumpărarea costului activelor puse în exploatare). În aceste condiţii, deseori apare întrebarea: care sunt criteriile de atribuire a costurilor la cheltuieli curente sau la costuri ulterioare care urmează a fi capitalizate?
Forma BIJ 21 Calculul impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar va consta din trei părți: tabelul nr. 1 – Date generale; tabelul nr. 2 – Informația privind bunurile imobiliare care au participat la calcularea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar; tabelul nr. 3 – Informația privind sumele calculate ale impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar, repartizate pe localități. Serviciul Fiscal de Stat a propus pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea formularului ce vine să substituie Forma BIJ 17 şi a instrucţiunii privind modul de completare şi de prezentare a BIJ 21.
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, NR. 196 din 26.04.2019.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) informează că a efectuat, în baza propunerilor formulate de funcționari ai Serviciului Fiscal de Stat și utilizatorii serviciului e-Factura, modernizarea sistemului informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice „e-Factura” pentru a simplifica procesul de circulație a acestora între agenții economici, precum și între agenții economici și autoritățile publice. Ajustarea sistemului „e-Factura” va aduce multiple beneficii contribuabililor persoane juridice, asigurând operativitatea documentării tranzacțiilor efectuate prin: • integrarea sistemelor de contabilitate ale agenților economici cu sistemul „e-Factura” prin intermediul aplicației API „e-Factura”;
Instrucțiunea cu privire la modul de completare a Dării de seamă IPC21 va fi suplinită cu denumirea și codul clasificațiilor economice la care urmează a fi achitat impozitul pe venit pentru tipurile sursei de venit indicate în tabelul nr. 1 al dării de seamă respective. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul Ordinului cu privire la modificarea Ordinului nr.94/2020 cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IPC21) „Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate” și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului nominalizat.
Se permite ca entitatea prestatoare de servicii auto să procure o piesă auto de la un furnizor, ce urmează a fi utilizată la reparația automobilului unui SRL fără să adauge un adaos comercial la piesă? La completarea facturii fiscale se notează ”servicii de reparație auto” pe o poziție în cazul în care piesa se vinde cu același preț cu care a fost procurată dar pe altă poziție sau se include în costul serviciului, completând în factura fiscala doar o singură poziție ”servicii de reparație auto”? În conformitate cu art.20 alin.(6) din Legea cu privire la comerțul interior nr.231/2010, produsele şi serviciile se comercializează pe teritoriul Republicii Moldova la preţuri libere de vânzare, cu excepţia preţurilor/tarifelor reglementate de către stat.
1. (29.2.1.17) Se va considera drept facilitate impozabilă acordată de angajator compensarea cheltuielilor pentru închirierea unui automobil de către salariatul entității care a fost delegat în interes de serviciu? 2. (29.2.1.16) Constituie oare sursă de venit impozabilă compensarea cheltuielilor pentru hrană, cazare și transportare suportate de persoana fizică care activează în baza unui de contract de prestări servicii (fără a avea statut de angajat) și este delegată de către beneficiar peste hotarele Republicii Moldova?
Potrivit prevederilor art. 295 din Codul fiscal, de plata taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii sunt scutite: - autoritățile publice și instituțiile finanțate de la bugetele de toate nivelurile; - misiunile diplomatice și alte misiuni asimilate acestora, precum și organizațiile internaționale, în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte; - Banca Națională a Moldovei;
Prin derogare de la prevederile Codului fiscal nr.1163/1997, conform deciziilor Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi/sau a Dispoziţiilor Comisiei pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova, termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi de achitare a obligaţiilor fiscale aferente taxelor locale pentru primul trimestru al anului 2020 se prelungeşte până la 25 iulie 2020.
În conformitate cu prevederile alin. (1) art. 541 din Codul fiscal, subiecți ai impunerii sînt agenţii economici care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), întreprinzătorilor individuali, precum şi agenţilor economici la care ponderea venitului pentru anul precedent din prestarea de servicii de consultanţă pentru afaceri şi management (pct. 70.22 din Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei) este mai mare de 60% din venitul din vînzări.
În semestrul I al anului curent, în rezultatul activităților de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru” desfășurate de Serviciul Fiscal de Stat, au fost calculate suplimentar la buget încasări aferente plăților salariale (impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale, prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, penalități și amenzi) în sumă totală de 6,9 mil. lei, dintre care au fost achitate 2,6 mil. lei. Cele mai multe încasări au fost calculate la impozitul pe venit reținut din plățile salariale – 728 mii lei. Potrivit datelor publicate de SFS, în primele șase luni ale anului curent, în cazul a 107 controale fiscale au fost depistate încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă, în diminuare față de cele înregistrate în perioada similară a anului precedent cu 254 de cazuri.
A fost efectuată achitarea prin intermediul terminalului POS a sumei de 50 lei, dar nu s-a eliberat bon fiscal pe MCC la suma de 50 de lei în aceeași zi. Cum se procedează în cazul dat? Avem dreptul în ziua următoare să trecem acești 50 de lei pe MCC? Și ce amenzi, penalități vor fi aplicate în acest caz?
Un cetăţean a vândut un apartament în luna iunie 2018 cu 600 000 lei. Baza valorică a apartamentului constituia suma de 400 000 lei. Achitarea pentru apartament conform contractului are loc în două rate: 350 000 lei în iunie 2018 și 250 000 lei în iunie 2019. Contribuabilul nu a prezentat Declaraţia privind impozitul pe venit pentru anul 2018 și nu a achitat impozit pe venit, considerând că acestea sunt obligatorii doar după ce va încasa toată suma plăţii pentru apartament. Cum se determină corect impozitul pe venit în situaţia dată?
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat acțiuni de informare ale comercianților de flori din piața de flori angro din capitală. În scopul conformării și susținerii comercianților de flori, angajații SFS au oferit acestora informații cu privire la formele organizatorico-juridice de antreprenoriat. În seara zilei de 16 aprilie 2019, cei care puneau în vânzare flori au primit circa 50 de pliante informative ce conțineau detalii despre formele de organizare a activității legale, cum ar fi:
În vederea susținerii loialității cumpărătorilor, la atingerea anumitor volumuri de vânzări pe parcursul unei luni calendaristice (trimestru, an), vânzătorul premiază cumpărătorul cu o sumă bănească sub formă de bonus calculat în expresie procentuală din volumul mărfurilor livrate pe parcursul perioadei corespunzătoare. Acest premiu bănesc (bonusul) se atribuie la cheltuieli deductibile în scopuri fiscale?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *