Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Comisia de selectare a candidaţilor pentru funcţia de guvernator al Băncii Naţionale și-a ales președintele și a stabilit regulamentul de lucru. Astfel, aceasta va fi condusă de deputatul Ștefan Creangă.
Parlamentul a votat ieri în prima lectură proiectul de rectificare a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015. Pentru modificarea bugetului au votat majoritatea deputaților prezenți în sală.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a totalizat informaţiile pentru perioada lunilor ianuarie – august ale anului 2015 aferente contribuţiilor calculate şi declarate, precum şi achitate de plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat. La situaţia de 07.09.2015 datoria plătitorilor de contribuţii faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat constituie suma de 497.3 mln. lei.
Agenții economici care și-au adjudecat la a doua rundă de privatizare trei bunuri ale statului în valoare totală de cel puțin 95 de milioane de lei s-au răzgândit și nu au mai încheiat contractele cu statul.
Percepţia populaţiei că nu se face nimic în sensul combaterii corupţiei rămâne neschimbată din cauza sancţiunilor prea blânde şi fiindcă nu se confiscă averile celor condamnaţi pentru corupţie. Vicedirectoarea Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Cristina Ţărnă, a declarat la cea de-a XI-a Conferinţă Naţională Anticorupţie că optează pentru înăsprirea sancţiunilor şi pentru aplicarea confiscării extinse a averilor celor corupţi, transmite Ipn.
Soluțiile de ghișeu unic pentru obținerea actelor permisive, cele mai bune practici internaționale în acest domeniu și care ar fi instituțiile de stat cu rol de „ghișeu unic” au fost, la 13 ianuarie curent, analizate de Grupul de lucru pentru reglementarea activităţii de întreprinzător în contextul prezentării raportului ”Evaluarea fezabilității stabilirii unui organ de stat în calitate de ghișeu unic pentru eliberarea actelor permisive”.
Începînd cu 1 septembrie, curent, în legătură cu lichidarea Băncii de Economii şi a Băncii Sociale toate plăţile sociale şi pensiile achitate anterior prin aceste instituţii financiare, vor fi achitate prin intermediul Î.S. „Poşta Moldovei” sau prin alte instituţii bancare, desemnate de beneficiar.
În cadrul acțiunilor de conformare benevolă a contribuabililor întreprinse de DAF Râșcani a IFS Chișinău în prima jumătate a lunii noiembrie, se înscrie conlucrarea de parteneriat între organul fiscal, Direcția economie a Preturii, Agenția pentru protecția consumatorilor și reprezentanți cu funcții de răspundere ai entităților care activează în domeniul alimentației publice și în comerț pe bază de patentă, soldată cu ședința comună în incinta Preturii sectorului Râșcani al capitalei și o întrevedere cu deținători ai patentelor de întreprinzător care activează în piața „Calea Basarabiei”.
După ani de negocieri dure, Parlamentul European a aprobat, marţi, legea privind eliminarea tarifelor de roaming în interiorul celor 28 de state ale blocului comunitar. Legea va intra în vigoare din 15 iunie 2017.
Programul de stimulare economică al Băncii Centrale Europene începe să-şi arate limitele, iar în SUA economia a încetinit puternic, în timp ce pe ambele continente încrederea slăbeşte.
Ministerul Mediului a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern prin care propune excluderea exportului de lemne până la finele anului 2020. Acest lucru ar putea permite Moldovei să câștige, inclusiv, la capitolul locuri de muncă.
26 de specialiști energetici din cadrul Consiliilor raionale care au absolvit cursul EUREM au primit, astăzi, 29 decembrie, certificatele de Manageri Energetici Europeni. Cursul a fost organizat de către Camera de Comerț și Industrie în perioada septembrie 2014 – decembrie 2015, şi a fost realizat cu suportul financiar al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a examinat domeniul de activitate a agenților economici ce prestează servicii de transport auto de pasageri în regim taxi, fiind constatate riscuri majore pentru administrarea fiscală, prin eschivarea de la declararea veniturilor real obținute în sume considerabile, cât și a fondului de salarizare.
Aceasta ediție finalizează anul 2015, anul viitor fiind unul deosebit pentru noi, plin de provocări, planuri și de realizări noi. Anul, în care PP Monitorul Fiscal FISC.md ajunge la o vîrstă solidă de 5 ani. 5 ani alături de contribuabilii onești.
Principiile generale de reglementarea valutară în Republica Moldova, drepturile şi obligaţiile persoanelor la importul şi exportul valorilor valutare, inclusiv a numerarului în valută străină şi în monedă naţională, sunt stabilite în Legea privind reglementarea valutară nr. 62-XVI din 21 martie 2008 (Publicat: 18.07.2008 în MO Nr. 127-130 art. Nr: 496, data intrării in vigoare: 18.01.2009).
Începând cu data de 1 ianuarie 2015 şi până la adoptarea Legii fondurilor de asigurare medicală obligatorie (AOAM) pentru anul 2015, prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă rămâne neschimbată — 4056 lei.
În prezent, Serviciul Fiscal de Stat constată o tendință continuă de desfășurare a activității ilicite de întreprinzător în domeniul transportului auto de călători în regim ,,taxi”. În pofida faptului că organele fiscale au întreprins un șir de acțiuni în vederea conformării voluntare a contribuabililor din ramura respectivă, a lansat avertizări privind sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare, acest domeniu de activitate rămâne unul ce comportă riscuri pentru administrarea fiscală.
Senatul a ratificat, în calitate de cameră decizională, Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, în data de 7 octombrie.
Este incontestabil că activitatea de producție, fiind un proces complex și individualizat prin specificul operațiunilor desfășurate, reprezintă piatra de temelie a existenței unei entități productive, în particular, și a economiei unui stat, în general. Din acest motiv, importanța poziționării clare și adecvate a principiilor de recunoaștere, evaluare și prezentare a costurilor, precum și a modalităților de contabilizare a operațiunilor legate de procesul de producție și, în final, de calculație a costului produselor finite, serviciilor prestate, lucrărilor executate, devine tot mai accentuată.
Bitcoin s-a apreciat puternic luni, în urma informaţiei că moneda virtuală va avea prima platformă de tranzacţionare reglementată din Statele Unite, relatează CNBC. Compania Coinbase din San Francisco oferă deja servicii de stocare pentru utilizatorii de bitcoin şi urma să inaugureze luni o nouă platformă de trazacţionare, numită Lunar, care va deţine acordul autorităţilor de reglementare în jumătate din statele americane, între care şi California.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *