Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Mâine, premierii Republicii Moldova şi Poloniei vor semna acordul prin care Varşovia ne acordă un credit preferenţial de 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar Împrumutul este acordat în condiţii foarte avantajoase pentru ţara noastră şi confirmă bunele relaţii de cooperare cu Polonia, dar şi sprijinul masiv pe care îl acordă Varşovia Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, se arată într-o notă de argumentare a deciziei Guvernului de aprobare a semnării acordului de împrumut.
Scopul seminarului a fost de a ajuta administrațiile fiscale să găsească modalități mai eficiente și mai contemporane de selecție a contribuabililor cu risc de T.V.A. și de a îmbunătăți competențele și abilitățile funcţionarilor fiscali, în special în domeniul auditului de selecție.
În conformitate cu prevederile art. 793 din Codul fiscal, forma certificatelor care atestă reşidenţa şi impozitele achitate de către nerezidenţi în Republica Moldova, precum şi lista documentelor, în baza cărora se eliberează acestea, se stabilesc de Guvern.
Două pietre de temelie a oricărei organizaţii sunt oamenii şi procesele. Dacă persoanele sunt motivate să lucreze din greu, pînă cînd procesele de lucru sunt împovărătoare şi cele neesenţiale sunt încă prezente, performanţa organizaţiei va fi una scăzută. Remodelarea proceselor de lucru (Business Process Reenginering — BPR) este cheia transformării modului în care oamenii lucrează1.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat comunică că, în perioada 16.01.2014 – 24.01.2014, agentul economic Î.M. „Accent Electronic” S.A., c/f 1003600023124, a fost supus controlului fiscal prin metoda verificării faptice. Genul principal de activitate al contribuabilului Î.M. „Accent Electronic” S.A. este importul şi comercializarea angro şi cu amănuntul a calculatoarelor şi echipamentelor periferice.
Uzura (amortizarea) bunurilor tangibile şi intangibile este un subiect ce nu a fost dezvoltat pe paginile revistelor de specialitate şi în articolele ştiinţifice, reieșind din complexitatea abordărilor sale, care crează dificultăţi în percepere atît agenţilor economici (aceştia apreciază uzura drept o deducere greoaie şi preferă să nu o utilizeze, pentru a evita costurile administrative exagerate legate de calcularea acesteia), cît şi cercetătorilor economici în domeniul fiscal (uzura se prezintă drept un subiect interesant unui contingent restrîns de utilizatori). În cele ce urmează, se prezintă practica internaţională de aplicare a uzurii în scopuri fiscale1.
Soldul migratoriu net anual al Marii Britanii a crescut cu aproape 40%, trecând de la 154.000 de sosiri, între septembrie 2011 și septembrie 2012, la 212.000 între septembrie 2012 și septembrie 2013, potrivit cifrelor oficiale cu privire la imigrație făcute publice joi la Londra, informează AFP, Reuters și EFE. Potrivit acestor statistici, numărul românilor și bulgarilor sosiți în Marea Britanie aproape că s-a triplat, ajungând de la 9.000 între septembrie 2011 și septembrie 2012 la 24.000 între septembrie 2012 și septembrie 2013. Oficiul național de statistică a precizat, la publicarea cifrelor în acest sens, că aproape 70% dintre acești imigranți români și bulgari au venit să muncească și 30% pentru a studia.
La Forum au participat reprezentanţi din 11 ţări membre ale OCEMN (Republica Albania, Republica Armenia, Republica Azerbaidjan, Republica Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Republica Serbia, Ucraina), 13 state cu statut de observator (Republica Arabă Egipt, Republica Austria, Republica Belarus, Republica Croaţia, Republica Cehă, Republica Franceză, Republica Federală Germania, Republica Italia, Republica Polonia, Republica Slovacia, Republica Tunisia, SUA, UE) şi 1 organizaţie internaţională – OCDE.
Situaţia demografică în Republica Moldova în anul 20131 Biroul Naţional de Statistică relatează că, în anul 2013 evoluţia proceselor demografice se caracterizează prin scădere faţă de anul 2012 atât a natalităţii, cât şi a mortalităţii generale, la fel şi a valorii indicatorului de scădere naturală a populaţiei. Pe parcursul perioadei analizate rata totală de fertilitate a fost foarte scăzută (1,24 – 1,28 naşteri la o femeie).
Europa Liberă: E prietenoasă administraţia fiscală pentru cei care fac investiţii? Ion Prisăcaru: „E o situaţie dificilă şi trebuie să recunoaştem că aceasta nu a apărut astăzi, ea s-a creat cu anii. Pur şi simplu, acum a ajuns la momentul critic.” Europa Liberă: E de vină legislaţia? Sunt de vină specialiştii care merg şi fac aceste controale? Pentru că se zice că şi factorul uman ori nu are pregătire suficientă, ori urmăreşte alte scopuri decât să respecte buchia şi spiritul legii, când merge un control. Ion Prisăcaru: „Mai mult. Sunt de vină abordările care au fost faţă de contribuabili, în general, pe parcursul anilor şi mentalitatea noastră care se trage, iarăşi, din trecut. Deoarece agentul economic, mai cu seamă, cei care fac business-ul mic, mijlociu şi mare, erau trataţi, din start, ca nişte infractori. Aceasta a şi condus la situaţia în care am ajuns. De aceea am venit cu un alt mesaj.”
Începînd cu 13.01.2012, prin legea nr. 267 din 23.12.2011, a fost modificată noţiunea de „Royalty (redevenţă)”, la aplicarea impozitului pe venit. Această modificare a fost făcută cu scopul de a evita dublarea normelor existente în Codul fiscal, şi anume a art. 12 pct. 1) şi art. 71 lit. j). Totodată, această noţiune se completează în contextul celei definite în Convenţiile (Acordurile) pentru evitarea dublei impuneri încheiate de Republica Moldova cu alte State, cu toate că scopul iniţial al acestei modificări a fost definirea noţiunii de royalty (redevenţă) în conformitate cu cea din Modelul Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) (versiunea 2010). În tabelul de mai jos se prezintă reglementările care au fost/sînt în vigoare pînă la/după data de 13.01.2012.
Numărul de taxe şi contribuţii din România şi plăţile aferente continuă să rămână mare comparativ cu ţările dezvoltate, astfel că firmele ajung să aloce mai mult timp pentru administrarea fiscală a afacerii decât pentru a se ocupa de business. Banca Mondială a ajuns la concluzia că România are cele mai multe plăţi fiscale din UE, pentru achitarea cărora o companie pierde anual 200 de ore. Consultanţii fiscali caracterizează relaţia contribuabilului român cu Fiscul ca fiind „o permanentă aventură“, el trebuind să se înarmeze cu foarte multă răbdare când se duce la ghişeele Fiscului.
Italia doreste ca UE sa fie un spatiu unitar, fara fracturi intre statele din zona euro si cele care nu apartin inca acestui spatiu, a declarat, vineri, vice-ministrul pentru Afaceri Externe, Marta Dassu, aflata in vizita la Bucuresti in perspectiva viitoarei Presedintii italiene a UE.
Astăzi, 29 noiembrie 2013, leul moldovenesc împlinește 20 de ani de la fondarea sa. Leul moldovenesc este moneda națională a Republicii Moldova și este compus din 100 de subunități care se numesc bani, iar codul internațional prin care este descris valuta este ISO 4217 MDL. La moment MDL se divide în 9 tipuri de bancnote și în 4 tipuri de monede.
Pe parcursul celor patru ani de vacanţă fiscală (2008-2011), companiile din Republica Moldova care au înregistrat profituri au avut posibilitatea de a reinvesti economiile provenite din impozitul pe venit în proiectele lor de dezvoltare. Din păcate, această facilitate a coincis cu criza financiară. Astfel, companiile care au înregistrat pierderi nu au putut beneficia de această facilitate sau de alte măsuri fiscale, care ar fi putut impulsiona revenirea acestora pe profit.
La momentul introducerii cotei 0 pentru impozitul pe activitatea de antreprenoriat au fost ample dezbateri privind opurtunitatea acestei măsuri. Din 2007, de la introducerea cotei zero, despre acest subiect s-a uitat: nu au fost realizate analize, care să estimeze efectele acestei măsuri pentru economia Republicii Moldova şi nici la nivel de opinii nu au fost formulate aprecieri clare privind eficienţa acestei acţiuni. În acest context, articolul dat reprezintă o primă tentativă de evaluare a efectelor aplicării impozitului 0 pe profit asupra activităţii economice. Concomitent autorul se expune referitor la reintroducerea impozitului pe venit din activitatea de antreprenoriat. Anul 2007 a fost marcat de realizarea unor măsuri economice neordinare: introducerea cotei 0 la impozitul pe venit din activitatea de antreprenoriat, amnistierea fiscală şi legalizarea capitalului. Realizarea acestor acţiuni urma să impulsioneze activitatea economică. Introducerea cotei 0 la impozitul pe venit, în comparaţie cu celelate măsuri, ce au un impact pe termen scurt, trebuia să asigure efecte pe o perioadă mai lungă de timp. Se spera că cota 0 pentru impozitul pe profit va contribui la accelerarea creşterii economice, în special, datorită dinamizării activităţii investiţionale. Reducerea impozitului pe venit ar fi determinat majorarea profitului nedestribuit al companiilor, în felul acesta sporind capacităţile investiționale ale firmelor. Concomitent, se aştepta că această măsură va spori atractivitatea investiţională a Republicii Moldova pentru agenţii economici din străinătate.
Accizele deţin locul trei după ponderea în structura veniturilor la bugetul Republicii Moldova. În 2010, acestea au însumat circa 2,067 miliarde lei sau aproape 17 la sută din suma veniturilor fiscale. Potrivit praticii internaţionale sunt accizate, de obicei, 7-8 grupe de mărfuri. În Moldova, anul trecut, încasările bugetare pe grupe au constituit 191,4 mil. lei din accizele la producţia vinicolă, 207,7 mil. lei – accizele la bere, 408,9 mil.lei – accizele la produsele din tutun, 903,1 mil. lei – accizele la produsele petroliere, 390,8 mil. lei – accizele la autoturisme, accize la alte mărfuri – 44,0 mil. lei, se arată în raportul Ministerului Finanţelor prinvind realizarea bugetului de stat pentru anul trecut.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *