Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Întreprinderi din Republica Moldova, inclusiv din regiunea stîngă a Nistrului, participă cu un stand colectiv la cea mai mare expoziţie industrială – «Hannover Messe», care se desfăşoară în perioada 7-11 aprilie 2014, în oraşul Hanovra, Germania.
Banca Centrală Europeană (BCE) pregăteşte pentru luna viitoare un pachet de opţiuni care cuprinde măsuri excepţionale precum reducerea tuturor dobânzilor, inclusiv aducerea în teritoriul negativ a dobânzilor la depozite, şi stimularea creditării pentru companiile mici şi mijlocii în condiţiile în care revenirea economică în zona euro nu este uniformă, iar FMI vede o probabilitate de 25% ca uniunea monetară să se lovească de deflaţie, adică cu scăderea generală şi prelungită a preţurilor.
În societatea mereu în schimbare, realizarea Strategiei de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2011-2015 poate atinge rezultatul eficient şi scontat doar în cazul în care activităţile şi resursele aferente sunt conduse ca un proces integral, acesta constituind un principiu de management – principiul abordării pe procese. Doar prin identificarea, implementarea şi îmbunătăţirea continuă a proceselor, prin coordonarea interacţiunilor dintre aceste procese, pot fi realizate şi obiectivele SFS în ansamblu – satisfacerea cerinţelor şi aşteptărilor contribuabililor. Pentru aceasta e nevoie de angajaţi bine instruiţi, cu o paletă largă de sarcini şi responsabilităţi, corespunzătoare unor activităţi orientate către contribuabili şi, în acelaşi timp, de un sistem ierarhic cît mai „plat”. În acest scop, este necesară orientarea tuturor angajaţilor la activităţi în folosul plătitorului de impozite şi nu conform structurii funcţionale interne existentă actualmente. Deci, nu se va aplica abordarea pe compartimente organizaţionale, dar cea bazată pe procese,cu elaborarea ulterioară a procedurilor concrete de gestionare a acestora. E necesar să luăm în consideraţie şi faptul că orientarea spre procese nu poate fi realizată într-o zi-două, deoarece aceasta nu înseamnă o restructurare a SFS, ci o „reorientare la 90°” a modului de gîndire al tuturor angajaţilor.
Declaraţia a fost făcută de Preşedintele şi Directorul executiv ai Băncii Mondiale, Jim Kim şi Frank Heemskerk, în cadrul întrevederilor cu Prim-ministrul Iurie Leancă care au avut loc astăzi, la Washington. Interlocutorii au abordat patru subiecte de bază: situaţia economică a Republicii Moldova, priorităţile Guvernului moldovean şi perspectivele de cooperare cu Banca Mondială, proiectele realizate în diverse sectoare cu suportul BM, în special în sănătate, precum şi obiectivele comune de modernizare a acestora în următorii patru ani.
Stimaţi colegi, ACAP vă propune spre vinzare ediţia „Monitorul Oficial” nr. 233-237 din 22 octombrie 2013 cu noile Standarde Naţionale de Contabilitate şi Planul general de conturi contabile, care se aplică de entităţi cu titlu de recomandare de la 1 ianuarie 2014 şi obligatoriu – de la 1 ianuarie 2015.
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a vizitat gimnaziul-internat din satul Văscăuţi, r-l Floreşti, pentru a le aduce copiilor acestei instituţii urări de bine şi daruri cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă. În cadrul vizitei, Ion Prisăcaru a adus sincere felicitări colectivului de profesori și elevilor acestei instituții şi le-a urat celor prezenți un frumos ”La Mulți Ani!”, elevilor, nominal, oferindu-le în dar articole vestimentare, încălţăminte şi dulciuri, iar, pentru necesităţile gimnaziului, fiind procurat un generator de curent electric.
Fondul Monetar Internațional (FMI) este dispus să acorde și în continuare asistență Republicii Moldova în cadrul unui nou program. Declarația aparține vicedirectorului Departamentului European al FMI, Aasim Husain, și șefului Misiunii FMI în Moldova, Max Alier, și a fost făcută în cadrul întrevederii cu președintele Parlamentului, Igor Corman, relatează NOI.md.
Guvernele care s-au perindat la putere nu au avut o atitudine pro-business, dacă ne uităm la modificările numeroase ale Codului fiscal din ultimii 10 ani, iar aceste schimbări legislative nu au adus mai mulţi bani la buget, ci au fost însoţite de o escaladare a evaziunii fiscale la cote maxime.
Directorul de Departament din cadrul Băncii Europene de Investiții (BEI), Marion Hoenicke, a menționat că BEI este dispusă să acorde Guvernului Republicii Moldova un credit pentru crearea Centrului Agroalimentar Chișinău. În acest scop, BEI împreună cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare vor stabili termenii de referință pentru construcția și funcționarea Centrului. Ulterior, BEI ar putea participa la cofinanțarea acestui proiect.
Peste 60 de reprezentanţi ai companiilor din Chişinău şi din ţară au participat la conferinţă Pe data de 20 februarie 2014 a avut loc cea de-a patra conferinţă anuală de fiscalitate organizată de EY în Chişinău. Specialiştii în fiscalitate şi contabilitate din cadrul companiei au prezentat informaţii actualizate ce ţin de închiderea anului financiar 2013, precum și despre principalele modificări aduse reglementărilor fiscale şi altor acte normative fiscal-contabile, care vor avea impact asupra companiilor din Moldova în anul 2014.
În secolul XXI tehnologiile informaționale au devenit pentru fiecare cetățean un element indispensabil şi influent al vieții cotidiene. Datorită impactului pozitiv, inovațiile tehnologice devin mai eficiente, mai inteligente şi influențează benefic asupra sporirii calității vieții. Pentru a corespunde cerințelor contemporane, fiecare instituție publică, indiferent de domeniul în care activează, utilizează diferite sisteme informaționale pentru optimizarea proceselor interne şi externe, dispune de un web-site, care a devenit astăzi un mijloc accesibil de comunicare cu publicul larg, astfel instituțiile publice devin mai performante, mai transparente, mai dinamice, cinstite şi responsabile față de nevoile cetățenilor. Dorința principală, în era informației, este transformarea administrării publice multi-departamentale, multi-ierarhice şi orientate spre control în una inteligentă, orientate spre servicii şi centrată pe nevoile clientului.
Uniunea Europeană intenţionează să facă recomandări «minime» privind folosirea fracturării hidraulice pentru forajele de petrol şi gaze la zăcămintele de şist, tehnologie controversată care a adus Statele Unite aproape de independenţa energetică, potrivit unui proiect obţinut de Bloomberg.
În Republica Moldova, ca şi în alte state ale lumii, factura reprezintă un document contabil întocmit în cadrul unei tranzacții (operațiuni) economice de către partea furnizoare în favoarea părții beneficiare. Factura, de regulă, conține elemente prestabilite, necesare identificării şi evidenței contabile a operațiunii economice, precum şi deducerii impozitelor prevăzute de lege. Aceste elemente, pot include lista cu mărfurile (bunurile) vîndute sau serviciile prestate beneficiarului (clientului) de către furnizor, datele de identificare fiscală ale clientului, datele furnizorului, prețul unitar, cota TVA, cantitatea şi suma totală a facturii.
Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Art. 1. – Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 se aprobă la venituri în sumă de 12 035 836,6 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 12 155 836,6 mii lei, cu o depăşire a cheltuielilor asupra veniturilor în sumă de 120 000,0 mii lei.
Incepand din 2014, autoritatile americane au declarat toleranta zero pentru orice tip de evaziune fiscala, indiferent de locul de rezidenta al cetatenilor US.
Moldova este interesată de dezvoltarea relaţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Declaraţia a fost făcută de prim-ministrul Iurie Leancă, în cadrul întrevederilor cu o echipă de experţi ai FMI, aflată într-o vizită de monitorizare.
Italia doreste ca UE sa fie un spatiu unitar, fara fracturi intre statele din zona euro si cele care nu apartin inca acestui spatiu, a declarat, vineri, vice-ministrul pentru Afaceri Externe, Marta Dassu, aflata in vizita la Bucuresti in perspectiva viitoarei Presedintii italiene a UE.
Ţările UE trebuie să facă economie la energie, potrivit Directivei privind eficienţa energetică aplicată din 1 ianuarie 2014, în timp ce pachetul legislativ ce vizează supravegherea instituţiilor de credit permite limitarea primelor acordate bancherilor. Conform Directivei UE nr. 27/2012 privind eficienţa energetică, începând cu 1 ianuarie 2014, fiecare stat membru trebuie să se asigure că 3% din suprafaţa totală a clădirilor încălzite şi/sau răcite deţinute şi ocupate de administraţia sa centrală se renovează anual pentru a îndeplini cerinţele minime în materie de performanţă energetică stabilite pe baza articolului 4 din Directiva 2010/31/UE.
Conducerea autorităţii fiscale naţionale îşi propune modernizarea şi eficientizarea procesului de colectare a impozitelor şi taxelor la Buget, inclusiv prin implementarea de noi soluţii şi servicii IT. În acest context, funcționarii fiscali de conducere din cadrul IFPS au avut o întrevedere cu reprezentanţii companiei germane SAP, una dintre cele mai mari companii în domeniul tehnologiilor informaţionale. Obiectivul întrevederii a constituit o prezentare generală cu privire la capacităţile SAP în domeniul administrării fiscale, subiecte ce ţin de serviciile prestate de Compania SAP şi înaintarea propunerilor şi soluţiilor pentru instituţiile din domeniu.
Reglementările legale specifice procedurii falimentului sunt prevăzute în Capitolul IV al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2013 (în continuare – Legea). Astfel, conform prevederilor art. 2 al Legii, procedură a falimentului – procedură de insolvabilitate concursuală colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării patrimoniului acestuia pentru acoperirea pasivului.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *