Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conceptul Planului Național de facilitare a Comerțului a fost prezentat pe 16 iunie, în cadrul primei ședințe a Comitetului Național de Facilitare a Comerțului, care a fost constituit pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-Ministrul Republicii Moldova.
Măsurile propuse de Ministerul Finanțelor pentru a fi incluse în Planul de acțiuni al Guvernului au fost discutate ieri, 8 august, în cadrul unor consultări publice. Potrivit ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița, documentul reprezintă viziunea guvernării și are misiunea de a ghida activitatea autorităților publice în următoarea perioadă. Totodată, ministrul a asigurat că documentul va fi îmbunătățit și ajustat, inclusiv cu propunerile prezentate în cadrul discuțiilor publice.
În competența autorităților administrației publice locale vor rămâne doar atribuțiile de colectare, de asigurare etapizată a condițiilor pentru colectare separată și de transportare a deșeurilor la nivel local, iar la nivel național în domeniul gestionării deșeurilor Guvernul va exercita competențe extinse. În ședința Executivului din 7 martie a fost aprobat proiectul hotărârii privind angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative.
În perioada 11-18 februarie curent, Autoritatea pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de peste două mil. lei şi a desfăşurat investigaţii paralele în baza a 94 de delegaţii în privinţa a 358 de subiecţi, transmite Centrul Național Anticorupție (CNA) cu referire la sinteza săptămânii. Tot în această perioadă, în cancelaria CNA au fost înregistrate 920 de materiale și a eliberat 184 caziere de integritate pentru persoanele care urmează să fie angajate în sectorul public.
Ministerul Finanţelor a comunicat elaborarea primului set de proiecte de Standarde Naționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (SNCSP). Acesta conține zece standarde, în conformitate cu Conceptul și Planul de acțiuni pentru eleborarea SNCSP, efectuat cu sprijinul proiectului de asistență Tehnică al UE.
Peste 76 mil. lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională vor fi alocați, în anul 2019, pentru implementarea a 10 proiecte în Regiunea de Dezvoltare Nord, comunică ADR NORD. Astfel, sursele vor fi alocate pentru implementarea următoarelor proiecte: 1. Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2 — aprovizionare cu apă și sanitație 2. Apă pentru viață în Regiunea de Nord, raioanele Florești și Soroca — aprovizionare cu apă și sanitație 3. Construcția sistemelor de alimentare cu apă în 10 localități din lunca râului Prut, raionul Glodeni. Etapa I — comuna Cuhnești și comuna Balatina — aprovizionare cu apă și sanitație
Ministerul Finanțelor comunică că, în scopul promovării și încurajării tinerilor antreprenori, creării a noi locuri de muncă, ținând cont de necesitatea acordării sprijinului suplimentar acestora prin reducerea dobânzilor la creditele noi comerciale contractate în lei moldovenești, autoritatea, prin intermediul Instituțiilor Financiare Participante intermediare, va oferi fonduri pentru recreditare din sursele împrumuturilor externe de stat pentru dezvoltare. Pentru facilitatea promoțională de creditare a tinerilor se vor utiliza mijloacele circulante disponibile în cadrul Liniilor de Credit administrate de Directoratul Liniei de Credit a Proiectelor Investiționale finanțate din împrumuturile acordate
În anul precedent la bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) au fost acumulate venituri în sumă de 19790305,4 mii lei, cu 161340,6 mii lei mai mult decât suma precizată, ceea ce reprezintă o executare de 100,8%, potrivit Raportului privind activitatea Casei Naţionale de Asigurări Sociale pentru anul 2018. În același timp, cheltuielile BASS au fost executate în sumă de 19426502,8 mii lei, cu 202462 mii mai puțin decât prevederile bugetare sau la nivel de 99%. Soldul mijloacelor bănești la sfârșitul anului 2018 a constituit 363802,6 mii lei.
Evoluțiile privind implementarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS) și a Ghișeului Unic al Serviciului Vamal au fost prezentate în cadrul celei de-a VI ședințe a Comitetului de supraveghere. La reuniune au mai participat directorul adjunct al SV, Iurie Ceban, Lider de proiect din partea RM, vicedirectorul general al autorității vamale lituaniene, Vytenis Alisauskas, Lider de Proiect din partea Lituaniei, consilierul rezident de Twinning, Valdas Dovydenas, managerul de proiecte al Delegației Uniunii Europene în RM, Ekaterina Yakovleva, precum și alți reprezentanți ai proiectului Twinning. Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a informat reprezentanții proiectului despre procurarea, de către Serviciul Vamal, a noii versiuni a soft-ului ”Asycuda World”, care va conține și modulele pentru NCTS și Ghișeul Unic.
În perioada 13–27 martie 2018, agenţiile teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină au organizat întrunirile de bilanţ pentru anul 2017. Reprezentanţii celor cinci AT ale CNAM (Nord, Sud, Centru, Vest şi Est) au menţionat în cadrul şedinţelor că veniturile în sume procentuală și fixă, acumulate în 2017 în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), s-au majorat cu 12,3% și, respectiv, cu 22,3% comparativ cu anul precedent.
Pe parcursul săptămânii trecute, Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de peste 320 mii lei şi a desfăşurat investigaţii paralele în baza a 3 delegaţii, alte 84 de delegaţii din partea diferitor instituţii fiind în proces de examinare. Informația a fost prezentată ieri, 24 ianuarie, de Centrul Național Anticorupție, cu referire la sinteza săptămânii precedente. Totodată, în această perioadă CNA a eliberat 94 de caziere de integritate pentru persoanele care urmează să fie angajate în sectorul public și a primit în audiență 276 de cetăţeni.
Până în anul 2021, fermierii, producătorii agricoli, procesatorii, organismele de certificare și instituțiile publice de resort vor beneficia de instruiri pentru îmbunătățirea capacităților de inovare și educație în domeniul agriculturii în țară, sporirea accesului pe piața internă și cea externă, utilizarea acreditării și certificării, ajustarea documentelor de politici și alinierea cadrului legal la standardele de calitate ale UE. Ieri, 19 februarie 2019, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării au semnat un memorandum de cooperare cu Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) în vederea realizării proiectului „Dezvoltarea Zonelor Rurale în Republica Moldova”. Valoarea totală a proiectului constituie circa 9 mil. euro.
Facilitarea schimbului de experiență și a bunelor practici asupra tuturor aspectelor întâlnite de femei în activitatea lor profesională, de antreprenoriat și în viața socială au fost puse în discuție în cadrul Forumului Național al Femeilor din Moldova 2018. Evenimentul fost organizat la inițiativa Platformei Naționale a Femeilor din Moldova în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Evenimentul desfășurat la cea de-a IV-a ediție cu genericul „Femeia și migrația” a adunat peste 300 de persoane din diferite domenii de activitate, inclusiv reprezentante ale mediului de afaceri, organizațiilor neguvernamentale, mediului academic, administrației publice locale și centrale, precum și reprezentante ale Corpului diplomatic, acreditat la Chișinău și a partenerilor de dezvoltare.
Pentru realizarea a 18 proiecte investiţionale, din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM vor fi alocate circa 27 mil. lei. Proiectele au fost desemnate câştigătoare dintr-un număr de 81 de cereri de finanţare depuse în cadrul concursului, care a fost desfăşurat în perioada 09 februarie — 02 martie 2018. Proiectele acceptate vizează următoarele instituţii medico-sanitare publice: SR Florești, OMF Clococenii Vechi, SR Soroca, CS Chiperceni, SR Nisporeni, Institutul Oncologic, SR Edineț, OS Ciobanca, CS Durlești, CS Țînțăreni, OMF Pîrlița, Spitalul Clinic Republican, CS Antonești, OMF Carahasani, OMF Negureni, SR Orhei, SR Cahul, OMF Hănăseni.
Calcularea termenului de păstrare a dosarelor definitivate în lucrările de secretariat în anul 2020 începe de la 1 ianuarie 2021 deoarece calcularea termenului de păstrare a documentelor-tip se face începînd cu 1 ianuarie al anului ce urmează după anul definitivării documentelor în lucrările de secretariat. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare începînd cu data de 05.08.2016 cu privire la termenele de păstrare a documentelor legate de raporturile de muncă dintre salariat şi angajator. În note sînt prevăzute termene de păstrare a unor categorii de documente specifice, ţinîndu-se cont de conţinutul, autorul, timpul şi locul elaborării documentelor.
„După frauda bancară și criza care a urmat, sistemul bancar a fost curățat și putem spune acum că avem bănci solide și stabile, gata să susțină investitorii. Cetățenii au recăpătat și ei încredere în sistemul bancar. Băncile noastre dețin aproximativ 1,5 miliarde euro care așteaptă să fie investite în proiecte sau credite — este o rezervă impunătoare și sunt sigur că aceasta va fi baza pentru creșterea viitoare a economiei.
La 21 noiembrie 2018 un agent constatator din cadrul Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (în continuare – CNPDCP) a întocmit procesul-verbal cu privire la contravenţie SRL „C” pentru comiterea contravenției prevăzută la art. 741 alin. (1) şi alin. (2) din Codul contravenţional1 (CC). Întreprinderea a fost găsită vinovată de prelucrarea datelor cu caracter personal ale salariaţilor prin intermediul sistemelor de evidenţă, cum ar fi sistemul manual/automatizat/mixt de evidenţă a angajaţilor, cu încălcarea art. 23 din Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal2, dar şi a prevederilor Regulamentului Registrului de Evidenţă a operatorilor de date cu caracter personal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 296 din 15 mai 2012
Activând în calitate de freelanceri, „liberii profesioniști” din domeniul tehnologiilor informaționale (TIC) beneficiază de o mulțime de avantaje față de persoanele angajate la birou, printre care se evidențiază libertatea și independența (libertatea de a alege jobul, libertatea de a lucra din orice loc etc.), fapt incontestabil. Totuși, cu libertatea vin și anumite responsabilități. Plata impozitelor și taxelor pentru veniturile obținute din freelancing este una dintre acestea, o obligație pe care mulți freelanceri o displac intens sau chiar o ignoră absolut.
În UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, cu asistența UE, a fost reconstruit cel puțin un obiect de infrastructură socială în fiecare dintre cele 40 de localități. De asemenea, au fost lansate sau dezvoltate 63 de întreprinderi mici și mijlocii, creându-se peste 180 de locuri de muncă. Totodată, în regiune au fost create șapte servicii intercomunitare de gestionare a deșeurilor și au fost realizate 105 proiecte de dezvoltare rurală, prin intermediul inițiativei europene LEADER. Sunt doar câteva dintre rezultatele obținute de programul „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia" (SARD), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Rezultatele au fost prezentate la Comrat, în cadrul evenimentului de încheiere a activității de trei ani a programului SARD.
Directorul Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF), Corneliu Jaloba, a solicitat sprijinul ambasadei Republicii Lituania la Chișinău în stabilirea relațiilor de cooperare cu companiile IT lituaniene în scopul preluării celor mai bune practici europene în implementarea soluțiilor IT în domeniul finanțelor publice și asigurarea securității cibernetice a sistemelor informaționale. Directorul CTIF a făcut această solicitare în cadrul întrevederii avute ieri, 22 ianuarie, cu ambasadorul Lituaniei la Chișinău, Kestutis Kudzmanas.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *