Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Casa Naţională de Asigurări Sociale aduce la cunoştinţă, că în conformitate cu punctul 3 lit. (d) din anexa nr. 3 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 nr. 156 din 01.07.2016, plătitorii care, la situaţia de la 1 ianuarie 2016, au 5 şi mai multe persoane angajate prin contract individual de muncă
Cabinetul de miniştri a aprobat o Hotărâre de Guvern, elaborată de Ministerul Mediului, prin care Regulamentul privind arenda fondului forestier a fost modificat. Pe lângă interzicerea arendei pădurilor, Regulamentul mai prevede și creșterea prețurilor pentru arenda existentă de circa cinci ori, astfel încât plata pe termen de un an pentru un hectar de terenuri forestiere va constitui puțin peste 19 mii de lei, față de 4 025 de lei cât este în prezent.
Viziunea este un atribut de care ar fi excelent să dăm dovadă (alături de existenţa unei strategii gata creionate) în momentul în care alegem să dăm startul unui proces de recrutare.
Uniunea Europeană ar putea reda statelor membre posibilitatea de a reduce Taxa pe Valoarea Adăugată, potrivit unui proiect consultat de Reuters, o decizie care ar urma să se bucure de sprijin la nivelul întregii Europe, mai ales în Marea Britanie, unde criticile cu privire la controlul centralizat al Bruxelles-ului au determinat organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa la UE, potrivit Agerpres.
Recepționarea cererilor pentru indexarea depunerilor bănești ale populației la Banca de Economii și plata sumelor indexate se vor efectua prin intermediul Întreprinderii de stat Poșta Moldovei. Aceasta prevăd modificările la Legea cu privire la indexarea depunerilor bănești ale cetățenilor la BEM aprobate de Guvernu.
Aspecte fiscale ale noilor norme introduse de Guvern privind tarifele pentru serviciile prestate de interpreţi şi traducători autorizaţi La 26 august 2016 a întrat în vigoare Hotărîrea Guvernului nr. 979 din 17 august 2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la stabilirea tarifelor pentru serviciile prestate de interpreţi şi traducători autorizaţi (în continuare – Hotărîre) (MO nr. 277-287/1071 din 26.08.2016).
În procesul de elaborare şi furnizare a produselor şi serviciilor IT de importanţă naţională, aplicarea standardelor de calitate şi securitate a informaţiilor capătă o valoare deosebită, reieşind din directivele de modernizare stabilite în Republica Moldova.
Noi oportunități de finanțare a producătorilor,care vor investi în agricultura irigată Fondul Provocările Mileniului Modova și Unitatea de Implementare și Administrare a Proiectului Creșterea Producției Alimentare (2KR) au lansat astăzi în cadrul Programului Compact un mecanism de vânzări în rate a echipamentelor pentru agricultura performantă irigată.
Agenţii economici din ţară vor putea realiza proiecte, în următorii cinci ani, în cadrul unui program transfrontalier amplu în valoare de 135 de milioane de euro. Sursele financiare sînt oferite de Uniunea Europeană pentru proiecte de infrastructură a drumurilor, de prevenire a corupţiei, dar şi pentru reabilitarea Hidrocentralei Costeşti-Stînca.
Compensația pentru serviciul de transport – astfel se va numi prestația după ce vor fi comasate compensația pentru călătorii în transportul în comun urban, suburban și interurban și compensația pentru cheltuielile de deservire cu transport.
Agricultorii afectați de înghețurile din această primăvară vor beneficia de compensații și subvenții din partea statului. Despre aceasta a anunțat ieri ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, la o conferință de presă, la care au participat și reprezentanții asociațiilor producătorilor agricoli. Potrivit ministrului, ajutoarele vor fi oferite abia
Direcţia de colectare a impozitelor şi taxelor locale a Primăriei Municipiului Chişinău reaminteşte contribuabililor care deţin avize de plată pentru impozitul pe bunurile imobiliare că pot beneficia, de o reducere de 15 la sută din suma calculată, dacă vor achita integral impozitul pentru anul fiscal până la data de 30 iunie 2016.
Inițial este necesar de menționat că potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) lit. b) din CF, obiect al impunerii pentru persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător este venitul obținut din orice surse aflate în Republica Moldova, inclusiv facilităţile acordate de angajator, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul.
1.1. Societatea pe acțiuni „Organic-Humus” este o întreprindere care produce îngrășăminte minerale. În februarie 2011 întreprinderea a livrat către SRL „Natural Tomate” o cantitate de 3 tone de îngrășăminte minerale în sumă de 9 000 lei și T.V.A. – 1 800 lei.
Conform art. 102 alin. (1) din CF, în cazul achitării T.V.A. la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A., li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.
Peste 50 de antreprenori, printre care membri ai CCI France Moldavie și beneficiari ai Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) au participat miercuri, 8 iunie, la întâlnirile de afaceri Speed Business Meeting (SBM), organizat de Camera de Comerț și Industrie France Moldavie în colaborare cu ODIMM.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderlor Mici și Mijlocii (ODIMM) au semnat astăzi un acord de parteneriat în vederea dezvoltării serviciilor de suport afaceri și lărgirii asistenței pentru întreprinderile din Moldova.
Potrivit prevederilor alin. (1) art. 48 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 02.04.1997 cu modificările și completările ulterioare, cota-parte din profitul net al societății, care se repartizează între acționari, în corespundere cu clasele și proporțional numărului de acțiuni care le aparțin, constituie dividend.
Casa Naţională de Asigurări Sociale informează, că potrivit Modului de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2015 aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 177 din 18.12.2014 (Monitorul Oficial Nr. 386-396 din 26.12.2014), plăţile ce constituie încasări la bugetul asigurărilor sociale de stat se vor vira de contribuabili la următoarele date bancare
Cetăţenii Republicii Moldova pot călători pe termen scurt în Indonezia fără viză. Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE). Astfel, posesorii de paşapoarte ordinare pot merge fără viză în Indonezia pentru o perioadă de cel mult 30 de zile cu scop turistic, participare la evenimente culturale, expoziţii internaţionale sau pentru a vizita pe cineva.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *