Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Dacă e să ne referim, în general, la aprecierea obligaţiilor aferente T.V.A., din start trebuie de menţionat că, partea socială, potrivit Legii privind societăţile cu răspundere limitată nr. 135 din 14.06.2007 (Monitorul Oficial nr. 127-130/548 din 17.08.2007), reprezintă o fracţiune din capitalul social al societăţii al cărei cuantum se stabileşte în funcţie de cuantumul aportului şi include toate drepturile şi obligaţiile asociatului. Partea socială este indivizibilă, dacă actul de constituire nu prevede altfel. Potrivit prevederilor art. 95 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, obiect al impunerii cu T.V.A. îl constituie livrarea mărfurilor şi serviciilor de către subiecţii impunerii, care reprezintă rezultatul activităţii de întreprinzător în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii noului şef al misiunii FMI, dlui Max Alier şi a dlui Tokhir Mirzoev, reprezentatul permanent al FMI în Moldova, desfăşurată luni 24 iunie 2013, şeful IFPS a prezentat măsurile privind asigurarea încasărilor veniturilor la buget. Astfel, domnul Ion Prisăcaru a descris situaţia curentă, cît şi de perspectivă în domeniul îmbunătăţirii administraţiei fiscale, referindu-se la: stabilirea relaţiilor de parteneriat cu contribuabilii „de la egal la egal”, instituţionalizate în cadrul a două structuri: Consiliul Consultativ, Consiliul de Conformare.consultarea opiniei contribuabililor privind diverse probleme de administrare fiscală în cadrul întrevederilor conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu diferite categorii de contribuabili desfăşurate atît în Chişinău, cît şi în fiecare raion.
În conformitate cu prevederile statuate de art. 214 alin. (1) din Codul fiscal, controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală într-o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale. Întru asigurarea reducerii restanţei la buget prin încasarea acesteia în timp cît mai restrîns şi pe deplin, organul fiscal, în cadrul controlului fiscal total, urmează să elucideze şi să includă în actul de control următoarele aspecte ale administrării fiscale. Anterior emiterii deciziei privind efectuarea controlului fiscal, organul fiscal analizează fişa personală a contribuabilului, ce urmează a fi supus controlului, şi în cazul în care acesta admite restanţe la buget, în decizia privind iniţierea controlului fiscal se va efectua o înscriere, în partea ce ţine de controlul fiscal, cu reflectarea informaţiei privind restanţa la ziua iniţierii controlului fiscal. De asemenea, în cadrul controlului fiscal, organul fiscal urmează să constate identitatea restanţei, reflectate în evidenţa contabilă a entităţii economice, cu cea reflectată în fişa personală, inclusiv pe bugete şi pe tipuri de plăţi. La fel, în actul de control fiscal urmează a fi reflectate motivele admiterii restanţei, precum şi propunerile de înlăturare a acestora pe căile legal posibile de recuperare a arieratelor fiscale. Totodată, urmează a fi analizat fluxul de mijloace băneşti, atît în numerar, cît şi din conturile bancare, precum şi motivul nefolosirii acestor surse financiare întru stingerea restanţelor la buget, în cazul în care au fost constatate. Adiţional, urmează a fi analizat şi reflectat în actul de control aspectul privind datoriile bugetului faţă de contribuabilul controlat, în cazul în care acestea există, precum şi posibilitatea stingerii restanţelor din contul sumelor respective prin compensare sau altă metodă legală.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia Marilor Contribuabili Privind aplicarea T.V.A. la livrarea producţiei agricole Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în temeiul art. 133 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, prin prisma modificărilor operate în art. 96 şi 97 ale Codului fiscal prin Legea nr. 54 din 22 martie 2012 cu privire la modificarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 72-75 din 13 aprilie 2012, art. 233), comunică următoarele. I. În conformitate cu prevederile art. 96 lit. b) liniuţa a cincea din Codul fiscal, în redacţia Legii nr. 54 din 22 martie 2012, producţia din fitotehnie şi horticultură în formă naturală şi producţia din zootehnie în formă naturală, masă vie şi sacrificată se impozitează la cota de 8% a T.V.A…
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Inspectoratul Fiscal Principal de Stat aduce spre cunoștinţă și călăuză în lucru modificările operate în Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 „Сu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar”. Prin Hotărîrea Guvernului nr. 368 din 23 mai 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 27 mai 2011, nr. 87-90, p. II, art. 428) în Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 au fost operate modificări, cele mai importante reglementări fiind următoarele:
Au trecut doar cîteva zile de la lansarea oficială a versiunii electronice a revistei „Monitorul Fiscal FISC.MD” – portalul www.monitorul.fisc.md, dar deja avem peste 2000 de vizitatori, dintre care peste 600 de utilizatori s-au înregistrat pe portal, avînd astfel acces la informaţie de ordin fiscal din prima sursă.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Inspectoratul Fiscal Principal de Stat aduce spre cunoştinţă şi călăuză în lucru modificările operate în Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 „Сu privire la aplicarea ma-șinilor de casă și control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar”. Prin Hotărîrea Guvernului nr. 368 din 23 mai 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 27 mai 2011, nr. 87-90, p. II, art. 428) în Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 au fost operate modificări, cele mai importante reglementări fiind următoarele:
Campania declarării veniturilor persoanelor fizice a luat start în ianuarie. 31 martie este termenul limită de prezentare a declaraţiilor persoanelor fizice pentru anul 2011 şi pentru achitarea impozitelor aferente. Prezentarea declaraţiei pe venit este obligatorie pentru persoanele care: au obligaţii privind achitarea impozitului sau obţin venit impozabil din alte surse decît salariul; obţin venit impozabil sub formă de salariu, care depăşeşte suma de 25200 lei pe an, cu excepţia persoanelor fizice care obţin venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă;obţin venituri impozabile atît sub formă de salariu, cît şi din orice alte surse, a căror sumă totală depăşeşte 25200 lei pe an;obţin venit impozabil care depăşeşte suma de 25200 lei pe an doar din plăţile primite conform art. 90 al Codului fiscal.
În calitatea mea de antreprenor m-am confruntat cu situația cînd pentru realizarea controlului s-a prezentat un inspector fiscal, care s-a legitimat şi a prezentat Decizia privind inițierea controlului fiscal, refuzînd să mi-o lase. Astfel, apare întrebarea în ce cazuri se emite Decizia privind inițierea controlului fiscal şi pozițiile care urmează a fi completate pe cotor? Activitatea de control a Serviciului Fiscal de Stat este reglementată de Capitolul 11 Titlul V din Codul fiscal, care constă în efectuarea controalelor fiscale camerale şi controalelor fiscale la faţa locului. Conform prevederilor art. 216 (2) din Codul fiscal, controlul fiscal la faţa locului poate fi efectuat numai în temeiul unei decizii scrise a conducerii organului fiscal. În scopul executării prevederilor menţionate a fost elaborat un formular unic numit Decizie privind iniţierea controlului fiscal, aprobat prin Ordinul nr. 131 din 22 iulie 002 al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Publicaţia periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” – revista ce reflectă poziţia oficială a Serviciului Fiscal de Stat, oferă contribuabililor un amplu material informativ din domeniul fiscal. Graţie nivelului de importanţă a informaţiei prezentate, revista s-a poziţionat activ în rîndurile contribuabililor, care au siguranţa că materialele editate reprezintă un suport real în activitatea zilnică pe care o desfăşoară. Pentru a oferi oportunitate mai multor persoane fizice şi juridice să se aboneze la publicaţia periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD”, pînă la 30 aprilie 2013, inclusiv, derulează campania promoţională de abonare „6+1”. Ce înseamnă „6+1”? E simplu! Procurînd un abonament anual în sumă de 599 lei (6 ediţii), obţineţi GRATUIT 1 Cod Fiscal actualizat la 4 februarie 2013!
Neclarităţile şi incertitudinile, care se conţin în Codul fiscal, constituie numai una din principalele probleme cu care se confruntă contribuabilii din ţara noastră. În mare parte, această concluzie poate fi atribuită şi normelor legii, ce ţin de determinarea locului livrării serviciilor pentru a fi impozitate cu T.V.A.
În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea contabilităţii nr. 113 din 27.04.2012, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare. Prin noţiunea de document primar, art. 3 alin. (1) din Legea contabilităţii defineşte confirmarea documentară (pe suport de hîrtie sau în formă electronică), care justifică efectuarea operaţiunii economice, acordă dreptul de a o efectua sau certifică producerea unui eveniment.
În Săptămâna Mare, tot francezul primeşte prin poştă formularul de plată al impozitelor. Să le completezi e un adevărat martiriu. Fericiţi cei careşi plătesc impozitele în România!… În Franţa, declararea impozitelor e un eveniment național. Înaintea datei fatidice sunt organizate zile speciale în media: comentarii, interviuri, trezorieri şi consilieri fiscali umplu emisiunile de la radio. Toţi te sfătuiesc cum să faci ca să plăteşti în mod legal mai putin impozit; ce abateri, reduceri, deduceri şi combine au mai apărut în hăţişul fiscal deja existent.
În vederea calificării regimului de impunere cu T.V.A. a livrărilor de mărfuri şi reflectării acestora în Declaraţia privind T.V.A., urmează a ne conduce de prevederile art. 95 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. În conformitate cu art. 95 alin. (1) din Codul Fiscal obiectul impunerii cu T.V.A. îl constituie: a. livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova; b. importul mărfurilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice;
În vederea calificării regimului de impunere cu T.V.A. a livrărilor de mărfuri şi reflectării acestora în Declaraţia privind T.V.A., urmează a ne conduce de prevederile art. 95 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. În conformitate cu art. 95 alin. (1) din Codul Fiscal obiectul impunerii cu T.V.A. îl constituie: a. livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova; b. importul mărfurilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice; c. importul serviciilor în Republica Moldova. Este de menţionat că livrarea impozabilă, potrivit art. 93 pct. 6) din Codul fiscal, reprezintă livrarea de mărfuri, servicii ce reprezintă rezultatul activităţii de întreprinzător în Republica Moldova. Totodadă, prin import de mărfuri, în temeiul punctului 8) al articolului menţionat, se subînţelege introducerea mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia vamală.
Art. 117 alin. (2) din Codul fiscal, stabileşte expres elementele obligatorii care urmează a fi indicate în factura fiscală.
Dezbateri în cadrul mesei rotunde „Reforma administrării fiscale: realizări şi perspective” Membru al Confederației naționale a patronatului din Republica Moldova, Raisa Bejan, a salutat introducerea serviciilor electronice pentru contribuabili, care permit evitarea abordării subiective din partea funcționarilor fiscali și a rîndurilor la inspectoratele fiscale. „Este de fapt un vis, un lucru la care acum 10 ani nici nu puteam visa. Însă fiecare noutate are anumite lacune. De exemplu, punctul 7 din pagina personală a contribuabilului deja de o lună nu funcționează, după ce am reușit să ne obișnuim cu el”, a declarat în cadrul mesei rotunde Raisa Bejan. Potrivit directorului FiscServInform, Vitalie Coceban, fișa personală a contribuabilului a fost unserviciu intermediar, care se transformă în Contul curent al contribuabilului, care oferă informaţii mult mai ample şi careva deveni funcţional în curînd. Dna Bejan spune că pe siteul Fiscului poate fi verificat IDNO-ul companiilor, dar nu și al persoanelor fizice, or și acest lucru ar fi util. În plus, reprezentantul patronatelor a exprimat dorința ca IDNO-urile să fie verificate automat la completarea declarației pe site, pentru că, de exemplu, Fabrica Bucuria, din cauza indicării codurilor greșite a plătit anul trecut amenzi de 14 mii de lei, cîte 100 de lei pentru fiecare eroare. În același timp, serviciul de corectare a erorilor a rămas nedigitalizat și agenții economici trebuie să circule prin diverse birouri ale inspectoratului fiscal, chiar și două săptămâni. În replică, Vitalie Coceban, a declarat că cooperarea cu alte instituții, în special,ce ține de interacțiunea bazelor de date, urmează a fi pusă la punct.
În societatea mereu în schimbare, realizarea Strategiei de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2011-2015 poate atinge rezultatul eficient şi scontat doar în cazul în care activităţile şi resursele aferente sunt conduse ca un proces integral, acesta constituind un principiu de management – principiul abordării pe procese. Doar prin identificarea, implementarea şi îmbunătăţirea continuă a proceselor, prin coordonarea interacţiunilor dintre aceste procese, pot fi realizate şi obiectivele SFS în ansamblu – satisfacerea cerinţelor şi aşteptărilor contribuabililor. Pentru aceasta e nevoie de angajaţi bine instruiţi, cu o paletă largă de sarcini şi responsabilităţi, corespunzătoare unor activităţi orientate către contribuabili şi, în acelaşi timp, de un sistem ierarhic cît mai „plat”. În acest scop, este necesară orientarea tuturor angajaţilor la activităţi în folosul plătitorului de impozite şi nu conform structurii funcţionale interne existentă actualmente. Deci, nu se va aplica abordarea pe compartimente organizaţionale, dar cea bazată pe procese,cu elaborarea ulterioară a procedurilor concrete de gestionare a acestora. E necesar să luăm în consideraţie şi faptul că orientarea spre procese nu poate fi realizată într-o zi-două, deoarece aceasta nu înseamnă o restructurare a SFS, ci o „reorientare la 90°” a modului de gîndire al tuturor angajaţilor.
In continuare ne vom referi la principalele masuri de politica fiscala si administrare fiscala, precum si aspecte de perfectionare a legislatiei fiscale nationale, care se propun a fi implementate/mentinute in anii 2012 — 2013 si urmeaza a fi aplicate de organele fiscale, in contextul legilor nr.158 din 05.07.2012 si nr.178 din 11.07.2012: Impozitul pe venit Mentinerea sistemului progresiv de impozitare a veniturilor persoanelor fizice si a cotelor impozitului, de 7% si 18%.Majorarea transelor de venit impozabile, de la 25200 lei anual la 26700 lei anual.Majorarea marimii scutirii anuale personale cu 480 lei, de la 8640 lei la 9120 lei, a scutirii anuale personale majore cu 720 lei, de la 12840 lei la 13560 lei, si a scutirii anuale pentru persoane intretinute cu 120 lei, de la 1920 lei la 2040 lei.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *