Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În raionul Rezina vor fi construite locuințe sociale, decizia de inițiere a proiectului a fost aprobată în cadrul unei ședințe oficiale la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC). Ministrul Vasile Bîtca, împreună cu specialiștii ministerului și reprezentanții autorităților publice locale din raion au discutat despre etapele de realizare a proiectului și principalele provocări.
Este obligat agentul economic (SRL, ÎI) să restituie formularele facturilor fiscale tipărite centralizat și procurate de entitate, neutilizate, la modificarea componenței fondatorilor, precum și în cazul anulării înregistrării ca contribuabil al T.V.A.? Dar să restituie seria și diapazonul de numere obținut ca urmare a beneficierii de dreptul imprimării de sine stătător a facturilor fiscale prin intermediul sistemului informatic „Comandă on-line” (în temeiul pct. 5 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 115 din 06.09.2010) ? Conform pct. 3 din HG nr. 294 din 17.03.1998, la modificarea componenței fondatorilor societăților cu răspundere limitată și întreprinderilor individuale, anulării înregistrării ca contribuabil al T.V.A., formularele facturilor fiscale tipărite centralizat și procurate de entitate, neutilizate se restituie Serviciului Fiscal de Stat.
Un proiect de lege ce prevede crearea unui organ consultativ pentru susținerea întreprinderilor mici şi mijlocii a fost votat astăzi în ședința plenară. Legea presupune crearea Consiliului Consultativ pentru IMM-uri, sarcina căruia va consta în analiza competitivității sectorului, dezvoltării competențelor și spiritului antreprenorial și înaintării recomandărilor pentru îmbunătățirea mediului de afaceri.
Veniturile persoanelor fizice de la darea în arendă a terenurilor agricole urmează a fi impozitate la sursa de plată la cota de 7%. Scopul acestei măsuri, incluse în proiectul Politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2017, precum a menționat șeful Direcției generale politică și legislație fiscală și vamală al Ministerului Finanţelor Dorel Noroc în cadrul dezbaterilor publice pe marginea documentului, este eficientizarea administrării fiscale și impulsionarea procesului de conformare fiscală a persoanelor fizice, care obțin venituri din darea în arendă a terenurilor agricole.
Guvernul a avizat pozitiv proiectul de lege înaintat de deputatul Liliana Palihovici, prin care femeile însărcinate ar putea beneficia de 16 ore lunar, plătite din timpul de muncă, pentru investigații la doctor.
Valoarea primei etape a proiectului dat constituie 25 mil. euro. Potrivit unui comunicat al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, decizia în această privință urmeazăsă a fi luată pe 30 noiembrie.
Guvernul în funcţie al Italiei a pregătit un plan de urgenţă pentru relansarea sistemului bancar, afirmă surse guvernamentale, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a respins solicitarea Băncii Monte dei Paschi di Siena (MPS) de prelungire a eforturilor de redresare. Conform unui oficial de la Palatul Chigi, Guvernul a elaborat deja «un proiect de lege pentru asistenţă financiară de stat în sectorul bancar».
Proiectul hotărârii privind balanţa energetică de persectivă pentru anul 2016 a fost susţinut de către cabinetul de miniştri. Documentul a fost elaborat de către Ministerul Economiei, în comun cu proiectul de asistență tehnică al UE privind sistemul de statistică energetică.
Guvernul propune crearea unei comisii guvernamentale, care să fie responsabilă de utilizarea denumirii statului, inclusiv a celei istorice, la deschiderea unei firme. Asta după ce, în luna iunie, Executivul a venit cu inițiativa de a introduce taxe de 100 mii lei pentru companiile care vor să utilizeze numele statului în denumiri.
Un proiect de Hotărâre ce are drept scop creare cadrulului legal necesar pentru funcţionarea eficientă a sectorului energetic din surse regenerabile, precum şi asigurarea securității energetice a statului, a fost elaborat de Ministerul Economiei.
Proiectul bugetului municipal pentru anul 2016 a fost definitivat şi înaintat spre examinare şi aprobare Consiliului municipal Chişinău.
Vor fi interzise oricare plăți în avans, precum și acordarea de garanții, rezervarea de bani prin intermediul conturilor, recunoașterea explicită a datoriilor, precum și alte plăți efectuate de consumator înainte de sfârșitul termenului de revocare al contractului de utilizare al produselor de vacanță. Un proiect ce conține această prevedere, precum și alte prevederi a fost votat astăzi de parlament în prima lectură.
Ministerul Economiei a elaborat trei regulamente și un contract-model de management, care ar trebui să responsabilizeze reprezentanții statului în consiliile de administrație ale societăților pe acțiuni cu capital public și public privat.
Conform prevederilor art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, contribuabilul este obligat să ţină evidenţa contabilă conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să asigure integritatea documentelor de evidenţă contabilă în conformitate cu cerinţele legislaţiei. Metodele de evidență sunt specificate la art. 44 din Codul fiscal.
Ministerul Sănătății a prezentat pentru consultări publice proiectul Programului Național pentru controlul tutunului pentru anii 2017-2021.
„Moldova Business Week” (MBW) 2016 se va desfășura nu doar la Chișinău, dar și în alte raioane ale țării. Despre aceasta a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
În ultimii ani Republica Belarus a întreprins mai multe acțiuni și a obținut reușite în controlul din partea statului a activităților în domeniul jocurilor de noroc. În continuare vom prezenta unele aspecte privind reglementarea activităților în domeniul jocurilor de noroc, în cazul Republicii Belarus, metodele inovatoare de monitorizare și control în acest domeniu.
Uzura mijloacelor fixe la instituţiile publice finanţate din bugetul public naţional se calculează conform prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 216 din 28.12.2015 Cu privire la aprobarea Planului de conturi în sistemul bugetar și a normelor metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar.
Consultaţia unui medic specialist ar putea costa de cinci ori mai mult decât în prezent. Această modificare se regăseşte într-un proiect de lege pregătit de Ministerul Sănătăţii și care vizează pacienții fără poliță de asigurare medicală.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *