Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Guvernul Moldovei va soluționa în viitorul apropiat chestiunea ce ține de majorarea posibilă a Fondului de subvenționare a agriculturii pe anul 2015, iar în viitor se prevede să se elaboreze o lege privind subvențiile în agricultură, care ar prevedea alocarea pentru susținerea ramurii a subvențiilor sub formă de o anumită cotă din PIB-ul țării.
În conformitate cu art. 323 alin.(4) lit. b) al Legii viei și vinului Nr. 57-XVI din 10.03.2006, contribuabilii contribuțiilor obligatorii la Fondul Viei și Vinului includ producătorii de vinuri.
Perfecţionarea şi dezvoltarea sistemului „e-Licenţiere”, extinderea capacităţilor „Ghişeului Unic”, precum şi excluderea treptată a dosarelor pe suport de hârtie prin transferul lor pe platforma digitală sunt principalele obiective ale Camerei de Licenţiere pentru anul curent. Declaraţia a fost făcută de viceprim-ministrul, Stephane Bride, ministrul Economiei, în cadrul unei întrevederi de lucru cu colectivul instituţiei.
Recent a intrat în vigoare un nou regulament privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (RCA). Acesta are drept scop reglementarea procedurii de stabilire a sistemului de reduceri şi majorări a primei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto în funcţie de istoricul daunelor asiguratului/utilizatorului de autovehicul.
În această situație sumele din coloanele 4 și 8 din tabelul 4 reprezintă sumele din coloana 6 din tabelul 2 fără T.V.A., și, respectiv, suma din coloana 12 din tabelul 4 corespunde cu informația din coloana 10 tabelul 2.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Republica Moldova a ratificat Protocolul Acordului privind zona de comerț între statele CSI și Uzbekistan Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Protocolul de aplicare a Acordului privind zona de comerț liber între părțile acestuia și Republica Uzbekistan.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Комиссия Минфина вскрыла оферты банков по обслуживанию бюджета Комиссия министерства финансов вскрыла в понедельник конверты с офертами банков на обслуживание государственного бюджета Молдовы. В тендере приняли участие два банка — BC Moldova Agroindbank S.A. и BC Victoriabank S.A, представившие условия, на которых они согласны обслуживать бюджет.
Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă rămâne la nivelul anului trecut — 4056 lei, iar cea în formă procentuală din salariu şi alte recompense va constitui 9%, care vor fi achitate de angajatori şi angajaţi în cote egale a câte 4,5%.
Pentru calcularea efectivului de salariați în mediu (numărul mediu al salariaților) pentru perioada gestionară (trimestru), de obicei, se ține evidența zilnică a acestora (cu excepția salariaţilor angajaţi prin cumul (cumularzii externi)), care trebuie să fie concretizată în baza ordinelor (dispozițiilor, deciziilor, hotărârilor) angajatorului, de transfer a salariaților la o altă muncă și de încetare a contractelor de muncă.
Veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul curent sunt prevăzute în sumă de 5,1 miliarde lei şi cheltuielile în sumă de 5,2 miliarde lei. Deficitul va constitui 100mln lei. Comparativ cu anul 2014, veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală vor crește cu 505,5milione lei sau cu 10,9% şi a cheltuielilor cu 355,5 milioane lei sau cu 7,3%.
Viruşii de android care blochează funcţiile telefonului mobil şi cer plata unei taxe de răscumpărare au apărut prima dată la jumătatea anului trecut și au evoluat de atunci considerabil. Dacă la început, majoritatea formelor de ransomware se limitau la a speria utilizatorii cu mesaje ameninţătoare, noile variante depistate la începutul acestui au trecut la criptarea fişierelor, colecţiile de poze şi documentele sechestrate în acest mod fiind mult mai dificil de recuperat.
Totalizînd rezultatele prezentării Declaraţiilor privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – declaraţia forma BASS) şi Declaraţiilor persoanelor asigurate (în continuare – declaraţia forma REV-5) prin metoda automatizată de raportare electronică în cadrul SIA „e-Reporting”, www.raportare.md, pentru lunile ianuarie şi februarie curent comunicăm următoarele.
Ultimele zile foarte multă lume mă întreabă ce se întâmplă cu leul și ce va fi mai departe. Voi încerca să explic: Leul cade nu din cauza unor cauze externe, cum încearcă să ne sugereze BNM. Cauzele externe acționau pe parcursul întregului an 2014, și, deși au dus la deprecierea leului, ea era lentă, controlată și putea fi dirijată de către BNM. Astfel, pe data de 22 octombrie 2014 creșterea dolarului față de începutul anului constituia 11%, iar creșterea cursului euro față de începutul anului era de doar 3%.
Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău a desfăşurat, în perioada 10 — 27 martie 2015, un şir de acţiuni orientate spre verificarea contribuabililor ce desfăşoară activităţi de transport de pasageri şi bagaje, fiind pus accentul pe combaterea transportului ilicit de călători, ce se exprimă prin desfăşurarea activităţilor fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la un alt organ abilitat prin lege.
Tendința de deteriorare a calității portofoliului de credite, înregistrată la finele anului 2014, a fost reluată și în 2015. Potrivit publicației MEGA a Centrului Analitic Independent Expert-Grup, în care sunt analizate evoluțiile economiei naționale pe primul trimestru al anului curent, această tendință este mai acută la cele trei bănci: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, dar se atestă și în restul sectorului bancar.
Agenții economici nu vor mai avea nevoie de înregistrare la Serviciul Vamal pentru perfectarea operațiunile vamale. Acest lucru va fi posibil prin modernizarea Sistemului Informațional Integrat Vamal AsycudaWorld și modificarea corespunzătoare a actelor normative ale Serviciul Vamal.
„Am anunțat un tender de selectare a antreprenorului general pentru construcția unui centru de producere a combustibilului biologic. Concursul a avut loc la 30 ianuarie. Cîștigătorul lui a devenit Lincons SRL”, a comunicat directorul general al Programului moldo-nipon 2KR, Valeriu Bulgari, contactat de NOI.md.
Guvernul a publicat în redacția nouă instrucțiunea ce reglementează eliberarea certificatelor de concediu medical. Modificările se referă atît la angajatori, cît și la angajații oricăror întreprinderi, instituții și organizații, informează noi.md.
Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că în zilele de odihnă şi de sărbătoare 1-4 ianuarie 2015 circa 140 de plătitori au prezentat Declaraţia privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii forma 4-BASS pentru trimestrul IV anul 2014 prin intermediul sistemului informaţional E-raportare (www.raportare.md).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *