Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile art. 18 lit. c) din Codul fiscal, plăţile pentru serviciile prestate se consideră surse de venit impozabile care se includ în venitul brut. Reamintim că potrivit prevederilor art. 88 alin. (5) din Codul fiscal, dacă o persoană fizică care nu desfăşoară activitate de întreprinzător prestează servicii şi/sau lucrări, venitul ei este considerat de patron drept salariu din care se reţine impozitul conform cotelor prevăzute la art.15 lit.a).
Pornind de la modificările operate în Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997 prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 71 din 12.04.2015 (Monitorul Oficial nr. 102-104/170 din 28.04.2015), Ministerul Finanţelor prezintă pentru cunoştinţă şi călăuză în activitatea cotidiană următoarele.
În prima jumătate a anului 2015 cea mai mare creștere a prețurilor la produsele alimentare în Moldova a fost înregistrată la fructe și legume, care s-au scumpit în medie cu 37,8 la sută și, respectiv, 24,7 la sută. Acest fapt îl denotă datele statisticii oficiale privind indicele prețurilor de consum în țară, publicate de Biroul Național de Statistică, relatează Noi.md.
Probabilitatea ca Republica Moldova să fie suspendată din sistemul internațional Carte Verde din 1 octombrie devine tot mai mare. Acest lucru ar însemna ca cetăţenii moldoveni să nu mai poată călători cu maşinile personale în spaţiul european, să fie sistat transportul de pasageri şi cel de mărfuri. Astfel, apar tot mai multe întrebări și informații pe care șoferii moldoveni trebuie să le cunoscă pentru orice eventualitate.
Legea votată recent în prima lectură în Parlament, care prevede scutirea companiilor IT de Taxa pentru Valoare Adăugată şi taxe vamale la importul tehnicii de calcul, precum şi achitarea unui impozit unic în mărime de 7%, ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016, declară ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Pavel Filip. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, ministrul a menţionat că speră ca legea să fie aprobată în a doua lectură în luna septembrie, transmite IPN.
Proiectul legii cu privire la mediere a fost adoptat astăzi de deputați în prima lectură, informează Moldpres. Acesta determină statutul mediatorului, formele de organizare a activităţii acestuia, cerinţele pentru înregistrarea organizaţiilor de mediere, principiile desfăşurării procesului de mediere, precum şi competenţa autorităților și instituţiilor statului în domeniul respectiv.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики MAIB va prelua conturile trezoreriale de la Banca de Economii ,,Moldova-Agroindbank” SA a fost desemnat câștigător al licitației publice de selectare a băncii comerciale care va prelua conturile trezoreriale de la Banca de Economii.
Agricultori ai trei sate din Moldova au avut posibilitatea de a-și dezvolta afacerile și de a obține o experiență inedită de la colegii lor de peste hotarele țării. Aceștia au beneficiat de un schimb de experiență cu agricultorii din Giorgia și Armenia. Vizitele respective le-au deschis noi orizonturi în ce privește exportul producției proprii și practicilor de dezvoltare a afacerilor.
Pe 28 iunie 2015, ora 11.00, în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt (în zona havuzului) a avut loc Cupa Şefului SFS la jocuri intelectuale, ediţia a II-a. Evenimentul organizat de Serviciul Fiscal de Stat în colaborare cu Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale (www.cuc.md) face parte din ciclul de evenimente destinat aniversării a 25 de ani de activitate a Serviciului Fiscal de Stat și are scop de educare fiscală a tinerilor.
În curând, s-ar putea întâmpla ca Guvernul să nu aibă bani pentru plata pensiilor, a indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor, pentru incapacitate temporară de muncă, ajutoarele pentru şomaj, pentru biletele de tratament sanatorial şi de reabilitare. Aceasta pentru că scad acumulările în bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS). Potrivit unui audit al Curţii de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, rezultatele căruia au fost făcute publice nu demult, doar anul trecut, veniturile BASS s-au dovedit cu 163,6 milioane de lei mai mici față de cât se prevăzuse.
Începând cu 20 mai curent, în R. Moldova a fost pus în aplicare noul sistem bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (RCA). Sistemul este utilizat la încheierea contractelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă pentru autovehicule înmatriculate în Republica Moldova şi prevede reduceri/majorări a primei de asigurare RCA în funcţie de istoricul daunelor asiguratului.
Societatea de stat pentru alcool din Quebec (SAQ), a cincea cea mai mare companie din lume după volumul băuturilor importate, a anunţat că trei mărci de vinuri din Republica Moldova au trecut cu succes prima etapă de selectare desfășurată de SAQ pentru a fi importate pe piaţa din Canada.
În prima jumătate a anului curent, încă 23 de furnizori au fost înscrişi de către ANRCETI în Registrul public al furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, fapt ce confirmă că aceştia au obţinut, în baza regimului de autorizare generală, dreptul de a furniza reţele şi/sau servicii publice de comunicaţii electronice. La 30 iunie 2015, numărul total de persoane care deţin dreptul de a activa pe piaţa de comunicaţii electronice s-a ridicat la 543.
Potrivit unui studiu realizat de ”Idis-Viitorul” pentru perioada mai-iunie 2015, indicele încrederii consumatorilor s-a situat la nivelul de 85 p. pe o scară de la 1-200. Studiul indică percepția generală a populației privind situația financiară personală curentă și așteptările pentru viitorul apropiat, care potrivit autorilor, sunt foarte mici.
Programul COSME este programul UE pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) care se derulează în perioada 2014–2020 și care dispune de un buget planificat în valoare de 2,3 miliarde EUR, cu un efect de pârghie capabil să ofere fonduri de până la 25 de miliarde EUR.
În prima jumătate a anului curent, numărul licenţelor de utilizare a canalelor/frecvenţelor radio şi a resurselor de numerotare (resurse limitate ale statului) eliberate furnizorilor de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice de către ANRCETI a crescut, faţă de primul semestru al anului trecut, cu mai bine de 44 % şi a însumat 42 de licenţe. Această creştere a fost determinată exclusiv de sporirea numărului de licenţe acordate de ANRCETI pentru dreptul de utilizare a canalelor/frecvenţelor radio în scopul furnizării reţelelor şi serviciilorpublice de comunicaţii electronice, arată un raport al ANRCETI.
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a promulgat legea nr. 124 din 29 mai 2015 privind modificarea și completarea unor acte legislative. Legea privind controlul tutunului va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Documentul a fost votat în lectură finală în Parlamentul Republicii la finalul lunii mai.
La 20 iulie 2015, viceministrul Finanţelor Maria Cărăuş a convocat prima şedinţă de lucru privind aspectele ce ţin de exerciţiul bugetar în anul 2015, precum şi iniţierea elaborării proiectelor bugetelor locale pe anul 2016, la care au participat reprezentanţii direcţiilor finanţe ale unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).
Prima instalaţie de încălzire pe bază de biomasă a fost testată astăzi la SA Incomaș. Instalația face parte din cele 25, ce vor fi asamblate la această uzină din echipamente produse la întreprinderile mici și mijlocii din Japonia, cu ajutorul unei echipe de 12 specialisti niponi, sosiți în Molodva. Noile instalații sunt asamblate în cadrul proiectului „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasă” și urmează să ajungă în 25 de şcoli şi grădiniţe din ţară, până în primăvara anului viitor. Valoarea proietului este de peste 12 mil. dolari, iar banii sunt oferiți de guvernul Japoniei Molodvei sub formă de grant.
Ministerul Economiei a organizat, astăzi, prima reuniune a Sub-comitetului de asociere pe comerț și dezvoltare durabilă Republica Moldova-Uniunea Europeană. Reuniunea a fost co-prezidată din partea Moldovei de viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, iar din partea UE de către Nikolaos Zaimis, Şef-adjunct al Unității pentru comerţ şi dezvoltare durabilă, sistemul generalizat de preferinţe.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *