Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Creşterea economică din Grecia, Bulgaria, România şi Ungaria este încetinită de corupţie, a declarat directorul adjunct al Departamentului European al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Aasim Husain. Ţările cu cea mai rapidă creştere economică din Europa de Est vor fi Polonia şi Letonia, care îşi revine rapid după contracţia puternică din timpul crizei economice, a sugerat Husain, potrivit cotidianului macedonean Utrinski vestnik, citat de Novinite.
Din momentul primirii autorizaţiei şi pînă la data de 14 aprilie 2012 agentul economic a amplasat pe acest panou publicitate exterioară. Totodată, din 15 aprilie curent agentul economic, în temeiul unui contract de prestări servicii, încheiat cu o asociaţie obştească, amplasează informaţii cu caracter social, cu textul„Fumatul dăunează sănătăţii”. Pentru trimestrul I al anului 2012 agentul economic a calculat şi achitat taxa pentru dispozitivele publicitare, avînd în vedere că a amplasat publicitate comercială prin intermediul acestui panou. Totodată, apare întrebarea dacă are sau nu obligaţia agentul economic de a calcula şi achita taxa respectivă pe perioada amplasării publicităţii sociale? În conformitate cu prevederile art. 288 pct. 9) al Codului fiscal, prin publicitate socială se subînţelege publicitatea care reprezintă interesele societăţii şi ale statului în propagarea unui mod de viaţă sănătos, ocrotirea sănătăţii, protecţia mediului înconjurător, păstrarea integrităţii resurselor energetice, protecţia socială a populaţiei şi care nu are scop lucrativ şi urmăreşte obiective filantropice şi de importanţă socială.
Conform Legii Nr. 845-XII din 01.03.1992 (modificată prin Legea Nr. 178 din 11.07.2012), „persoana fizică cetățean al Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi care, la situația de la 1 ianuarie 2012, deține mijloace băneşti în sumă mai mare de 500 mii lei sau echivalentul acesteia în valută străină are obligația să depună la inspectoratul fiscal de stat teritorial după locul domiciliului sau reşedinței, pînă la 31 decembrie 2012, declarația cu privire la disponibilul de mijloace băneşti.” Fondatorul, Directorul în conformitate cu prevederile Codului Civil, sunt persoane fizice. Însă, în calitatea lor de fondator sau director al întreprinderii, sunt implicați în desfășurarea activității antreprenoriale. Prin urmare, în baza normei legale suscitate, aceștia nu sunt obligați să prezinte declarația privind disponibilul de mijloace bănești, avînd chiar și 2 și 3 milioane de lei? În cazul în care directorul sau fondatorul încheie un contract de împrumut cu întreprinderea sa, acesta se consideră a fi o persoană juridică sau un întreprinzător? Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, a examinat interpelarea Dvs. privind modalitatea de declarare a disponibilului de mijloace băneşti la situaţia din 01.01.2012 şi comunică următoarele.
La Reuniune au participat reprezentanți din 96 de state membre şi non-membre ale OCDE şi 5 organizaţii internaţionale – UE, OCDE, Asociația administratorilor fiscali (CATA), Centrul de reuniuni şi studiu pentru managerii administrațiilor fiscale din țările vorbitoare de limba franceză (CREDAF) şi Uniunea Economică şi Monetară a Africii de Vest (UEMOA). Formatul reuniunii: 3 sesiuni plenare şi 6 sesiuni paralele. Pe parcursul celor 3 sesiuni plenare au fost examinate şi discutate următoarele subiecte: aspectele tratatelor fiscale legate de permisele de emisii (acordarea şi comercializarea permiselor de emisii, reieşind din practica țărilor unde astfel de autorizații vor fi utilizate precum şi a altor țări care nu au această obligație, însă creditele, numite reduceri de emisii certificate (CER), pot fi acordate cu scopul investirii în proiecte de reducere a emisiilor sau proiecte de eliminare a emisiilor); propuneri de modificare a Comentariilor la Modelul OCDE al Convenției pentru evitarea dublei impuneri în partea ce ține de sensul „beneficiarul efectiv” (draftul discuțiilor şi comentariile primite la acest draft de discuții); actualizările anuale ale deciziilor Curților fiscale ale Germaniei, Marei Britaniei, Canadei privind impozitarea piloților pentru linii aeriene, efectele care apar urmare aplicării prevederilor ce țin de asistența în colectarea şi managementul impozitelor şi taxelor, interpretarea regulilor pentru determinarea reşedinței persoanelor fizice, precum şi a evoluțiilor în impozitarea internațională.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) recomandă furnizorilor de servicii publice de comunicaţii electronice să publice pe paginile sale de Internet mai multe informaţii utile pentru consumatori, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat al ANRCETI. Regulamentul cu privire la furnizarea serviciilor publice de comunicaţii electronice, în vigoare din 15 februarie 2014, stabileşte un set de obligaţii pentru furnizori privind informarea utilizatorilor finali, inclusiv prin intermediul paginilor sale de Internet.
Economia Italiei, a treia ca mărime a zonei euro, a reintrat în recesiune, comenzile pentru industria manufacturieră a Germaniei, motorul de creştere al Europei, au înregistrat cea mai abruptă scădere din ultimii trei ani, iar analiştii puternicei şi influentei bănci americane Goldman Sachs atenţionează că vremurile de relaxare pe pieţele de finanţare se apropie de sfârşit pentru ţările de la periferia uniunii monetare. Toate aceste avertismente se aprind în Europa pe măsură ce se întinde umbra crizei geopolitice.
Reamintim că, obiect al impunerii pentru agenţii economici – subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este venitul din activitatea operaţională obţinut în perioada fiscală de declarare, în conformitate cu prevederile art. 542 din Codul fiscal. Totodată, venitul reprezintă fluxul global de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune, rezultat în procesul activităţii ordinare a întreprinderii sub formă de majorare a activelor sau diminuare a datoriilor care conduc la creşterea capitalului propriu, cu excepţia sporurilor de la contribuţiile proprietarilor întreprinderii.
Norvegia va interzice cerşetoria în locurile publice, în virtutea unui amendament legislativ dezbătut luni în Parlament, o măsură controversată care-i va afecta în special pe romii de origine română, ministrul Justiţiei invocând «o legătură» între cerşetorie şi infracţionalitate, relatează AFP. Textul prezentat de Guvernul de dreapta prevede autorizarea municipalităţilor să interzică cerşetoria pe plan local începând din vara lui 2014, după care va fi introdusă o interdicţie la nivel naţional, prevăzută începând din vara lui 2015. Măsura urmează să fie adoptată în mod sigur.
La 5 iunie curent Judecătoria Centru a mun. Chișinău a emis o Hotărîre prin care SRL ”Chiffdecor Grup”, producător și instalator de geamuri și alte articole PVC, este obligat să achite unui consumator, care anterior s-a adresat către Agenției pentru Protecția Consumatorilor, suma de 62304,70 lei pentru prejudiciul material și moral adus consumatorului, urmare prestării de către comerciantul sus menționat a unor servicii defectuoase.
Anul 2014 a fost marcat de mai multe evenimente importante pentru Republica Moldova, precum ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi respectiv a Acordului de Liber Schimb, deschiderea tot mai mare a pieţei europene pentru produsele moldoveneşti.
În luna septembrie a fost întocmit actul de îndeplinire a lucrărilor în sumă de 115 895 lei şi emisă factura fiscală în adresa cumpărătorului serviciilor. Conform clauzelor contractuale, este stabilită achitarea a doar 90% din volumul serviciilor prestate, restul de 10% urmînd a fi achitate la semnarea procesului – verbal de recepție finală a lucrărilor. Entitatea beneficiar solicită de a fi eliberată o factura fiscală la valoarea de 90% din volumul serviciilor prestate şi alta pentru 10% (11 589,5 lei) după semnarea procesului – verbal de recepție finală a lucrărilor. Cît sunt de întemeiate solicitările cumpărătorului? Care valoare urmează a fi reflectată în factura fiscală eliberată de prestator? Care valoare urmează a fi reflectată în Declarația privind T.V.A.? În conformitate cu prevederile art. 117 alin.(1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art. 108 din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul menţionat. Valoarea impozabilă a livrării impozabile, potrivit art. 97 alin. (1) din Codul fiscal, o constituie valoarea livrării achitate sau care urmează a fi achitată.
Unul din obiectivele de bază a Comisiei rezidă în contribuirea la prevenirea corupției prin verificarea declarațiilor cu privire la venituri și proprietate, precum și a celor de interese personale ale procurorilor, judecătorilor și deputaților, altor persoane cu funcții de demnitate publică, a funcționarilor publici și a unor categorii de conducători din sectorul public.
Contractul individual de muncă poate înceta la iniţiativa uneia dintre părţi. Desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă, încheiat pe durată nedeterminată, se admite în cazul refuzului salariatului de a fi transferat la o altă muncă pentru motive de sănătate, în baza dispoziţiilor art. 86, alin. (1), lit. x) din Codul Muncii. Reamintim că, în anul 2013 persoanele fizice rezidente au dreptul la scutire personală în mărime de 9 120 lei.
Casa Naţională de Asigurări Sociale aduce la cunoştinţa agenţilor economici că la data de 18.04.2014 şi 25.04.2014 desfăşurarea seminarelor privind familiarizarea acestora cu modalitatea de prezentare trimestrială a declaraţiilor persoanelor asigurate (REV-5) şi posibilitatea transmiterii rapoartelor prin Internet, utilizînd serviciul E-Raportare, în cadrul AC CNAS, vor avea loc la orele 10.00.
Instituţia medico-sanitară publică este scutită de impozitul pe venit obţinut din activitatea prestatorilor de servicii, în baza art. 511 din Codul fiscal. Dat fiind că serviciile medicale contra plată nu sunt scutite de impozitul pe venit, care regim de impozitare poate fi aplicat – 3% sau 12%. În cazul aplicării regimului de impozitare în modul general stabilit, se va ajusta unele cheltuieli prin Anexa 2D la Declaraţie? Instituţiile medico-sanitare publice şi private, conform prevederilor art. 511 din Codul fiscal, se scutesc de impozitul pe venitul obţinut din activitatea prestatorilor de servicii medicale legate de realizarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală (conform contractelor încheiate cu Compania Naţională de Asigurare Medicală).
Depunând eforturi susținute pentru a asigura acumularea eficientă de venituri la Bugetul Public Național, Serviciul Fiscal de Stat face apel către reprezentanții mediului de afaceri din Republica Moldova să nu admită ilegalități în activitățile economice derulate și să se conformeze benevol la rigorile legislației în vigoare. Acest apel survine într-o perioadă, în care inspectorii fiscali au anihilat mai multe structuri ce practicau activități economice ilicite, eschivându-se de a plăti taxele și impozitele corespunzătoare la buget.
În conformitate cu prevederile statuate de art. 227 alin. (2) din Codul fiscal, stingerea obligaţiei fiscale poate fi garantată prin gaj legal, în conformitate cu legislaţia cu privire la gaj. Astfel, potrivit art. 454 din Codul Civil şi art. 1 din Legea cu privire la gaj nr. 449/2001, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.
Corect și legal este de a indica în contractul de vînzare-cumpărare prețul real al apartamentului. Luînd în considerație, că doriți să procurați alt apartament, mai mare, cu trei odăi, va trebui să aveți dovada provenienței venitului.
Conform prevederilor art. 2 al Legii insolvabilității (în continuare – Lege), procedură simplificată a falimentului este o procedură prin care debitorul intră direct în procedura falimentului după o perioadă de observație sau odată cu intentarea procedurii de insolvabilitate.Procedura simplificată a falimentului în cadrul procedurii de insolvabilitate este prevăzută de Secțiunea a 4-a din Capitolul IV al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *