Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Comisarul pentru Afaceri Sociale Laszlo Andor a denunţat vineri erorile de concepţie a uniunii economice şi monetare, care au dus la politici de austeritate nefaste pentru drepturile sociale ale europenilor. Laszlo Andor a adoptat o poziţie diferită faţă de unii dintre colegii săi, cum ar fi comisarul pentru Afaceri Economice Olli Rehn, denunţând politicile de consolidare bugetară impuse ca reacţie la criza datoriilor suverane, într-un discurs susţinut la Berlin şi al cărui text a fost pus la dispoziţia presei.
În miezul crizei financiare globale, guvernele ţărilor dezvoltate şi experţii financiari internaţionali şi-au pus întrebarea cum să reglementeze activitatea băncilor, care avântându-se în speculaţii financiare cu instrumente derivate au şi provocat cea mai mare criză globală de după recesiunea din 1929. Anul trecut, pe vremea asta, G20 a renunţat la ideea de a introduce un impozit global pentru bănci, lăsând fiecare guvern să decidă ce fel de taxă să introducă. Marea Britanie, Franța, Germania şi Suedia au făcut-o deja, iar din 2012 şi Republica Moldova a anunţat introducerea unui fel de impozit pe activitatea bancară.
Общая сумма депозитов в банках Молдовы на конец февраля 2014 г. составила 53,06 млрд леев, уменьшившись на 4,7% в сравнении с предыдущим месяцем, сообщает NOI.md. По данным Нацбанка Молдовы, при этом депозиты физических лиц увеличились на 1,6% – до 32,55 млрд леев, депозиты юридических лиц сократились на 3,3% – до 15,39 млрд леев, а депозиты банков снизились на 34,1% – до 5,11 млрд леев.
Menţinerea Greciei pe linia de plutire economică va fi analizată din nou săptămâna aceasta de către Troica creditorilor internaţionali, formată din Fondul Monetar Internaţional, Banca Central Europeană şi Comisia Europeană, pe fondul temerilor că progresul monetar al Greciei este deraiat din cauza unor decizii judecătoreşti controversate, scrie The Guardian.
Un nou studiu al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) plasează R. Moldova printre economiile cel mai dependente de transferurile de bani făcute de muncitorii emigrați, transmite Radio „Europa Liberă”. Studiul plasează R. Moldova pe locul cinci într-un clasament al acestor țări, spunând că ponderea remitențelor în Produsul Intern Brut al țării a fost în 2013 de 24,5 la sută. R. Moldova este întrecută de Tadjikistan, Kârgâzstan, Nepal și Lesotho.
Rulajul pieţei valutare în numerar a urcat la 370 milioane de dolari SUA, în luna mai, după o creştere cu 10,5 la sută faţă de luna precedentă, informează MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Este a treia lună consecutiv cînd tranzacţiile pe această piaţă cresc, după ce în luna ianuarie 2014 s-au redus considerabil, cu 21,4 la sută faţă de luna precedentă, iar în februarie s-au menţinut pe tendinţa de scădere, deşi mai puţin pronunţată.
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iulie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în iulie 2014 faţă de iunie 2014 a constituit 99,3%, iar faţă de iulie 2013 – 105,3% (informativ: în iulie 2013 faţă de iunie 2013 IPC a marcat 99,0% şi faţă de iulie 2012 – 104,3%)2.
Guvernul german va dezbate şi va aproba, în august, un pachet legislativ având ca scop înăsprirea măsurilor la adresa cetăţenilor UE care comit «abuzuri» la sistemul de beneficii sociale, potrivit unor surse guvernamentale citate de FAZ. Pachetul legislativ, care ar putea fi dezbătut pe 27 august, prevede «mai multe modificări în ceea ce priveşte libera circulaţie pentru cetăţenii UE», urmând a fi introduse sancţiuni mai dure pentru cei care obţin beneficii sociale în urma furnizării unor informaţii sau documente false.
Situația înregistrată în ultima perioadă pe piața valutară internă este generată în mare parte de caracteristicile sezonului rece, dar și de evenimentele din exterior. De această părere este guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, care spune că din primăvară starea de lucruri la acest capitol se va schimba.
În orice situație sursele de venit, impozabil sau neimpozabil, trebuie să fie legale. Începînd cu anul 2012, Serviciul Fiscal va estima venitul obținut prin metode indirecte. Însă nu trebuie de uitat, că venitul obținut pînă în anul 2012 se determină prin metode directe de control fiscal, în baza documentelor existente. În cadrul controlului fiscal prin metode indirecte, la determinarea venitului impozabil estimat se va ţine cont de mijloacele băneşti declarate conform art. 2267,de veniturile neimpozabile obţinute după 1 ianuarie 2012, potrivit art. 20, şi de veniturile ce au fost impozitate final la sursa de plată. La determinarea venitului impozabil estimat, veniturile obţinute de persoanele fizice în afara Republicii Moldova, inclusiv cele ce sînt transmise rudelor şi afinilor de pînă la gradul III, se vor considera ca neimpozabile dacă:
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a revizuit în scădere prognoza privind rata anuală a inflaţiei pentru anii 2014 şi 2015, la 5,2 la sută şi, respectiv, 4,3 la sută, a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă Dorin Drăguţanu, guvernatorul BNM, informează MOLDPRES. În ianuarie BNM anticipa o rată a inflaţiei de 5,4 la sută în acest an şi 4,8 la sută în anul 2015. Este pentru prima oară cînd banca centrală se aşteaptă la o reducere a preţurilor, după ce de trei ori consecutiv a revizuit în creştere previziunile asupra inflaţiei.
La 25 martie curent, în capitală s-au desfăşurat lucrările Conferinței Naționale cu genericul ”Modernizarea sistemului de asistență socială — imperativ comun”, care a întrunit lideri de opinie şi politici din ţară, parteneri de dezvoltare, precum şi funcţionari ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului ”Consolidarea eficacității Rețelei de Asistență Socială”, susținut de Banca Mondială şi are drept scop sporirea nivelului de înţelegere și susținere a liderilor de opinie și a clasei politice a reformelor sociale demarate în Republica Moldova.
În timp ce majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană fac eforturi să-şi reducă deficitul bugetar, Germania, cea mai mare economie europeană şi cea mai mare piaţă de desfacere pentru produsele româneşti, contemplă reducerea taxelor, în condiţiile în care veniturile din taxe cresc, câteodată peste aşteptări. Veniturile din taxe din Germania au crescut cu 7,2% în martie, în ritm anualizat, şi cu 3,7% în primul trimestru, mai rapid decât ritmul de 3,3% la care observatorii se aşteaptă pentru ansamblul întregului an, scrie The Wall Street Journal. Unul din motivele acestor creşteri este nivelul redus al şomajului.
În scopul optimizării proceselor de administrare fiscală, dar și ca răspuns la practicile de parteneriat cu organismele internaţionale și în speranța unei conformări fiscale benevole a persoanelor fizice, a fost elaborat Proiectul Declarației cu privire la venitul persoanei fizice (Forma CET14) Dacă prezentul proiect va fi adoptat, declaraţia urmează a fi prezentată, pe lîngă persoanele fizice rezidente – cetăţeni şi de alte categorii de persoane fizice şi anume: persoane fizice străine cu statut de rezident, persoane fizice străine (nerezidente) și persoane fizice ce practică activitate profesională.
Italia şi Spania vor să-şi stimuleze economiile încă nerefăcute după criza datoriilor prin reforme majore ale sistemelor fiscale. Italia vrea să le dea angajaţilor cu venituri mici mai mulţi bani pentru consum, iar Spania speră să stimuleze angajările prin reducerea cu 75% a contribuţiilor sociale plătite de angajatori. Planul de reformă economică prezentat de noul premier al Italiei Matteo Renzi cuprinde reducerea cu 10 miliarde euro a impozitelor pe forţa de muncă şi alte tăieri de taxe pentru companii însumând 2,4 miliarde de euro, scrie The Wall Street Journal. Rata şomajului din Italia a atins un nou maxim în ianuarie, de aproape 13%.
Proiectul a fost elaborat pentru ajustarea Legii privind societăţile pe acţiuni la noile prevederi ale Legii privind piaţa de capital. Scopul documentului este îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul managementului corporativ, creşterea nivelului de protecţie a investitorilor, asigurarea reglementării eficiente a activităţii societăţilor pe acţiuni în funcţie de tipul lor, simplificarea procedurilor şi cerinţelor care vizează activitatea corporativă a societăţilor, creşterea transparenţei.
Guvernul a aprobat astăzi majorarea salariilor mai multor categorii de angajați. Printre acestea se numără creșterea slariilor cadrelor didactice, a personalului tehnic din grădinițe, muzee, teatre, case de cultură etc. Potrivit ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, majorările variază de la 20% la 38%. De asemnea, Cabinetul de miniștri a aprobat majorarea plafonului pensiei de la 1300 până la 1500 de lei.
Impozitul pe venitul din activitatea operaţională (IVAO) face parte dintr-un regim special de impunere dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii, care presupune o abordare mai simplistă a procesului de identificare a obligaţiei cu privire la impozitul pe venit.
Guvernul din Ungaria ar putea introduce din 2015 noi suprataxe în sectoare economice unde companiile realizează „supraprofit“, continuând astfel politicile controversate prin care a echilibrat bugetul şi a stimulat creşterea economică prin taxarea suplimentară a unor sectoare dominate de jucători străini pentru a evita introducerea unor măsuri de austeritate.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *