Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
TVA este un impozit indirect care influențează vânzările unei agent economic și prin intermediul căreia o parte din valoarea mărfurilor produse (serviciilor prestate, lucrărilor executate) sunt colectate la buget. În activitatea sa, agenții economici desfășoară operațiuni de vânzare-cumpărare diferite și în rezultat
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 31 iulie anul curent, a aprobat în a doua lectură Codul subsolului (în redacție nouă), elaborat de către Ministerul Mediului în scopul atingerii unui nivel cât mai înalt de transparență în activitatea instituțiilor care reprezintă interesele statului în domeniul cercetării,
În conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) din CF, obiecte impozabile cu TVA constituie: a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentând rezultatul activităţii lor de întreprinzător în RM;
Urmează a fi utilizat echipamentul de casă și de control la comercializarea producției agricole de către gospodăria țărănească sau este scutită de utilizarea acestuia? Ce reprezintă gospodăria țărănească (de fermier)?
A fost aprobat formularul tipizat al Avizului de plată la taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii pentru persoanele fizice care practică activitate independentă. Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 109 din 27 noiembrie 2023
Persoana juridică rezidentă ia în chirie spațiu de la instituție bugetară. Respectiv, instituția bugetară emite factura fără TVA. Persoana juridică urmează să dea în sublocatiune altei persoane juridice 1/3 din spațiu închiriat. În acest caz, eliberarea facturii fiscale de la persoana juridică rezidentă (locațiune)
În conformitate cu prevederile pct.2 din Regulamentul cu privire la Sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a facturilor fiscale electronice "e-Factura" aprobat prin Anexă la Ordinul SFS nr.317/2020, ciclul lung reprezintă ciclul
La 30 aprilie 2024 expiră termenul de prezentare de către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător a Declarației cu privire la impozitul pe venit forma CET18 pentru anul 2023. În acest articol vom examina regimul fiscal al fiecărei surse
Începând cu ziua de astăzi, 23 februarie, agenții economici care efectuează exportul mărfurilor autohtone, pot utiliza noua funcționalitate IT orientată spre facilitarea exportului de produse autohtone - Validarea automată a declarației vamale în doar 15 minute.
Parlamentul a aprobat în ședința de astăzi, 30 martie, proiectul de lege privind extinderea stării de urgență. Astfel, începând cu data de 5 aprilie curent, starea de urgență pe întreg teritoriul țării se va extinde cu încă 60 de zile și va dura până la 3 iunie 2023.
Cad oare sub incidența ajustării veniturile ratate la împrumuturile acordate în anii precedenți, fără dobândă și cu dobândă anuală de 2%, care au sold la 01.01.2024 (conform art.226.23 alin. 2 CF)? Întru aplicarea prevederilor Capitolului 11/2 al Titlului V din Codul fiscal, regulile speciale
Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu unele excepții, au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accize, impozite și taxe locale, aprobate prin Legea nr. 212/2023 pentru modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2024). În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat
Plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat au posibilitatea de achitare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi
În cadrul controalelor de stat, inspectorul va avea dreptul să achiziționeze produse pentru prelevarea de mostre și efectuarea încercărilor de laborator în domeniul supravegherii pieței, cu includerea informației privind prelevarea mostrelor în procesul-verbal de control. În același timp, acesta va fi obligat să pună la dispoziția
Vineri, 22 decembrie curent, odată cu publicarea în Monitorul oficial, a intrat în vigoare Ordinul ministrului finanțelor nr. 117 din 12 decembrie 2023 cu privire la modificarea și completarea OMF nr.50/2017 privind aprobarea unor formulare-tip ce atestă rezidența şi impozitul pe venit achitat de către nerezidenții RM. Aplicarea noilor reglementări va facilita obținerea Certificatului de rezidență și a Certificatelor privind atestarea veniturilor de către contribuabili.
Conform art. 5 pct. 38) Cod fiscal (CF), campanie promoţională este o modalitate de promovare a vânzărilor prin organizarea de concursuri, jocuri, loterii anunţate public şi desfăşurate pe o perioadă de timp limitată, cu acordarea de cadouri, premii, câştiguri, precum şi organizarea de către autorităţi şi instituţii publice a acestor activităţi în alt scop decât cel de promovare a vânzărilor.
Potrivit art. 5 pct. 361) din Codul fiscal, activitate independentă reprezintă activitate de comerț desfăşurată de către o persoană fizică rezidentă doar în mod individual, fără a constitui o formă organizatorico-juridică, în urma desfăşurării cărora se obţine venit
Entitatea importă și procură de pe teritoriul Republicii Moldova pungi din plastic în care este plasată marfa, ulterior fiind exportată. Cum se va aplica taxa pentru poluarea mediului în aceste cazuri? În conformitate cu art.11 alin.(1) din Legea nr.1540/1998 privind poluarea mediului, subiecţi ai taxei
Este obligată persoana fizică care desfășoară activitate independentă să prezinte darea de seamă privind taxele locale (Forma TL 13) în cazul taxei pentru amenajarea teritoriului și taxei pentru unitățile de comerț și/sau de prestări servicii, dacă este scutită de plata acestora? În cazul existenței acestei obligații, darea de seamă respectivă pentru perioadele fiscale corespunzătoare anului 2023 se prezintă SFS în format electronic sau pe suport de hârtie?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *