Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Parlamentul a adoptat astăzi în lectura doua un proiect de lege care include o serie de ajustări la politica bugetar-fiscală pentru anul 2014. Documentul a fost susţinut cu votul a 86 de deputaţi.
Într-un editorial pentru Financial Times jurnalistul economic Wolfgang Münchau demontează ideea Bundesbank că prin majorări salariale s-ar revigora cererea internă a Germaniei şi s-ar rezolva astfel o parte din problemele celei mai mari economii europene şi ale zonei euro şi propune în schimb mai multă relaxare monetară şi suspendarea pactului fiscal, cel prin care statele europene s-au obligat să respecte o disciplină bugetară strictă.
Romania este singura tara din regiune care nu impoziteaza veniturile din salarii ale angajatilor din IT, cea mai mare rata de impozitare, de 32%, fiind inregistrata in Polonia, in cazul angajatilor din IT cu venituri salariale anuale de peste 20.500 de euro, potrivit unei analize realizate de Accace, una dintre principalele companii de externalizare si consultanta de afaceri din Europa Centrala si de Est. Măsura scutirii de impozit pe venitul din salarii, aplicabilă persoanelor care prestează activităţi de dezvoltare software, a fost introdusă pentru prima dată în România în anul 2001 şi ulterior au fost stabilite clar condiţiile de eligibilitate aplicabile.
Primăria oraşului american Detroit, aflat în faliment, a lansat un site online prin intermediul căruia vrea să vândă la licitaţie o parte dintre cele 16.000 de locuinţe vacante pe care le deţine, la preţuri începând de la 1.000 de dolari, potrivit CNN. Portalul BuildingDetroit.org a fost lansat luni şi prezintă, pentru început, 15 locuinţe a căror vânzare va începe la 5 mai. Primăria, care a intrat în posesia acestora în contul taxelor neplătite de proprietari, vrea să vândă câte o casă pe zi.
România a transferat în ajun Republicii Moldova un grant în mărime de 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii preșcolare, în special, modernizarea grădinițelor de copii, transmite NOI.md. Despre aceasta a anunțat prim-ministrul Republicii Moldova Iurie Leancă, care a precizat că a fost informat, în acest sens, de omologul său român Victor Ponta.
Compania Avia Invest ce a preluat în concesiune Aeroportul International Chişinău anunţă că a redus taxa pentru fiecare pasager transportat dus-întors, de la 28,51 euro la 11,48 euro. În anul 2013 instituţia a înregistrat noi cifre record deservind peste 1,32 milioane de călători, ceea ce reprezentă o creştere de 8,26% faţă de anul 2012t. Cel mai mare număr de călători a fost înregistrat pe 3 septembrie 2013, fiind deservite circa 6.567 persoane.
Două treimi, respectiv 67 din cele 102 de noi fabrici auto anunţate că vor fi construite în perioada 2013 — 2020 la nivel global vor fi în Asia, în vreme ce Europa încă suferă din cauza capacităţii de producţie auto excedentare, arată datele unui raport realizat de PwC. Analiştii anticipează o creştere de 53% din 2013 până în 2020 a vânzărilor de maşini noi, până la 29,6 milioane de vehicule uşoare — ceea ce echivalează cu 10,3 milioane de unităţi suplimentare.
Situaţia demografică în Republica Moldova în anul 20131 Biroul Naţional de Statistică relatează că, în anul 2013 evoluţia proceselor demografice se caracterizează prin scădere faţă de anul 2012 atât a natalităţii, cât şi a mortalităţii generale, la fel şi a valorii indicatorului de scădere naturală a populaţiei. Pe parcursul perioadei analizate rata totală de fertilitate a fost foarte scăzută (1,24 – 1,28 naşteri la o femeie).
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din CF, contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în anul 2014, în sumă de 2 124 lei anual pentru fiecare persoană întreținută, cu excepția invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 9 516 lei anual.
Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu membrii echipei de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de Max Alier care a realizat, în cadrul unei misiuni desfăşurate în perioada 22-30 aprilie 2014, o analiză privind situaţia macroeconomică a Republicii Moldova şi perspectivele de dezvoltare în perioada următoare.
Statul elen va organiza o tombolă la care populaţia poate participa cu bonurile fiscale primite pentru cumpărături, premiile urmând să includă mai multe maşini de lux, printre care zece Ferrari, precum şi mai multe modele Lamborghini, Porsche, Jaguar şi Mercedes. Programul autorităţilor de la Atena are ca scop combaterea evaziunii, iar premiile vor fi acordate pe parcursul verii prin extrageri săptămânale, scrie presa elenă, citată de portalul GreekReporter. Statul a intrat în posesia maşinilor în perioada crizei financiare, inclusiv prin confiscarea acestora de la evazionişti bogaţi.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a revizuit în scădere prognoza privind rata anuală a inflaţiei pentru anii 2014 şi 2015, la 5,2 la sută şi, respectiv, 4,3 la sută, a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă Dorin Drăguţanu, guvernatorul BNM, informează MOLDPRES. În ianuarie BNM anticipa o rată a inflaţiei de 5,4 la sută în acest an şi 4,8 la sută în anul 2015. Este pentru prima oară cînd banca centrală se aşteaptă la o reducere a preţurilor, după ce de trei ori consecutiv a revizuit în creştere previziunile asupra inflaţiei.
„SIA „e-Factura” este unul dintre cele mai solicitate servicii guvernamentale, fiind lansat la 11.02.2014 de Guvernul Republicii Moldova în parteneriat cu Serviciul Fiscal de Stat, cu suportul IP „Centrul de Guvernare Electronică” şi al Î.S. „Fiscservinform”. În 5 luni de la implementare, acest serviciu a fost accesat de 1 250 de companii (1 508 utilizatori unici). În perioada de referință au fost generate 5 006 de facturi, cu valoarea totală de 78 979 859,67 lei, inclusiv T.V.A.
Catedrele “Contabilitate şi audit” şi “Contabilitate şi analiză economică” ale Academiei de Studii Economice a Moldovei, în parteneriat cu Association of Chartered Certified Accountants (ACCA) şi Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti (ACAP) din Republica Moldova organizează pe data de 4 aprilie 2014, orele 9:30-18:00, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională cu genericul „Cooperarea dintre mediul universitar şi organismele profesionale: soluţii şi oportunităţi în dezvoltarea durabilă a profesiei contabile”, dedicată sărbătorii profesionale — Ziua Contabilului în Republica Moldova.
Dar dacă titularul patentei de întreprinzător este pensionar neangajat (nu lucrează în baza contractului individual de muncă)? Potrivit art. 6 din Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, nr. 1593-XV din 26.12.2002, baza de calcul pentru determinarea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală o constituie salariul şi alte recompense.
Monitorul Oficial Nr. 248-251 din 07.12.2012 Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Art. 1. – Fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2013 se aprobă la venituri în sumă de 4 078 173,8 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 4 178 173,8 mii lei, cu un deficit în sumă de 10 0000,0 mii lei.
Lista politicilor care vor fi abordate în cadrul discuțiilor cu reprezentanții Fondului și ai Comisiei Europene ar putea continua. Mai important însă decât a face o trecere în revistă exhaustivă a subiectelor de interes care vor face obiectul negocierilor, este să remarcăm faptul că avem de-a face cu un dialog în care ambele părți își spun punctul de vedere și încearcă să colaboreze pentru elaborarea celor mai bune soluții. Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană încep marţi prima misiune de evaluare a noului acord stand-by aprobat în septembrie la Washington.
Referitor la folosirea de către asociaţiile de proprietari de locuinţe a maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală la încasările în numerar Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, referitor la folosirea de către asociaţiile de proprietari de locuinţe a mașinilor de casă și de control cu memorie fiscală la colectarea diferitor plăţi în numerar, comunică următoarele.
Londra este oraşul cu cei mai mulţi miliardari din lume, iar Marea Britanie are cei mai mulţi miliardari pe cap de locuitor, cei mai bogaţi fiind fraţii Sri şi Gopie Hinduja, originari din India, cu o avere de 11,9 miliarde lire, potrivit unui studiu comandat anual de publicaţia The Sunday Times. Numărul miliardarilor care locuiesc în Marea Britanie a crescut pentru prima oară la peste 100, potrivit Sunday Times Rich List 2014. Astfel, numărul miliardarilor a ajuns la 104, iar averile lor cumulate sunt de peste 301 miliarde de lire sterline, faţă de 245 miliarde de lire în 2013.
Urmare a concursului, desfășurat la 16 ianuarie curent, trei întreprinderi cu capital străin au devenit rezidente ai subzonei patru, Strășeni, a ZEL „Bălţi”. Cel mai mare proiect investiţional va fi realizat de Întreprinderea Mixtă „ITALPROD” SRL, care planifică producerea utilajului pentru prelucrarea strugurilor. Volumul de investiţii va constitui 1,2 mil. euro, volumul vânzărilor 4 mil lei/anual.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *