Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Prin Hotărârea Guvernului nr.967 din 3 octombrie 2018 a fost aprobat Regulamentul privind combaterea şi prevenirea răspândirii buruienii ambrozia, acesta fiind publicat în MO al RM din 12 octombrie curent, prevederile căruia vor intra în vigoare începând cu 12 noiembrie 2018. Astfel, acesta stabilește norme juridice ce reglementează obligaţiile subiecților responsabili de gestionarea terenurilor și ale autorităților publice centrale în vederea asigurării unui mediu sănătos de viaţă prin diminuarea riscurilor pentru sănătatea omului pe care le prezintă buruiana menționată.
Orice operator economic rezident sau nerezident, persoană fizică sau juridică de drept public sau privat, asociaţii de astfel de persoane pot fi participanţi la licitaţiile privind achiziţiile publice, dacă corespund cerinţelor impuse de Legea nr. 131. Totodată, dreptul de participare la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice poate fi rezervat de către Guvern unor ateliere protejate şi întreprinderi sociale de inserţie în cazul în care majoritatea angajaţilor implicaţi sunt persoane cu dizabilităţi care, prin natura sau gravitatea deficienţelor lor, nu pot desfăşura o activitate profesională în condiţii normale.
Principii de aplicare Potrivit principiilor generale de determinare a valorii în vamă, prima și principala bază pentru stabilirea valorii în vamă este ,,valoarea de tranzacție”, aşa cum este definită în Articolul 1 din Acordul privind aplicarea Articolului VII al Acordului General pentru Tarife şi Comerţ, GATT 1994 (în continuare – Acord) și, respectiv, art. 11 din Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal (Legea nr.1380/1997).
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului comunică că în prezent campania de recoltare a cerealelor este în plin proces, însă termenul acesteia poate fi extins din cauza precipitațiilor înregistrate în ultima perioadă. Conform datelor oferite de direcțiile agricultură și alimentație raionale, de la începutul campaniei de recoltare a grâului și orzului în țară roada a fost colectată de peste 44% din suprafața totală însămânțată cu grâu, care constituie circa 320 mii ha şi peste 90% din suprafața de orz de toamnă, care constituie circa 44 de mii ha. Recoltarea orzului de primăvară a început acum o săptămână în 10 raioane, fiind recoltate circa 2,6 mii ha din totalul de 35 mii ha prognozate.
Autoritățile își doresc să sporească transparența activității entităților economice cu capital de stat prin publicarea de către Ministerul Finanțelor a informației privind rezultatele monitoringului financiar anual al activității economico-financiare a entităților cu capital majoritar de stat. Acțiunea este prevăzută în proiectul Planului de acţiuni pentru o guvernare deschisă pentru anii 2019-2020, propus spre consultare de Cancelaria de Stat.
În Parlament este înregistrat un proiect de lege ce prevede completarea Codului contravențional și a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de automobile cu articole ce vor reglementa constatarea amiabilă a accidentului rutier.
Proiectul regulamentului ce stabilește condițiile și procedura de acreditare a platformelor electronice de achiziții (PEA) în cadrul MTender, inclusiv condițiile și procedura de acreditare și sistare a acreditării, dar și atribuțiile Comisiei de acreditare a PEA este propus spre consultare de Ministerul Finanțelor. Conform documentului, în componența Comisiei, care reprezintă un organ colectiv cu statut permanent, abilitat cu funcția de luare a deciziilor privind acreditarea PEA, va fi inclus un secretar de stat al Ministerului Finanțelor, care va avea funcția de președinte al Comisiei.
Compania a creat în 2016 provizioane pentru garantarea unui contract pe perioada a 2 ani. In 2017 a realizat reparații la bunurile livrate în anul 2016. Cum contabilizăm crearea şi utilizarea acestor provizioane?
Cererile privind subvenţionarea creării noilor locuri de muncă vor putea fi depuse până la 31 august curent. Inițial, acesta era preconizat până la 31 iulie. Executivul a aprobat în ședința de ieri extinderea termenului de prezentare a acestora. Proiectul vine să acorde suport suplimentar economiei și mediului de afaceri. După cum cunoașteți, avem Regulamentul respectiv. În esență, noi propunem majorarea termenului cu o lună pentru a face posibilă depunerea cererilor de către beneficiari, a menționat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu.
La sfârşitul lunii aprilie, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au constituit $2,291 mlrd. şi s-au majorat în decurs de o lună cu $34,78 mil. Potrivit BNM, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată:
Conform datelor făcute publice de către Comisia Națională pentru Piața Financiară, profitul societăților de asigurări din Moldova (înainte de impozitare) în prima jumătate a anului 2018 a constituit 8,37 mil. lei, de 4 ori mai puțin decât în aceeași perioadă din 2017 (33,97 mil. lei).
Instituția Publică “Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) invită contribuabilii interesați să participe la două cursuri de instruire dedicate utilizării serviciilor fiscale electronice, cursuri ghidate de formatorii Centrului de instruire în finanțe din cadrul CTIF. Primul curs se va desfășura la 15 august 2018, pentru contribuabilii vorbitori de limba rusă, iar al doilea — la 20 august, pentru contribuabilii vorbitori de limba română.
Obținerea profitului de rînd cu evitarea pe cît posibil a riscului reprezintă coordonatele oricărui mediu economic de succes, în cadrul căruia informația cuprinsă în situațiile financiare este elementul central al procesului decizional.
Baza normativă de reglementare privind administrarea activelor și pasivelor contribuabilului decedat se conține în Codul civil, Regulamentul cu privire la modul de evidență, evaluare și vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate ușor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte, a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune și a comorilor, aprobat prin HG nr. 972 din 11.09.2001 (în continuare – Regulament), precum și în Codul fiscal (CF.)
Guvernul Republicii Moldova a aprobat planurile de pregătire a cadrelor cu finanțare de la bugetul de stat în instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic pentru anul de studii 2018-2019. Astfel, la studiile de licență vor fi admise 4906 persoane la 167 de specialități, număr de locuri bugetare similar cu cel din anul trecut. În conformitate cu cerințele pieței muncii, pentru următorul an de studii se propune introducerea mai multor specialități noi în domeniile ingineriei și activității inginerești, artelor, științelor agricole, sănătăţii, științelor sportului.
Din Fondul de rezervă al Guvernului se vor aloca circa 16 mil. lei pentru susţinerea continuă a proprietarilor care deţin terenuri agricole după traseul Râbniţa-Tiraspol, precum şi menţinerea dezvoltării social-economice a localităţilor din zona de securitate. Hotărârea Guvernului cu privire la acordarea unor plăți directe proprietarilor de terenuri agricole amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol pentru anii 2017-2018, aprobată de cabinetul de miniștri, a fost publicată în Monitorul Oficial din 18 mai curent.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Codul Fiscal, proprietatea pe care se calculează amortizarea este proprietatea materială reflectată în bilanţul contribuabilului în conformitate cu legislaţia şi folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 6000 de lei.
O inițiativă legislativă cu privire la tichetele de masă a fost discutată astăzi cu reprezentanții sindicatelor, a patronatelor, a mediului de afaceri și a instituțiilor de stat vizate. Proiectul prevede instituirea unui sistem de acordare a tichetelor alimentare în valoare de 45 de lei pe zi. Autorul inițiativei este președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a și făcut lobby pentru proiect.
Centrul analitic independent a prezentat propria poziție față de transparența și publicarea informației legate de activitatea întreprinderilor de stat și a societăților cu capital de stat din Moldova.
Activitatea operațională a asociației de economii și împrumut (în continuare AEÎ) este atragerea sub formă de depuneri a economiilor membrilor săi, creditelor, împrumuturilor şi altor mijloace (donaţii, granturi şi sponsorizări), pentru acordarea împrumuturilor şi efectuarea investiţiilor financiare în conformitate cu politica de investiţii. Conform prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr. 139 din 21.06.2007, AEÎ poate investi mijloacele sale băneşti, neutilizate la acordarea împrumuturilor, în conformitate cu politica de investiţii aprobată de consiliu, cu respectarea cerinţelor şi limitelor stabilite de autoritatea de supraveghere.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *