Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În conformitate cu alin. (12) al art. 117 din Codul fiscal (CF), în redacția Legii cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 288 din 15.12.2017 (Legea nr. 288/2017), începând cu 1 iulie 2019, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achizițiilor publice pe teritoriul tarii, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului), pentru livrarea respectivă, factura fiscală electronică (e-factura).
Firma „Z” importă materialele pentru fabricarea ambalajului utilizat la prepararea și producerea medicamentelor. Poate firma să beneficieze de scutire de TVA?
Compania rezidentă a Republicii Moldova achită în anul curent fondatorului său, rezident al Ucrainei, dividende aferente profitului nerepartizat obţinut în anul 2017. Ce regim fiscal va fi aplicat dividendelor în cauză, dacă fondatorul a transmis, prin contract de usufruct, dreptul asupra ridicării acestora unei persoane fizice rezidente a Republicii Moldova?
Cea de-a XVI-a ediţie a expoziţiei naţionale Fabricat în Moldova, ce se desfăşoară în perioada 1-5 februarie curent, întruneşte peste 350 de agenţi economici locali. Informaţia a fost prezentată de Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea, la inaugurarea expoziţiei.
Conform art. 343 din Codul fiscal, de plata taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculelor înmatriculate în Republica Moldova sunt scutiți posesorii de autovehicule — persoane cu dizabilității ale aparatului locomotor. Totodată, sunt cazuri în care autovenicolul se află în posesia persoanei cu dizabilității ale aparatului locomotor în baza procurii de la proprietarul autovenicolului. În acest sens apare întrebarea: proprietarul autovehiculului are obligația să achite taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculelor înmatriculate în RM?
Potrivit prevederilor art. 3484 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta) se calculează pentru fiecare obiect al impunerii pornind de la perioada de valabilitate a vinietei, stabilită în atr. 3485 și cota taxei, determinată conform anexei nr. 21 la titlul IX din Codul fiscal.
Biroul relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat lansează apelul pentru o nouă rundă de granturi în cadrul Programului Diaspora Engagement HUB (DEH). DEH este un program de granturi tematice, destinat cetățenilor originari din RM aflați peste hotare și se desfășoară cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, în faza a II-a.
Până la expirarea termenului-limită, care în acest an este ziua de 2 mai, de prezentare de către persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018 au mai rămas 10 zile calendaristice. Amintim că obligația de a prezenta Declarația o au: – persoanele fizice rezidente cetățeni ai RM care nu desfășoară activitate de întreprinzător și pe parcursul perioadei fiscale obțin venituri impozabile din orice surse aflate în Moldova și din orice surse aflate în afara țării pentru activitatea lor în Moldova;
Potrivit prevederilor art. 3481 alin. (1) din Codul fiscal, subiecți ai impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta)
Atingerea progreselor palpabile în calitatea vieții oamenilor și în abilitarea grupurilor vulnerabile este noua filozofie propusă pentru Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova – „Moldova 2030”, care este prezentată în Nota de concept, propusă pentru consultări publice de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Proiectul descrie obiectiv tendințele în dezvoltarea umană în ţară, bazate pe analiza factorilor demografici, sociali, economici, climaterici, dar și cei de guvernare.
Conform art. 7 alin. (2) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007, entitatea este obligată să țină contabilitatea şi să întocmească situațiile financiare în modul prevăzut de prezenta lege, de standardele de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de alte acte normative aprobate în conformitate cu art. 11 alin. (2) lit. a). Potrivit art. 13 din Legea contabilității, răspunderea pentru ținerea contabilității şi raportarea financiară revine:
Alăturat casei de locuit individuală este construit un garaj pentru întreținerea automobilului. Se include această construcție în baza impozabilă cu impozitul pe avere? Conform prevederilor art. 2872 din Codul fiscal, subiecții impunerii cu impozitul pe avere sunt persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepția terenurilor), pe teritoriul Republicii Moldova.
Corectarea erorilor comise în Nota de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajaţilor, precum şi plăţile achitate rezidenţilor din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi (Forma IALS18) se vor efectua prin prezentarea unei dări de seamă corectate în condițiile stabilite de art.188 din Codul fiscal. Totodată, aceasta urmează a fi prezentată și în cazul în care plăţile salariale ale conducătorilor auto angajați ce efectuează transport rutier de pasageri în regim de taxi depășesc 10 mii lei lunar. Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea și completarea unor Ordine ale Ministerului Finanțelor. După aprobarea documentului, vor intra noi prevederi în următoarele acte:
În urma reevaluării, Centrul Național de Acreditare MOLDAC a reînnoit, prin decizia sa nr. 144 din 13.09.2019, acreditarea Organismului de inspecție din cadrul Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), pe un termen de patru ani, pentru domeniul de acreditare solicitat. Domeniul include inspecțiile cantitative prin măsurarea sarcinilor pe osii și masei totale a vehiculului, precum și prin măsurarea dimensiunilor vehiculului: lungimea, lățimea, înălțimea și distanța între axe. Organismul de inspecție întrunește peste 60 de specialiști calificați care muncesc la 10 posturi de măsurare amplasate în opt puncte de trecere a frontierei de stat și în două puncte vamale interne.
Cuantumul indemnizaţiei unice la naşterea copilului va fi majorat cu 685 lei. Astfel, în anul viitor indemnizația va constitui 6303 lei. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea Hotărârii nr. 1478 din 15 noiembrie 2002 cu privire la indemnizaţiile adresate familiilor cu copii.
În primele 7 luni ale anului 2019, veniturile înregistrate în sectorul public au constituit 35 mld. lei, cu un ritm de creștere de 6,7%, potrivit informației operative cu privire la evoluţia social-economică a Republicii Moldova publicată de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, cele mai multe acumulări de venituri la BPN au fost înregistrate din contul impozitelor și taxelor, care dețin ponderea de 63,7% (22,3 mld. lei). Acestea au înregistrat o creștere de 5,3% față de cele acumulate în perioada similară din anul 2018. În volumul total al impozitelor și taxelor, ponderea majoritară o dețin încasările din impozite și taxe pe mărfuri și servicii – 69,1%. Totodată, în această perioadă încasările din TVA s-au majorat cu 7,9%, iar cele din accize – cu 9,5%.
Arbitrajul este o instituție extrajudiciară. Cu toate acestea legislația Republicii Moldova nu exclude posibilitatea ca instanțele de judecată competente (de drept comun) să intervină, pe durata derulării procedurii arbitrale. Astfel, conform cadrului legal în vigoare instanțele de judecată competente pot interveni în următoarele cazuri: a) aplicarea măsurilor asigurătorii la orice etapă a procedurii arbitrale (art.10 Legea nr.23 din 22.02.2008) sau chiar înaintea arbitrajului (art.23 alin.(1) Legea nr.23 din 22.02.2008);
Peste 80% dintre proprietarii de bunuri imobiliare și-au exercitat obligația de achitare a impozitului imobiliar și a celui funciar până la data de 30 iunie 2019. Astfel, circa 400 milioane lei au fost acumulați la Bugetul public național din acest tip de impozit, plătitorii beneficiind de o reducere de 15% din suma total calculată.
Pe 15 august curent se încheie termenul limită în care proprietarii de bunuri imobiliare pot să achite prima parte a impozitului pe bunurile imobiliare. În acest context, Serviciul Fiscal de Stat reamintește că potrivit prevederilor Codului fiscal al Republicii Moldova, impozitul pe bunurile imobiliare se achită în bugetul unității administrativ-teritoriale, conform locului de amplasare a bunului imobiliar, în două părți egale, până la data de 15 august și, respectiv, 15 octombrie.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *