Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Executivul, în cadrul ședinței din 29 aprilie curent, a susținut Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Registrul garanțiilor reale mobiliare” (SI RGRM), obiectivul principal al căruia constă în crearea unui sistem centralizat, accesibil online, care va elimina birocrația și va asigura transparența datelor referitoare la garanțiile reale mobiliare.
În conformitate cu art.369 din Codul fiscal nr.1163/1998 obiect al impunerii cu impozit unic îl reprezintă venitul din vînzări, înregistrat lunar în evidenţa contabilă. Mărimea venitului respectiv se determină în conformitate cu prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate sau, după caz, ale IFRS, în condiţiile legislaţiei în vigoare.
Procedura înregistrării sucursalelor persoanelor juridice străine este reglementată de Legea nr. 220-XVI din 19.07.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, iar înregistrarea se efectuează la organul înregistrării de stat. Prevederile art. 8 din Legea nr. 220/2007 reglementează modalitatea perfectării și prezentării documentelor pentru înregistrarea de stat.
Serviciul Vamal a înaintat pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la simplificarea determinării sumelor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor care prevede aprobarea Normelor privind autorizarea pentru simplificarea determinării sumelor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor.
Mai multe categorii de contribuabili vor fi obligați să utilizeze echipamentele de casă și control conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor” din 1 aprilie 2025. Este vorba despre agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar în numerar cu persoane fizice, care cad sub incidența Legii nr.62/2008
Potrivit prevederilor anexei nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi care plătesc angajatului –conducător auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate), calculează şi achită lunar, până la data de 25 a lunii premergătoare celei de gestiune, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă (CAS), stabilită de legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul de gestiune. Casa Națională de Asigurări Sociale atenționează că, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 206/2021 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, CAS în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) este stabilită în mărime de 12838 lei, respectiv, taxa fixă lunară constituie suma de 1069,83 lei.
Стороной индивидуального трудового договора (ИТД) в качестве работника может быть физическое лицо, достигшее возраста 15-ти лет, в соответствии с установленными трудовым законодательством условиями. Далее представлена таблица действующих правовых норм относительно трудовых гарантий работникам в возрасте до 18-ти лет. В рамках трудовых отношений не является дискриминацией в сфере труда установление различий, исключений, предпочтений или отдельных прав для несовершеннолетних работников в связи особой заботой государства об этих лицах, нуждающихся в повышенной правовой защите.
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2021. Documentul este fundamentat pe o creștere economică de 6%, majorarea exportului cu 18,2%, a importurilor – cu 29,9% și creșterea salariului mediu pe economie cu 12,7%. Astfel, volumul bugetului de stat se va majora la venituri cu circa 3,7 mld. lei (8,9%), până la 45,1 mld. lei, la cheltuieli cu 1,22 mld. lei (2,2%) până la 57,23 mld. lei. Respectiv, deficitul bugetar se va diminua cu 2,45 mld. lei (16,8%) și va constitui 12,14 mld. lei.
În conformitate cu Legea nr. 273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, va fi posibilă identificarea electronică a contribuabilului la citație, cu prezentarea versiunii digitale a actelor de identitate generate prin intermediul aplicației guvernamentale integrate a serviciilor electronice EVO.
Deservirea contribuabililor este pilonul de bază al administrării fiscale, care a fost și va rămâne unul din domeniile prioritare ale SFS. Perfecționarea procedurilor de administrare fiscală reprezintă o componentă majoră în activitatea de deservire a contribuabililor, având o influență semnificativă asupra creșterii
Termenul-limită de prezentare a dărilor de seamă fiscale și termenul de achitare a impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale pentru luna octombrie este data de 25 noiembrie 2024, informează Serviciul Fiscal de Stat.
I. Principii generale de acordare de către angajatori a tichetelor de masă salariaților săi Tichetul de masă (TM) reprezintă ca un card de plată prevăzut la art. 5 pct. 401 din Codul fiscal, emis de către operator în condițiile Legii nr. 166/2017 cu privire la tichetele de masă, acordat de către angajator salariaților și este utilizat ca instrument de plată în scopul procurării produselor alimentare în unitățile comerciale/de alimentație publică care au încheiat un contract de prestare a serviciilor cu operatorul, conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 166/2017.
Prin politica fiscală 2025 au fost aprobate mai multe modificări ce vizează taxele locale, inclusiv abrogarea taxei pentru posesorii de câini sau modificarea termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale. În acest context, în ediția din decembrie a revistei monitorul fiscal FISC.md” – nr. 7(91)
Preluarea masei debitoare în contul stingerii creanţelor, fiind o modalitate de stingere a creanţelor, poate fi efectuată atât după prima licitaţie cu strigare, cât și după licitaţie repetată cu strigare, conform prevederilor art. 119 din Legea insolvabilității nr. 149/2012 (Lege).
Joi, 19 decembrie curent, fiind publicat în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 150 din 6 decembrie 2024 cu privire la aprobarea Formularului-tip şi Instrucțiunii privind modului de completare a Declarației persoanei fizice cu privire la proprietate, elaborarea căruia a fost condiționată de schimbările
Serviciul Fiscal de Stat va elabora și gestiona Registrul fiduciilor și construcțiilor juridice similare, ceea ce va spori transparența informațiilor privind beneficiarii reali ai entităților. În Monitorul Oficial din 29 noiembrie curent a fost publicată Legea nr. 268 din 28 noiembrie 2024 pentru modificarea unor acte normative
Conceptul Sistemului informațional „Registrul de stat în domeniul construcțiilor” (SI RSC), aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 29 ianuarie curent, prevede înregistrarea tuturor agenților economici care desfășoară așa activități ca proiectarea, verificarea și expertizarea, execuția, reconstrucția, repararea capitală a construcțiilor, montarea, punerea în funcțiune, reutilarea tehnică a instalațiilor tehnice/sistemelor tehnologice, conservarea, desființarea postutilizarea construcțiilor, fabricarea materialelor și produselor pentru construcții.
Mecanismul instituit de art. 90/1 alin. (3/4) din Codul fiscal (în continuare – CF) presupune achitarea impozitului de la darea în folosință a proprietății imobiliare de către persoanele fizice care nu desfășoară activitatea de întreprinzător către persoanele prevăzute la art. 54 din Codul fiscal și alte persoane decât cele specificate la art. 90 din Codul fiscal.
Guvernul, în cadrul ședinței din 15 ianuarie curent, a aprobat proiectul modificărilor la Regulamentul privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe (Regulament), aprobat prin HG nr. 500/1998, elaborat de către Ministerul Finanțelor în scopul soluționării deficiențelor legislative,
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *