Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Grupurile de producători recunoscute vor beneficia de un suport financiar nerambursabil din partea statului pe parcursul a cinci ani din momentul recunoașterii, prin care se atestă faptul întrunirii de către grup a tuturor condițiilor legale privind constituirea și obiectul de activitate, precum și deținerea capacității tehnico-profesionale pentru realizarea obiectivelor propuse. Pe agenda ședinței secretarilor de stat a fost inclus proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de recunoaștere a grupurilor de producători agricoli.
Obligaţia de a prezenta permisul de conducere de către posesorul autovehiculului ar putea fi eliminată. Cancelaria de Stat propune spre consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative. Totodată, ar putea fi exclusă și răspunderea contravențională a persoanelor care nu au asupra lor permisul de conducere atunci când se află în trafic național și conduc vehiculul pe care îl au în posesie/proprietate. Prevederea va fi aplicată doar pentru aceste categorii de șoferi, din cauza posibilităţilor limitate din punct de vedere tehnic al agenţilor de circulaţie de a verifica dispunerea de dreptul de a conduce a unei persoane care se află la volanul vehiculului al cărei posesor nu este sau care se află în trafic internaţional.
Intentarea procedurii de insolvabilitate presupune inițierea acesteia la cererea creditorului în instanța competentă, în scopul satisfacerii creanțelor creditorului. Intentarea procesului de către creditor presupune deținerea de către acesta a unui interes legitim în intentarea procesului de insolvabilitate şi dacă își poate argumenta creanțele şi temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate.
În primele cinci luni ale anului curent în bugetul public național veniturile administrate de Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri în sumă de 18,234 mld. lei, ceea ce denotă o creștere cu peste 2,9 mld. lei sau cu 19,0 % în raport cu perioada similară a anului precedent, când veniturile au constituit 15,154 mld. lei. Potrivit datelor publicate de autoritatea fiscală, încasările provenite din TVA constituie 3,352 mld. lei. Pentru comparație, în primele cinci luni ale anului 2020 din TVA au provenit 2,839 mld. lei, iar în aceeași perioadă din anul 2019, când la BPN au fost înregistrate venituri în sumă de 15,377 mld. lei, ponderea TVA a constituit 2,9 mld. lei.
Pentru anul 2020, autorităţile publice centrale cu competenţe în domeniul de control și organele de control subordonate direct Guvernului vor asigura elaborarea și aprobarea obiectivelor și valorilor-țintă ale indicatorilor de performanță pentru organele din subordine și, respectiv, pentru propria activitate, conform Metodologiei de stabilire a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă a organelor de control de stat asupra activității de întreprinzător. Proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Metodologiei de stabilire a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă a organelor de control de stat asupra activității de întreprinzător a fost elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Notificările și înștiințările participanților la procesul insolvabilității, precum și dispozitivul hotărârilor şi al încheierilor instanței de insolvabilitate se vor publica în Registrul cauzelor de insolvabilitate. În Monitorul Oficial din 14 august 2020 a fost publicată Legea nr. 141 din 16.07.2020 pentru modificarea Legii insolvabilității.
Dezvoltarea instituțională; consolidarea procesului de deservire și evidență a contribuabililor, a managementului conformării voluntare și forțate; modernizarea tehnologiilor informaționale sunt obiectivele prevăzute în proiectul Programului de dezvoltare strategică al Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2021–2023, propus pentru consultări publice de autoritatea fiscală. Aceste direcții prioritare, conform proiectului, sunt abordate prin prisma problemelor cu care se confruntă SFS ca instituție, dar și societatea la general, inclusiv cele provocate de pandemia COVID-19. SFS tinde ca măsurile propuse să aibă nu doar impact fiscal, dar și administrativ, economic, de mediu, social.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web oficială a instituției programul seminarelor de instruire cu participarea contribuabililor pentru trimestrul II. Toate seminarele sunt gratuite și vor avea loc în regim online, iar graficul de desfășurare a acestora poate fi consultat pe pagina-web oficială a Serviciului Fiscal de Stat, după cum urmează:
Regulamentul privind gestionarea bateriilor și acumulatorilor și deșeurilor de baterii și acumulatori, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.586/2020 (Regulament), reglementează categoriile de deșeuri de baterii și acumulatori, în scopul prevenirii sau al reducerii impactului asupra mediului înconjurător și a sănătății populației, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a societății și la punerea în aplicare a prevederilor art. 12 din Legea nr. 209/2016 privind deșeurile. Acesta stabilește condițiile de protecție a sănătății tuturor celor implicați în ciclul de viață al bateriilor și acumulatorilor (BA), precum sunt producătorii, importatorii, distribuitorii, consumatorii și agenții economici direct implicați
Serviciul Fiscal de Stat informează că, prin Legea nr.171 din 19 decembrie 2019 cu privire la modificarea unor acte legislative, a fost abrogat art.1181 din Codul fiscal, ce conținea prevederi cu privire la înregistrarea obligatorie a facturii fiscale eliberate de către furnizor subiect al impunerii cu TVA în Registrul general electronic al facturilor fiscale. Respectiv, începând cu data de 1 august 2020, va fi sistat accesul tuturor contribuabililor la sistemul informațional automatizat „Registrul general electronic al facturilor fiscale”. Serviciul Fiscal de Stat comunică că, în cazul în care este necesară verificarea înregistrării facturii fiscale în Registru, se va accesa serviciul „Verificarea facturii fiscale în RGEFF” de pe portalul: www.servicii.fisc.md.
(28.17.1) Ce cote sînt stabilite pentru livrările de mărfuri (servicii, lucrări)? (28.21.18) Care este modalitatea de deducere a TVA în baza facturii fiscale primite într-o altă perioadă fiscală, decât data eliberării acesteia?
Banca Națională a Moldovei (BNM) a publicat informația aferentă procesului de lichidare a Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, la situația din 30 iunie anul 2021. Astfel, din data retragerii licențelor – 16 octombrie anul 2015 - și până la 30 iunie curent, cele trei bănci au încasat mijloace bănești în sumă totală de 2,66 mld. lei. Potrivit datelor publicate de BNM, din numărul total de încasări, 864,9 mil. lei provin din rambursarea creditelor, circa 99 mil. lei sunt încasările din achitarea dobânzilor la credite, 172,9 mil. lei - din comercializarea gajului luat în posesie. Astfel, totalul din rambursarea creditelor și comercializarea gajului se cifrează la 1,138 mld. lei.
Potrivit prevederilor capitolului II din Instrucțiunea privind modul de completare a Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (forma IPC21), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.94 din 30.07.2020, la codul 32 (codul sursei de venit PLs)) în col.4 se reflectă suma venitului calculat și îndreptat spre achitare din care nu urmează să se reţină în prealabil impozitul pe venit (art.90 din Codul fiscal).
Î.S. „Moldelectrica” a fost scutită de obligația de a garanta rambursarea împrumutului recreditat de Ministerul Finanțelor în vederea realizării unui proiect. În Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 90 din 11 iunie 2020 privind eliberarea Î.S. „Moldelectrica” de obligația de a garanta rambursarea împrumutului. Astfel, prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (4) din Legea cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat se permite, cu titlu de excepție, este prevăzută eliberarea Î.S. „Moldelectrica” de obligația de a garanta rambursarea împrumutului recreditat de Ministerul Finanțelor în vederea realizării proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I”.
În adresa SFS tot mai frecvent este adresată întrebarea ce ține de aplicabilitatea tuturor tipurilor de semnături electronice pe documentele fiscale și contabile, recunoașterea documentelor semnate cu orice tip de semnătură electronică prevăzută de legislația RM, acceptarea spre deducere a cheltuielilor reflectate în baza documentelor interne în format electronic pentru care semnătura nu este obligatorie conform legii contabilității etc. Pentru a răspunde la aceste întrebări, vom recapitula regimul juridic al semnăturilor electronice, a documentelor electronice și circulația electronică a acestora, care sunt reglementate
În primele patru luni ale anului 2020, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de 8738,2 mil. lei, ceea ce reprezintă o executare a prevederilor anuale (23869,8 mil. lei) la nivel de 36,6%, se spune în Raportul operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) publicat de Casa Națională de Asigurări Sociale. Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 4452,5 mil. lei sau 31,6% comparativ cu suma anuală prevăzută de 14097,0 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv realizat în perioada similară a anului 2019, suma contribuţiilor a înregistrat o creştere cu 196,4 mil. lei sau cu 4,6%.
În vederea finanţării activității, societățile cu răspundere limitată vor fi în drept, la decizia adunării generale a asociaților, să emită obligaţiuni, în cazul în care statutul entității conține această prevedere. SRL emitentă de obligațiuni, pe toată durata deținerii acestor valori mobiliare, va fi obligată să dezvăluie public pe pagina web a sa și/sau publică într-o publicație de circulație națională și asigură neîntârziat, la cererea oricărui deținător de obligațiuni, accesul la acte/informații în condițiile Legii nr.171/2012 privind piața de capital. Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, acesta vizând Legea nr.135 privind societăţile cu răspundere limitată și Legea nr.171. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat.
Astăzi, 25 iunie, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, a avut o întrevedere cu membrii Camerei de Comerț Americane din Republica Moldova (AmCham), în cadrul căreia părțile au discutat subiecte de interes pentru mediul de afaceri în scopul excluderii unor neclarități în aplicarea normelor fiscale și contabile. De asemenea, au fost expuse viziunile Ministerului Finanțelor ce vor fi prioritare în următorul exercițiu al politicii fiscale, menite să asigure o legislație fiscală certă și echitabilă.
La momentul actual în Republica Moldova se constată lipsa unui act normativ care ar reglementa gestionarea deşeurilor de uleiuri uzate, în scopul protecţiei mediului şi a sănătăţii populaţiei, cu respectarea acordurilor internaţionale la care țara noastră este parte. Aprobarea Regulamentului privind gestionarea uleiurilor uzate va asigura punerea în aplicare a Legii privind deșeurile, precum și va contribui la tranziția către o economie circulară, potrivit analizei impactului de reglementare a proiectului hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea uleiurilor uzate. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător.
Legea 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova va fi completată cu noi categorii de străini exceptați de la procedura invitației. Un proiect în acest sens a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Astfel, excepții de la procedura de invitație ar putea fi aplicate și străinilor titulari ai unui permis de şedere sau ai unei vize valabile (cu excepţia vizei de tranzit), eliberate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Canada, precum și străinilor care dețin funcția de Consul Onorific în Republica Moldova.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *