Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2021, subiecții declarării vor indica prețul real plătit pentru bunurile mobile și imobile pe care le au în proprietate și care au fost procurate în anii 2018-2021, precum și cheltuielile pentru îmbunătățirea sau reparația acestora, prevede Legea nr. 130 din 7 octombrie 2021 pentru modificarea unor acte normative (Legea nr. 130/2021), care a intrat în vigoare vineri, 29 octombrie, fiind publicată în MO.
În cazul în care salariatul, din motive întemeiate, confirmate documentar, nu își poate folosi concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic corespunzător, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul va fi obligat să-i acorde
Dacă e să ne referim la declarația EMPOLDEP19, atenționăm asupra faptului că aceasta se referă la:
Cei încă circa 20 de mii de subiecții ai declarării care își completează declarațiile de avere și interese personale în ultimele zile înainte de expirarea termenului-limită vor lua în considerare un șir de recomandări, cu care vine Autoritatea Națională de Integritate. 1. Din cauza că majoritatea declaranților care nu și-au depus până acum declarațiile încearcă să le completeze în intervalul orelor de muncă (8:00-17:00), sistemul devine suprasolicitat în perioada respectivă a zilei. În cazul în care există posibilitatea, completați declarația după orele 17:00 sau înainte de ora 8:00. Angajații ANI oferă consultații până la ora 19:00 la numerele de telefon: 022820619; 022820616; 022820607.
Агентство электронных услуг Молдовы обеспечит внедрение и постоянное развитие интегрированного приложения электронных услуг EVO, а также доступность мобильного приложения, которое разместят на платформах, в интернет-магазинах мобильных приложений.
Comisia Națională a Pieței Financiare a inițiat consultarea publică a proiectului Hotărârii CNPF cu privire la aprobarea Regulamentului privind măsurile de prevenire
Наше предприятие изготавливает на заказ изделия из дерева. Согласно Классификатору видов экономической деятельности Молдовы (КЭДМ-2), утвержденному Приказом Национального бюро статистики № 28/2019 и предназначенному для классификации и кодирования видов экономической деятельности, наша деятельность соответствует секции C
În țara noastră urmează a fi creat Consiliul Național de Abilitare Economică și Egalitate de Gen, ce va coordona toate acțiunile ce vizează șanse egale de dezvoltare economică. Conceptul acestuia a fost prezentat în cadrul unei ședințe pe platforma Consiliului Economic.
Serviciul Fiscal de Stat anunță desfășurarea, la 25 octombrie curent, ora 11.00, a concursului de comercializare a bunurilor confiscate. Lista bunurilor propuse pentru comercializare poate fi consultată aici.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, contribuabilii nu vor fi sancționați pentru situațiile în care nu și-au onorat obligațiile fiscale din motive de întrerupere a posibilității accesării serviciilor fiscale electronice determinate de o defecțiune tehnică sau de altă natură, ce nu depind de utilizatori.
Concediile de odihnă anuale pentru anul următor pot fi programate de către angajator de comun acord cu reprezentanții salariaților până la sfârșitul fiecărui an calendaristic. În următorul articol găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la programarea concediilor de odihnă anuale plătite pentru anul 2026.
Serviciul Fiscal de Stat anunță desfășurarea concursului de comercializare a bunurilor confiscate pentru data 17 august 2023, ora 11-00.
SRL a acordat un împrumut persoanei fizice, care nu e angajatul acesteia. La moment, persoana intenționează să restituie împrumutul în numerar. Este necesară în acest caz aplicarea ECC?
Până la 31 martie curent persoanele obligate să se asigure în mod individual pot achita prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, beneficiind de facilități, informează Compania Națională de Asigurări în Medicină. După 31 martie, cetățenii care nu
Serviciul Fiscal de Stat a publicat proiectul Ordinului cu privire la modificarea Instrucțiuii privind evidența contribuabililor, aprobat prin Ordinul SFS nr.352/2017. Proiectul este elaborat în vederea armonizării Instrucțiunii privind evidența
Agentul economic „X”, pentru anul 2022 a realizat o cifră de afaceri de 80 de mil. lei și are un număr de salariați de 25 de unități, iar activele totale (active imobilizate și active circulante) deținute de companie constituie peste 100 de mil. lei. Respectiv, ținând cont de faptul că se încadrează în condițiile prevăzute
În conformitate cu prevederile 103 alin.(1) pct.24) din CF, se scutesc de T.V.A. fără drept de deducere autoturismele şi alte autovehicule (poziţiile tarifare 870321, 870322, 870323, 870324, 870331, 870332, 870333, 870340, 870350000, 870360, 870370000, 870380, 9705).
Наше предприятие собирается трудоустроить несколько выпускников высшего учебного заведения. Наслышаны, что существует закон, который стимулирует работодателей к трудоустройству выпускников, поскольку какое-то время минимальная заработная плата
În Monitorul Oficial din 27 decembrie curent a fost publicată Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medical pe anul 2025 (Nr.304 din 19 decembrie 2024). Astfel, veniturile și cheltuielile FAOAM pentru anul viitor vor constitui 17391470,7 mii lei, cu 12,8% mai mult față de suma aprobată pentru 2024.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *