Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Dle Mirzoev, de ce în Moldova oamenilor nu le place să plătească impozitele și, să-i spunem pe șleau, mulți nici nu le plătesc? Auzind întrebarea, mai întîi am zîmbit, apoi m-am pus pe gînduri. Mi-am amintit de zicala cu două lucruri inevitabile în viață – moartea și impozitele… Desigur, nimeni nu e bucuros să plătească impozite, însă în multe alte țări acestea se plătesc la un nivel mai înalt, pentru că există, în primul rînd, înţelegerea că veniturile din impozite sunt folosite pentru a asigura binele public și, în al doilea, încrederea că acești bani vor fi utilizați în folosul societății. În afară de aceasta, este mai complicat de comis evaziuni fiscale și acestea se sancționează mai dur. Asta dacă facem o comparație cu țările dezvoltate. Cred că acestea ar fi direcțiile în care trebuie să fie concentrate eforturile autorităților – cooperarea cu mediul de afaceri, societatea în general, pe de o parte, și îmbunătățirea calității administrării fiscale, pe de altă parte. Atunci am putea spera că vor fi înregistrate progrese.
Neclarităţile şi incertitudinile, care se conţin în Codul fiscal, constituie numai una din principalele probleme cu care se confruntă contribuabilii din ţara noastră. În mare parte, această concluzie poate fi atribuită şi normelor legii, ce ţin de determinarea locului livrării serviciilor pentru a fi impozitate cu T.V.A.
Dna Assunção Rocha deține un grad în domeniul controlului şi activează în calitate de inspector fiscal în cadrul departamentului regional din Porto. Deja de 7 ani şi pînă în prezent dumneaei este membru al unui grup specializat, care se ocupă de verificarea sectorului auto. Totodată, dna Assunção Rocha a efectuat cîteva controale privind impozitarea sectorului auto, inclusiv regimul T.V.A. aplicabil bunurilor de mîna a doua.
Monitorul Oficial nr. 263-269 din 21.12.2012 Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Art. 1. – (1) Bugetul de stat pe anul 2013 se aprobă la venituri în sumă de 22 736 643,5 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 23 611 476,2 mii de lei, cu un deficit în sumă de 874 832,7 mii de lei.
Pe parcursul celor patru ani de vacanţă fiscală (2008-2011), companiile din Republica Moldova care au înregistrat profituri au avut posibilitatea de a reinvesti economiile provenite din impozitul pe venit în proiectele lor de dezvoltare. Din păcate, această facilitate a coincis cu criza financiară. Astfel, companiile care au înregistrat pierderi nu au putut beneficia de această facilitate sau de alte măsuri fiscale, care ar fi putut impulsiona revenirea acestora pe profit.
Utilizarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice reprezintă una din formele utilizate pe plan internaţional, precum şi în statele UE, pentru a se stabili situaţia fiscală a unui contribuabil – persoană fizică, în cazurile în care se constată denaturarea evidenţelor contribuabilului faţă de realitatea activităţii.
Începînd cu 13.01.2012, prin legea nr. 267 din 23.12.2011, a fost modificată noţiunea de „Royalty (redevenţă)”, la aplicarea impozitului pe venit. Această modificare a fost făcută cu scopul de a evita dublarea normelor existente în Codul fiscal, şi anume a art. 12 pct. 1) şi art. 71 lit. j). Totodată, această noţiune se completează în contextul celei definite în Convenţiile (Acordurile) pentru evitarea dublei impuneri încheiate de Republica Moldova cu alte State, cu toate că scopul iniţial al acestei modificări a fost definirea noţiunii de royalty (redevenţă) în conformitate cu cea din Modelul Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) (versiunea 2010). În tabelul de mai jos se prezintă reglementările care au fost/sînt în vigoare pînă la/după data de 13.01.2012.
Serviciul de colectare a veniturilor pentru Republica Moldova – Serviciul Fiscal de Stat – este un instrument important al politicii sociale şi politicii economice a Guvernului, dar şi un „ingredient” vital al bunăstării Moldovei. Serviciul Fiscal are responsabilitatea de administrare fiscală în limitele legii şi într-un mod care inspiră comunităţii încredere şi încurajează nivelul ridicat al conformării voluntare. Angajamentul Serviciului Fiscal către societatea civilă constă în garantarea unei administrări fiscale în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Acest lucru se realizează ajutînd contribuabilii să îşi înţeleagă drepturile şi responsabilităţile, susţinînd pe cei, care doresc să se conformeze şi este un factor de bază pentru crearea condiţiilor echitabile de concurenţă pentru afaceri. Deci, abordarea de bază pentru Serviciul Fiscal este buna administrare fiscală prin prisma diferenţierii contribuabililor, care încearcă să se conformeze obligaţiilor şi cei care nu se conformează.
IFS teritoriale Direcţia marilor contribuabili Referitor la impozitul pe bunurile imobiliare şi impozitul funciar Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, întru asigurarea unei administrări corecte și eficiente a impozitului funciar și impozitului pe bunurile imobiliare, prin prisma modificărilor și completărilor operate în Codul fiscal prin Legea nr. 267 din 23 decembrie 2011 „Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” (publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 13-14 din 13.01.2012) (în continuare — Legea nr. 267), comunică următoarele. În rezultatul modificărilor și completărilor realizate în Titlul VI al Codului fiscal și Legii nr. 1056-XIV din 16.06.2000 „Pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal”(în continuare – Lege) prin Legea nr. 267, categoria bunurilor imobiliare a căror impozitare se realizează reieșind din valoarea estimată, începînd cu 01 ianuarie 2012, se extinde cu următoarele obiecte:
Clădirea a fost tramnisă de la XXX întreprinderii YYY în urma executării silite de către executorul judecătoresc. A calculat corect sau nu organul fiscal T.V.A. de la clădirea transmisă de executorul judecătoresc altui contribuabil și este corectă sancțiunea aplicată de către organul fiscal pentru neeliberarea facturii fiscale? La data de 01 aprilie 2011 Cooperativa de Consum Vulcăneşti a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul, Cooperativa de Consum Vulcăneşti, a indicat că la 05 noiembrie 2010, Inspectoratul Fiscal de Stat pe Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia a întocmit actul de control nr. 3-455530 privind rezultatele controlului fiscal tematic pentru perioada 01 septembrie 2010 pînă la 05 noiembrie 2010 în privinţa Cooperativei de Consum din Vulcăneşti.
Două pietre de temelie a oricărei organizaţii sunt oamenii şi procesele. Dacă persoanele sunt motivate să lucreze din greu, pînă cînd procesele de lucru sunt împovărătoare şi cele neesenţiale sunt încă prezente, performanţa organizaţiei va fi una scăzută. Remodelarea proceselor de lucru (Business Process Reenginering — BPR) este cheia transformării modului în care oamenii lucrează1.
Procedura de lichidare a unei întreprinderi reprezintă o etapă de lungă durată şi destul de complicată. În acest articol o să încerc să analizez procedură finală de lichidare a întreprinderii, ce ţine de repatrierea investiţiei asociatului din străinătate, făcută în capitalul social al întreprinderii din Moldova şi repatrierea capitalului rămas după achitarea plăţilor în adresa creditorilor, salariaţilor, bugetului de stat, etc.
Persoanele fizice cu venituri mari din Moldova, de rînd cu ceilalți cetățeni, nu sînt experți în legislația fiscală sau în aplicarea acesteia la desfăşurarea afacerilor lor. Dar, la fel ca toți contribuabilii, ei sunt responsabili pentru autenticitatea informației raportate în declarațiile lor fiscale, indiferent de faptul cine le întocmeşte. SFS este o instituţie publică care interacţionează zilnic cu cetăţenii și agenţii economici din Republica Moldova, prin urmare, măsurile administrative aplicate de funcţionarii fiscali sînt privite ca parte componentă a politicii guvernamentale. Veniturile fiscale constituie contribuţia majoră la buget, iar Guvernul se concentrează atît pe asigurarea unui nivel corespunzător de colectare a acestor venituri, cît și pe implementarea măsurilor moderne, corecte și coerente de administrare fiscală. Necesitatea schimbărilor calitative în administrarea fiscală este dictată și de diversificarea relaţiilor și formelor de cooperare, de perfecţionarea mecanismelor de management și a proceselor tehnologice, dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, dar și de imperativul menţinerii competitivităţii în raport cu progresele mediului de afaceri. Mai multe servicii fiscale din diferite ţări au inițiat programe specializate pentru a aborda o problemă complexă ce ține de administrarea persoanelor cu venituri și averi mari. Ca și în cazul contribuabililor mari – agenţi economici, persoanele fizice bogate prezintă un risc sporit de conformare pentru administraţiile fiscale, din cauza complexității acestor contribuabili, mărimea majoră a veniturilor fiscale puse în joc, precum și utilizării de către aceștia a unor acțiuni agresive de planificare fiscală.
În atenţia inspectoratelor fiscale de stat teritoriale şi agenţilor economici Unele aspecte ce ţin de completarea Dării de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din acesta (Forma IRV 09), anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 10 din 19.01.2010 În legătură cu modificările și completările operate în Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007) (în continuare Cod) prin Legea nr. 267 din 23 decembrie 2011, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat comunică următoarele.
În timp ce la noi în ţară se discută încă despre oportunitatea metodelor indirecte de estimare a veniturilor, despre secret bancar, notarial, despre atribuţiile organului fiscal, etc., diferite administraţii fiscale, din ce în ce mai mult, intensifică lupta cu non-conformarea fiscală din partea contribuabililor, care deţin activele ascunse în străinătate, în general, şi în zonele off-shore, în particular.
Dl Seibold, director al Proiectului BRITE, are peste douăzeci ani de experiență practică și realizări importante în calitate de consultant internațional și director de program în facilitarea comerțului, drept comercial și reforma cadrului de reglementare, dezvoltarea sectorului privat, advocacy și dialogul public-privat. El are o experiență vastă în gestionarea și administrarea proiectelor de dezvoltare multi-disciplinare și multi-statale finanțate de USAID; este un lider de echipă dinamic și mentor. Experiența sa de lucru pe plan internațional include Cisiordania / Gaza, Rusia, Ucraina, Kazahstan, Republica Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Germania.
Prin Legea RM nr. 194 din 15.07.2010 „Pentru modificarea şi completarea Codului fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997” au fost operate modificări la prevederile art. 103 (7) din Codul Fiscal, fiind stabilite condiţiile de beneficiere de către organizaţiile şi întreprinderile societăţilor orbilor, societăţilor surzilor şi societăţilor invalizilor a scutirii de TVA la importul materiei prime, materialelor, articolelor de completare şi accesoriilor necesare procesului propriu de producţie şi anume articolul a fost completat cu următorul conţinut: „conform listei şi în modul stabilit de Guvern”.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, relaţiile de arendă în agricultură, precum şi impozitarea bunurilor imobile cu destinaţie agricolă se reglementează de către Codul civil, Codul funciar, Codul fiscal, Legea cu privire la arenda în agricultură nr. 198 din 15 mai 2003, Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056 din 16 iunie 2000, de alte acte normative naţionale, precum şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, dacă valorile materiale importate (inclusiv cu titlu gratuit) urmează a fi utilizate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător, atunci TVA aferentă, achitată la vamă, urmează de a fi trecută în cont. În cazul importului producţiei cu caracter publicitar, care se referă la livrări scutite de TVA, atunci, în conformitate cu art. 102 alin. (2) din Codul fscal, nu se permite trecerea în cont a acesteia. Dacă producţia cu caracter publicitar importată este folosită pentru efectuarea livrărilor impozabile şi neimpozabile, la trecerea în cont a TVA urmează de a ţine cont de prevederile art. 102 alin.(3) din Codul fiscal.
Ca rezultat a fost adoptată decizia asupra cazului de încălcare fiscală, în baza căreia s-au aplicat amenzi în mărime totală de 40 000 lei (10 000 lei pentru comercializarea băuturilor alcoolice tari la un preţ mai mic decît preţul minim de comercializare a acestora; 30 000 lei pentru lipsa benzilor de control ale maşinii de casă şi de control).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *