Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Cheile de la 97 de automobile noi au fost transmise de Prim-ministrul Pavel Filip reprezentanților birourilor vamale și subdiviziunilor Serviciului Vamal. Șeful Executivului a accentuat că activitatea fiecărui angajat al Serviciului Vamal are un impact major asupra percepției despre țara noastră.
Entitatea noastra doreşte sa închirieze automobilul directorului ( fondatorului ) pentru necesitatile întreprinderii. Am nevoie de model de contract şi baza legislativă care indică ce surse şi în ce volum pot fi atribuit la cheltuieli: combustibil, ulei, cauciuc, piese de shimb, asigurarea tehnică a automobilului? Avem nevoie de foi de parcurs, dar cum să divizăm kilometrajul pentru necesităţile agentului economic şi nevoile personale ?
Ministerul Finanțelor prin Ordinul nr.13 din 19 ianuarie 2018 privind completarea Ordinului ministrului finanţelor nr.158 din 22 decembrie 2017 „Cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2018” ajustează modului de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional la modificările întroduse în Clasificaţia bugetară şi unele acte legislative şi normative, care au fost puse în aplicare în anul curent.
Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) din Moldova a adoptat, la finele anului precedent, o hotărâre prin care se majorează prima de asigurare de baza la poliţele RCA şi Carte Verde.
Cu privire la aplicarea prevederilor art. 2541 alin.(1) din Codul fiscal Direcția generală metodologie proceduri fiscale, în scopul aplicării univoce a prevederilor art. 2541 alin. (1) din Codul fiscal, în temeiul explicațiilor Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, comunică următoarele.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a Republicii Moldova a elaborat și prezintă spre consultare un proiect ce se referă la parcările și parcajele auto cu plată.
Curtea de Conturi a realizat o misiune de audit pe domeniul gestionării fondului rutier, urmărind obiectivul de clarificare a impactului eficienței fondului rutier asupra dezvoltării infrastructurii de calitate. Curtea a constatat că, deși evidența taxelor de constituire a fondului rutier se ține pe fiecare tip de taxe separat, nu toate mijloacele au fost acumulate la Contul Unic Trezorerial al Ministerului Finanțelor.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare un proiect de hotărâre de guvern ce conține liste noi cu autoritățile administrative din subordinea MEI, instituțiile publice, întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni în care ministerul are calitatea de fondator.
În Monitorul Oficial de astăzi, 15 decembrie, Serviciul Vamal a publicat Instrucţiunea cu privire la procedura declarării periodice a mărfurilor autohtone introduse în zonele economice libere și Portul Internațional Liber Giurgiulești şi a mărfurilor aflate în zonele economice libere și Portul Internațional Liber Giurgiulești la scoaterea lor pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova.
Ministerul Economiei şi Infrastructurii a anunţat că, în rezultatelor negocierilor purtate dintre autoritățile Republicii Moldova și cele ale Ucrainei, ţara vecină a acordat o cotă suplimentară de 5000 autorizații pentru transportul internațional de mărfuri transportatorilor din Moldova, care vor suplini cele 3000 autorizaţii anterioare . Operatorii din ţara noastră vor avea posibilitatea de a transportat mărfuri atât în regim bilateral, cât și în regim de tranzit pe teritoriul ucrainean.
Serviciul Fiscal de Stat desfășoară cu regularitate acțiuni de conformare, dar și de verificare a contribuabililor, indiferent de genul de activitate al acestora. Scopul acțiunilor este asigurarea respectării de către contribuabili a prevederilor legislației în vigoare.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, indicele prețurilor de consum (IPC) în decembrie 2017 a constituit 100,5% față de luna precedentă. Informația privind indicele preţurilor de consum la nivel de ţară în luna decembrie 2017 faţă de decembrie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 ianuarie curent.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat astăzi pe pagina web oficială noile prețuri plafon de comercializare cu amănuntul a carburanților în perioada1-14 noiembrie 2017.
Urmează oare a fi sancționat contribuabilul care prestează servicii de transport internațional al mărfurilor în cazul în care reprezentanții acestuia efectuează decontări în numerar, costul cărora depășește limita prevăzută la art. 10 pct. 5 din Legea nr. 845/1992 pentru motorină, servicii de reparație și piese de schimb procurate în afara Republicii Moldova?
Guvernul a susţinut facilitarea călătoriilor reciproce dintre Republica Moldova și Ucraina pentru categoriile de persoane care, conform specificului activităţilor lor, traversează frecvent hotarele ambelor state, cu depășirea termenului de 90 zile de aflare pe teritoriul altui stat într-o perioadă de 180 zile.
Sunt deductibile în scopuri fiscale cheltuielile privind asigurarea de răspundere civila auto, respectiv si taxa pentru folosirea drumurilor achitate de entitate, pentru autoturisme luate în arendă cu titlul gratuit, în baza contractutlui de comodat? Avem dreptul de a trece în cont cheltuielile în cazul utilizării autoturismelor luate în arenda cu titlul gratuit?
În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) și (4) din Legea contabilității nr. 113 –XVI din 27 aprilie 2007, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare.
Tragerea la răspundere pentru încălcări fiscale conform prevederilor Codului fiscal (CF), nu exonerează persoana sancționată de tragere la răspundere penală, în cazul în care acțiunile persoanei întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni. Codul penal (CP) incriminează acțiunea de evaziune fiscală atât a întreprinderilor, cât și a persoanelor fizice în două componențe de infracțiune:
Mai mulți conducători auto, care prestează servicii regulate de transport de pasageri contra cost au fost trași pe dreapta de către Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). În cadrul acțiunilor de control inspectorii ANTA au verificat corectitudinea eliberării tichetelor de călătorie de către conducătorii auto, modalitatea de efectuare a curselor regulate, dar și legalitatea actelor permisive, în bază cărora activează operatorii de transport.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *