Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În ședința de ieri a Cabinetului de miniștri a fost aprobat noul Regulament privind modul de ţinere a registrelor contractelor de arendă, care stabileşte modul de evidență în acest registru a contractelor de arendă, încheiate pe un termen de până la 5 ani inclusiv. Conform proiectului hotărârii de Guvern, registrul este ținut, manual sau electronic, de primăria localității, în a cărei rază teritorială se află terenul sau alt bun agricol arendat și reprezintă un instrument de evidență și sistematizare în cadrul APL a informației despre drepturile de arendă.
În Parlament este înregistrat un proiect de lege ce are ca scop aducerea în concordanță a prevederilor legislației ce reglementează mediul de afaceri cu prevederile Legii Concurenței. Astfel, autorii propun excluderea din sursele de venit a sumelor obţinute de pe urma acordului (convenţiei) de neangajare în activitatea de concurenţă. Totodată, se solicită includerea în art. 131 din Codul fiscal, ce conține lista instituțiilor care sunt în drept să primească informaţii cu privire la un contribuabil concret de la organele de administrare fiscală, a Consiliului Concurenței, în scopul examinării cazurilor din domeniu, ajutorului de stat și publicității.
Dincolo de poziționarea pe piață și de produsele sau serviciile oferite, o companie nu poate supraviețui fără coloana ei vertebrală: angajații. În lipsa motivației care să îi împingă spre succes, ei își pot pierde interesul și sentimentul de apartenență, cu o serie de consecințe foarte grave pentru organizație. Dacă ești un manager abil, vei sta mereu cu ochii pe rezultate, dar îți vei pune la contribuție viziunea pentru viitor, prin câteva metode eficace. Stimulează echilibrul viață personală – job În ultimii ani, angajatorii devin din ce în ce mai conștienți cu privire la așteptările pe care le au angajații de la job, dincolo de salariu. O mare parte din cei care activează în companii vor să își mențină productivitatea, dar resimt tot mai mult presiunea unui ritm alert de zi cu zi.
În procesul desfăşurării activităţii comerciale, întreprinzătorul intră în diverse raporturi juridice cu alţi reprezentanți ai circuitului economic, majoritatea raporturilor având drept scop obţinerea de profit și de cele mai dese ori îmbracă forma unor contracte, astfel realizându-se activitatea de producere şi circulaţie a mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Succesul activităţii comerciale depinde de executarea cu buna credinţă şi la timp a obligaţiilor de către toţi întreprinzătorii participanţi la raporturile juridice, în conformitate cu contractele încheiate. Respectiv, orice derogare de la prevederile acestora pot provoca consecințe negative pentru una din părțile contractante, inclusiv insolvabilitatea. În continuare vom examina unele aspecte ce tin de aplicarea procedurii insolvabilităţii asupra întreprinzătorului individual.
La 1 septembrie curent vor fi marcați cinci ani de semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Documentul prevede și implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), care urmărește o relație comercială preferențială bazată pe condiții mutual avantajoase, acordând fiecărei părți un acces mai bun pe piață decât cel ce este oferit altor parteneri de comerț. Acesta are ca scop eliminarea barierelor în accesul companiilor pe piețele respective, prin eliminarea taxelor vamale de import în comerțul produselor între părți. Astfel, după cinci ani de implementare a DCFTA se constată că exporturile totale au crescut cu $1,5 mld. sau cu 34% față de cele înregistrate până la semnarea DCFTA (2011-2014).
Aspecte generale Parteneriatul public-privat (PPP) se bazează pe cooperarea între partenerul public şi partenerul privat asumându-şi riscurile şi responsabilitățile în scopul sporirii eficienței patrimoniului public în baza unui contract.
С 1 января 2020 г. вступило в силу решение муниципального совета Кишинев об утверждении и применении местных сборов на текущий год. В соответствии с документом, местный сбор впервые введен для 13 категорий услуг и торговых объектов, а некоторые ранее действовавшие ставки сборов увеличились. При этом, плата с компаний, которые осуществляют пассажироперевозки по регулярным маршрутам в мун. Кишинев, была снижена. Согласно решению муниципальных советников, с 1 января на 50% повысился размер сбора за благоустройство территорий – с 80 до 120 леев за одного работника в год и/или учредителя индивидуального предприятия, крестьянского/фермерского хозяйства и членов его семьи и/или каждое лицо, осуществляющее профессиональную деятельность в сфере юстиции.
Am avut donaţie de mijloace fixe (persoană juridică către persoană juridică) şi, pentru îndeplinirea corectă a Dării de seamă VEN12, avem nevoie de a calcula baza valorică ajustată. Am găsit în regulament noţiunea, dar ca formulă cum va fi? Sau poate un pic mai detaliată şi concretă definiţia. La început trebuie de remarcat că, potrivit prevederilor art. 832 din Codul civil, este interzisă donaţia, cu excepţia donaţiei neînsemnate, pentru realizarea unor obligaţii morale:
În perioada 5 februarie – 21 martie 2019 se desfășoară cea de-a doua etapă a campaniei de informare și asistență pentru agenții economici cu genericul ”DCFTA info: business: Întreabă expertul”. Evenimentul are drept scop sporirea vizibilității și nivelului de cunoaștere la nivelul mediului de afaceri a prevederilor Acordului de Asociere/ Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) și oportunitățile de dezvoltare a companiilor și export în cadrul Acordului de comerț liber cu Uniunea Europeană (UE).
Se aplică prevederile Legii cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe nr. 1466-XIII din 29 ianuarie 1998, în cazul în care o persoană fizică nerezidentă procură pe teritoriul Republici Moldova un oficiu pe care îl dă în locațiune unui agent economic?
Ministerul Finanțelor a publicat în Monitorul Oficial de vineri, 23 noiembrie 2018, Ordinul cu privire la aprobarea Indicațiilor metodice privind particularitățile contabilității în procesul realizării parteneriatului public-privat. Indicațiile au fost elaborate în temeiul Legii contabilității și raportării financiare și în vederea reglementării specificului contabilității în procesul realizării parteneriatului public-privat.
Partea I. §2. CAUZELE REZOLUȚIUNII Prezentarea generală. Rezoluţiunea contractului constituie o încetare prematură a raportului juridic dintre părţile contractante, care contravine raţiunii fundamentale a oricărui contract, și anume executarea corespunzătoare a obligaţiilor generate astfel. Rezoluţiunea, de asemenea, este o derogare de la principiul obligativităţii contractului (pacta sunt servanda). Din aceste raţiuni, art. 1084 alin.(1) din Codul civil (CC) prevede o listă exhaustivă de cauze ale rezoluţiunii: contractul nu poate fi altfel rezolvit decât: a) în temeiurile prevăzute de lege; sau
Stabilirea unor noi tipuri de proceduri de achiziție La 27 iulie curent Parlamentul a aprobat în lectură finală Legea nr. 169 pentru modificarea şi completarea Legii privind achizițiile publice nr. 131 din 03.07.2015 (Legea nr. 131). Un aspect important ce ține de modificarea Legii nr. 131 este stabilirea unor noi tipuri de proceduri de achiziție în cazul serviciilor sociale şi altor servicii specifice.
Persoana fizică G. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui S. cu privire la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului cu viciu juridic ascuns, solicitând desfiinţarea cu efect retroactiv a contractului, încasarea de la pârât în beneficiul său a sumei achitate pentru autoturismul vândut cu viciu juridic în sumă de 65 mii lei, a cheltuielilor suportate în rezultatul încheieri contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului în sumă de 2,69 mii lei (achitate ca taxe pentru folosirea drumurilor şi a altor taxe), a sumei de 2,03 mii lei ce constituie taxa de stat şi 3,35 mii lei cheltuieli pentru asistenţă juridică.
Întreprinderea de Stat „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” va fi reorganizată prin transformare în instituție publică. Ieri cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre în acest sens. Astfel, Agenția „Moldpres” va fi o instituție publică, în care Cancelaria de Stat exercită funcția de fondator. Întreprinderea va activa în baza principiilor de autogestiune și va deține conturi bancare în contul unic trezorerial al Ministerului Finanțelor.
1. (10.2.17) Poate o persoană fizică să solicite eliberarea patentei de întreprinzător pentru unul din genurile de activitate enumerate în anexa la Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93-XIV din 15.07.1998, pentru o perioadă mai mare de un an?
A fost editat numărul 2 (36) al Publicaţiei Periodice „Monitorul Fiscal FISC.MD”. Am completat ediția din luna februarie cu mai multe materiale referitor la impozitul pe venit persoanelor juridice și persoanelor fizice, luînd în considerare că termenul limită pentru raportarea veniturilor obținute și impozitul pe venit reținut în anul 2016 este data de 27 martie – pentru persoanele juridice și 2 mai – pentru persoanele fizice.
Entitatea „S Lider” rezidentă a Federaţiei Ruse deţine 60 la sută din acţiunile SA „X” rezidentă a Republicii Moldova. Entitatea „S Leader” a decis să comercializeze acţiunile SA „X” altui rezident al Republicii Moldova – „Y” SRL. Cum urmează a fi impozitat venitul obţinut de pe urma înstrăinării acţiunilor SA „X”?
Contractul de arendă a terenurilor agricole se înregistrează în registru ținut de primăria localității în a cărei rază teritorială se află terenul sau alt bun agricol arendat, pe un termen de până la 5 ani. Prevederea este inclusă în proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului privind modul de ţinere a registrelor contractelor de arendă, propus spre consultare de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Astfel, Registru se instituie prin decizia Consiliului local și poate fi ținut pe suport de hârtie sau electronic.
Serviciul Fiscal de Stat va putea comercializa bunurile confiscate nu doar prin comerţul de consignaţie, în baza unui contract de vânzare-cumpărare și în bază de concurs, după cum prevede legislația în vigoare, dar și prin licitații. Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect de hotărâre ce prevede învestirea SFS cu atribuţiile respective.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *