Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Serviciul Fiscal de Stat nu va mai publica lista contribuabililor ce urmează a fi supuşi controalelor fiscale, deoarece această practică nu se înscrie în logica campaniei de conformare fiscală benevolă, a declarat Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei şedinţe de lucru. Actuala conducere a Serviciului Fiscal de Stat pune accentele pe conformarea fiscală benevolă a agenţilor economici, pe educarea şi instruirea contribuabililor, prin crearea unui mediu de colaborare bazat pe relaţii transparente, ci nu pe aplicarea de sancţiuni.
Probabil n-a fost până acum în fruntea Inspectoratului Principal Fiscal de Stat o persoană care să se pronunţe atât de tranşant în vederea reformării sistemului fiscal ca actualul şef al autorităţii Ion Prisăcaru. Carenţele administrării fiscale, evaziunea, corupţia în rândul inspectorilor dar şi rezistenţa celor ce nu doresc schimbări, sunt doar unele dintre problemele care trebuie luate în calcul atunci când îţi propui un astfel de obiectiv. Şi mai există cel mai mare obstacol, mentalitatea cetăţenilor, care, în mare parte sunt departe de a percepe Fiscul drept o instituţie care lucrează în favoarea lor. Despre cum îşi propune să soluţioneze toate aceste chestiuni destul de dificile pentru a realiza în final reformarea sistemului, ne-a relatat Ion Prisăcaru, Şeful IPFS.
Perspectivele de colaborare dintre IFPS şi Agenţia Fiscală Suedeză pentru anii 2014-2016, necesitatea fortificării statutului SFS, deservirea contribuabililor şi asigurarea unei comunicări eficiente, acestea au fost subiectele prioritare de pe agenda întrevederii de astăzi a Şefului IFPS, Ion Prisăcaru, cu reprezentantul SIDA, Carina Silbo, expert pe termen lung din partea Agenției Fiscale Suedeze.
La începutul ediției vă propunem interviul cu Șeful Inspectoratului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, cu genericul: Opțiunea SFS în favoarea conformării fiscale voluntare deja dă roade. Șeful IFPS Ion Prisăcaru vorbește despre reformele și schimbările realizate în perioadă de un an – începînd cu numirea Dumnealui în funcție, despre acțiunile și sarcinile planificate, semnează, ce rezultate ar putea aduce acestea în viitor pentru sistemul de administrare fiscală și pentru contribuabilii.
Astăzi, 23 iulie 2013, în sala de ședințe a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a avut loc conferința de presa cu genericul: „Comandarea on-line a formularelor tipizate de documente primare cu regim special”, serviciu electronic nou care va conduce la impulsionarea ritmului de dezvoltare a administrării fiscale şi va micşora costurile suportate de contribuabili pentru calcularea şi achitarea impozitelor, o atenţie deosebită fiind acordată sporirii calităţii serviciilor prestate contribuabililor. De asemenea, noul serviciul electronic va contribui la diminuarea corupției în sistem, la crearea şi menţinerea unui climat de încredere şi respect reciproc între contribuabili şi Serviciul Fiscal, respectiv între contribuabili şi funcționarii fiscali, asigurînd transparenţă, imparţialitate şi eficienţă autorităţii fiscale. Noul serviciu electronic a fost prezentat, în cadrul conferinţei de presă, de către dl Ion Prisăcaru, şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, și de către dl Vitalie Coceban — administrator al Î.S. „Fiscservinform”.
Calificarea DipIFR a fost elaborată de ACCA pentru a oferi recunoaștere, pentru a îmbunătăți nivelul de cunoștințe și dezvolta dexterități de aplicare a IFRS. Începând cu anul 2007 peste 45 de profesioniști din Republica Moldova au obținut calificarea DipIFR Rus. Lista persoanelor certificate care au fost de acord cu publicarea numelui este prezentată mai jos.
Квалификация ДипИФР была разработана ACCA для признания, а также для повышения уровня знаний в области МСФО и навыков их применения на практике. Начиная с 2007 года квалификация ДипИФР Рус была присвоена более чем 45 специалистам из Молдовы. Список сертифицированных ДипИФР Рус, давших своё согласие на публикацию, представлен ниже.
În continuarea unei practici acreditate, la sediul central al IFPS a avut astăzi şedinţa “La o ceaşcă de cafea cu şeful Fiscului”, în cadrul căreia Şeful SFS, Ion Prisăcaru, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Arbitrajului Internaţional și ai Asociației Lichidatorilor și Administratorilor din Republica Moldova.
Căile de îmbunătăţire a managementului administrării fiscale şi modernizarea SFS au fost discutate astăzi în cadrul unei şedințe de lucru a conducerii IFPS cu experții Agenţiei Fiscale Suedeze şi cu viceministrul Finanțelor, Victor Barbăneagră.
Şeful Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, şi omologul său francez, Bruno Bezard, au semnat astăzi, la Paris, Acordul de cooperare între Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Direcţia Generală de Finanţe Publice de pe lângă Ministerul Economiei şi Finanţelor al Republicii Franceze.
Recent a fost efectuat un studiu statistic pentru stabilirea gradului și intensității utilizării serviciilor electronice fiscale. Drept urmare, au fost identificate 3 servicii cel mai des utilizate. „Contul curent al contribuabilului” – un instrument ce permite accesarea on-line a informaţiilor despre obligaţiile fiscale ale contribuabilului şi verificarea statutului curent al tuturor restanţelor sau supraplăţilor la Bugetul Public Naţional.
Chişinău, 02 ianuarie 2014 – Eficientizarea administrării fiscale în domeniul transportului de pasageri şi conformarea fiscală a respectivilor agenţi economici la plata deplină a obligaţiunilor faţă de Buget este un imperativ al acestui an, a declarat Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei şedinţe de lucru cu participarea şefilor subdiviziunilor IFPS şi IFS pe mun. Chişinău.
Ministerul Afacerilor Interne, iniţiază începînd cu data de 03 februarie 2014 consultarea publică a proiectului de Lege privind importul unor autovehicule.
Astăzi, 9 iulie 2013, în sala de ședințe a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a avut loc conferința de presa cu genericul: „Versiunea electronică a Publicaţiei Periodice „Monitorul Fiscal FISC.md” — instrument modern de promovare a transparenţei şi politicii de parteneriat între societate şi SFS”, la care au participat dl Ion Prisăcaru – șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și dl Vitalie Coceban — administrator al Î.S. „Fiscservinform”.
Pe data de 1 iulie anului curent, Serviciul Fiscal de Stat a sărbătorit 24 de ani de activitate. Cu această ocazie pe prima pagina a revistei citiți mesajul de felictare al şefului IFPS, Ion Prisăcaru, către toţi inspectorii fiscali. Tot aici găsiți și scurta prezentare grafică a unor noi abordări în administrarea fiscală, care se aplica actualmente în comparatie cu anii precedenți.
Autoritatea fiscală naţională trebuie să intervină eficient în gestionarea întreprinderilor aflate în proces de insolvabilitate, pentru a stinge creanţele şi pentru a nu permite acumularea de noi datorii faţă de Buget, a menţionat astăzi Şeful IFPS, Ion Prisăcaru. În cadrul primei şedințe interne de lucru din acest an, conducerea IFPS şi reprezentanţi ai IFS pe municipiul Chişinău au abordat aspecte ale administrării fiscale a contribuabililor aflați în procedura de insolvabilitate, precum și a contribuabililor care întrunesc condițiile de intentare a procedurii de insolvabilitate.
Acţiunile de conformare fiscală benevolă e necesar să fie însoţite de acţiuni legale severe de sancţionare a contribuabililor care se eschivează grosolan şi sistematic de la onorarea obligaţiunilor faţă de Bugetul Public Naţional, a declarat Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul şedinței de lucru „Darea de seamă privind activitatea IFS pe municipiul Chișinău pe parcursul anului 2013”.
Răspândirea pe larg a aplicaţiei „e-Factura” va îmbunătăţi randamentul de activitate al agenţilor economici, dar şi va oferi instituţiilor abilitate un mecanism eficient de descurajare a activităţilor economice ilicite, a fost menţionat la şedinţa de lucru a conducerii IFPS cu reprezentanții Serviciului Vamal. În cadrul şedinţei, responsabilii de la vamă au fost informaţi despre posibilitățile de verificare a autenticității facturilor și facturilor fiscale tipărite din sistemul „e – Factura”.
Este de salutat faptul că persoanele fizice cu venituri mari îşi probează loialitatea faţă de stat prin achitarea impozitelor corespunzătoare la Buget, Serviciul Fiscal de Stat dezvoltând mecanisme eficiente pentru a calcula veniturile acestora prin metode indirecte, a declarat Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei întrevederi cu expertul FMI, John Buchanan.
Raportul auditului conformităţii privind utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi unele inspectorate fiscale de stat teritoriale pe anul 2013a fost examinat în cadrul şedinţei publice a Curţii de Conturi din 24 iulie 2014.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *