Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În luna septembrie continuă practica de comunicare cu contribuabilii, având ca subiect legislaţia fiscală ce vizează civismul fiscal, asigurarea la cererea contribuabililor, explicaţii directe din domeniul fiscal etc.
Mai mulţi agenţi economici din capitală sunt nemulţumiţi de noile taxe care au fost impuse de către Primăria Chişinău. Astfel, aceştia nu au achitat aproximativ 68 de milioane de lei. Mai mult, unii chiar au atacat decizia în judecată.
Unul dintre obiectivele asumate de Serviciul Fiscal de Stat este creşterea gradului de conformare fiscală voluntară, ceea ce presupune ca administraţia fiscală să anticipeze în permanenţă aşteptările contribuabililor, îndrumându-i în aplicarea prevederilor
Funcţionarii fiscali din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, în colaborare cu Asociația Obștească «Colaborarea Economica Moldo – Germană», au desfășurat un seminar consultativ pentru investitorii germani cu tema „Modul de restituire a taxei pe valoarea adăugată în Republica Moldova”. Structurat pe două module, reprezentanţii IFPS au prezentat în prima etapă modul de restituire a Taxei pe Valoarea Adăugată în Republica Moldova. Prezentarea a fost făcută de către Șeful Direcției generale impozite și taxe IFPS, Eduard Poddubnîi, care, pe finalul prezentării, a informat audienţa și despre noul Sistem automatizat de procesare a cererilor pentru obținerea restituirii de TVA, lansat recent şi care va deveni operaţional pentru agenţii economici începând cu luna octombrie a anului în curs.
În perioada 21 octombrie – 05 noiembrie 2013, colaboratorii IFS pe raionul Briceni au întreprins mai multe acţiuni de conformare a contribuabililor, inclusiv 6 controale prin metoda verificării operative la agenţii economici ce practică activitate de comerţ cu amănuntul, urmare a cărora s-au constatat încălcări ale legislaţiei în vigoare. Într-un caz s-a atestat neutilizarea maşinii de casă şi control, pentru care se vor aplica sancţiuni în conformitate cu prevederile art.254 alin.(2), în sumă de 10000 lei, conform prevederilor Titlului V al Codului fiscal.
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a participat la deschiderea cursului de instruire a colaboratorilor fiscali pe aspecte de administrare fiscală a organizațiilor necomerciale.
Miercuri, 30 octombrie, a avut loc Conferinţa de închidere a proiectului Twinning „Consolidarea managementului financiar public în Republica Moldova”.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a semnat astăzi cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) un Memorandum de Înţelegere privind realizarea unor acţiuni comune în domeniul transferurilor internaţionale de mijloace băneşti, informează MOLDPRES.
Pe data de 25 septembrie a avut loc Seminarul Tehnic cu genericul „Aspecte fiscale şi contabile curente în Moldova”, organizat de ACCA (the Association of Chartered Certified Accountants) în parteneriat cu ACAP (Asociaţia Contabilior şi Auditorilor Profesionişti), PwC (PricewaterhouseCoopers) Moldova şi Baker Tilly Klitou Moldova.
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a avut astăzi o întrevedere cu Consilierul regional al Fondului Monetar Internațional în administrare fiscală, Norman Gillanders. În cadrul întrevederii părţile au purtat discuții pe marginea subiectelor ce vizează agenda de reformare şi modernizare a autorităţii fiscale, precum şi actualizarea proiectelor MRC, actualizarea analizei riscurilor și promovarea reformelor de regionalizare a Serviciului Fiscal de Stat.
La iniţiativa conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, a avut loc şedința de lucru cu genericul „Activitatea în echipă — factorul succesului”, la care au participat întreaga echipă managerială a IFPS, precum și conducătorii inspectoratelor fiscale teritoriale. La şedinţa de lucru a fost prezent şi ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, care a avut o alocuţiune pe marginea subiectelor discutate.
În conformitate cu prevederile statuate de art. 214 alin. (1) din Codul fiscal, controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală într-o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale. Întru asigurarea reducerii restanţei la buget prin încasarea acesteia în timp cît mai restrîns şi pe deplin, organul fiscal, în cadrul controlului fiscal total, urmează să elucideze şi să includă în actul de control următoarele aspecte ale administrării fiscale. Anterior emiterii deciziei privind efectuarea controlului fiscal, organul fiscal analizează fişa personală a contribuabilului, ce urmează a fi supus controlului, şi în cazul în care acesta admite restanţe la buget, în decizia privind iniţierea controlului fiscal se va efectua o înscriere, în partea ce ţine de controlul fiscal, cu reflectarea informaţiei privind restanţa la ziua iniţierii controlului fiscal. De asemenea, în cadrul controlului fiscal, organul fiscal urmează să constate identitatea restanţei, reflectate în evidenţa contabilă a entităţii economice, cu cea reflectată în fişa personală, inclusiv pe bugete şi pe tipuri de plăţi. La fel, în actul de control fiscal urmează a fi reflectate motivele admiterii restanţei, precum şi propunerile de înlăturare a acestora pe căile legal posibile de recuperare a arieratelor fiscale. Totodată, urmează a fi analizat fluxul de mijloace băneşti, atît în numerar, cît şi din conturile bancare, precum şi motivul nefolosirii acestor surse financiare întru stingerea restanţelor la buget, în cazul în care au fost constatate. Adiţional, urmează a fi analizat şi reflectat în actul de control aspectul privind datoriile bugetului faţă de contribuabilul controlat, în cazul în care acestea există, precum şi posibilitatea stingerii restanţelor din contul sumelor respective prin compensare sau altă metodă legală.
Chişinău, 26 iulie 2013 – Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a convocat şefii subdiviziunilor IFPS într-o şedinţă de lucru, la care au fost abordate aspectele metodologice privind modul de confirmare documentară a achiziţiilor făcute de la persoanele fizice. În cadrul şedinţei, Şeful IFPS, Ion Prisăcaru a punctat existenţa unor probleme pe segmentul procurării, de către întreprinderile intermediare şi cele din industria alimentară, a materiei prime de la persoane fizice neînregistrate ca subiecți ai activității de întreprinzător, astfel fiind efectuate plăți în numerar. În continuare, materia primă agricolă procurată de la persoanele fizice este utilizată de către companii fie pentru procesare (în cazul producerii sucurilor, vinului, uleiului, conservelor de fructe și legume, făinii, produse nucifere etc.), fie direct pentru export.
În constatarea și mediatizarea familiarizării funcționarilor fiscali cu prevederile cadrului legal care reglementează conflictele de interese, legii privind codul de conduită a funcționarului public, identificarea problemelor care împiedică aplicarea acestor legi și propunerea a noi metode de soluționare a conflictelor de către instituțiile publice.
Ideea principală relevată în ediţia nr. 5 (15) — a este focusată pe noile informaţii necesare pentru toţi cetăţenii, reprezentanţii businessului mic şi mijlociu, explicarea cât mai eficientă a aspectelor fiscal-contabile şi oferirea răspunsurilor la întrebările adresate de către cititorii revistei. Toate materialele publicate reflectă informaţii actualizate, veridice cu un grad înalt de plenitudine.
În 2013, economia moldovenească a avut o evoluţie relativ pozitivă, impulsionată în special de sectorul agricol, care şi-a revenit după seceta devastatoare din 2012. Pe fundalul anului agricol bun s-au dinamizat şi exporturile. Un impuls de creştere a venit şi de la consumul intern susţinut, în mare parte, de transferurile de bani din străinătate, aflate în ascensiune odată cu trecerea pe plus a principalelor economii europene. Prin urmare, factorii economici pozitivi au prevalat asupra crizei politice din prima jumătate a anului. Totuşi, investitorii străini au fost destul de sceptici în a-şi plasa capitalurile în economia moldovenească.
01.01.2012 — 30.06. 2012 la bugetul de stat – 2 736,3 mil. lei la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – 2 026,0 mil. leiT.V.A. – 1 565,4 mil. lei (DMC – 855,1 mil. lei) accize – 246,3 mil. lei (DMC – 233,4 mil. lei) impozit pe venit – total – 1 886,8 mil. lei, inclusiv: impozit pe venit din salariu – 926,4 mil. lei (DMC – 364 mil. lei)impozite pe proprietate – total – 174,7 mil. lei, inclusiv: (DMC – 18,4 mil. lei) impozit funciar – 89,4 mil. lei (DMC – 4,4 mil. lei) impozit pe bunurile imobiliare – 85,3 mil. lei (DMC – 14 mil. lei)
Unul din drepturile de care beneficiază contribuabilii în raporturile cu Serviciul Fiscal de Stat, potrivit art. 8 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, este contestarea, în modul stabilit de legislaţie, a deciziilor, acţiunilor sau inacţiunilor organelor cu atribuţii de administrare fiscală şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.
Răspuns la adresarea Camerei de Comerţ Americane în Moldova, publicată în nr. 4 (8) al revistei După cum, pe bună dreptate, a remarcat Comitetul Fiscal şi Juridic al Camerei de Comerţ Americane în Moldova, conform prevederilor art. V alin. 70 al Legii nr. 267 din 23.12.2011, în vigoare din 13.01.2012, Codul fiscal a fost completat cu art. 1181, care prevede instituirea „Re-gistrului general electronic al facturilor fiscale”- RGEFF. Implementarea registrului electronic are ca scop majorarea transparenţei activităţii agenţilor economici şi excluderea unor situaţii de genul: regularea trecerii în cont a T.V.A. pentru luna precedentă, prin manipularea la sfîrşitul lunii de raportare a procurărilor, care sunt documentate cu dată din luna precedentă;documentarea unor tranzacţii fictive care se regăsesc doar pe hîrtie fără a fi avut loc de fapt;documentarea unor tranzacţii care au ca bază legalizarea mărfurilor fără provenienţă legală;admiterea greşelilor de către contribuabili la completarea facturilor fiscale;pseudoactivitatea de întreprinzător, în special, combaterea fenomenului „firmă-fantom”.
Restituirea impozitului pe venit reținut în plus către persoane fizice cetățeni reprezintă un domeniu al administrării fiscale, aflat permanent în vizorul atît al contribuabililor, cît și al organelor fiscale. Cererile de restituire a impozitului pe venit reținut în plus parvin practic zilnic, inclusiv și în mod electronic, la inspectoratele fiscale de stat teritoriale. În acest context, este deosebit de solicitată clarificarea situației, dacă este în drept organul fiscal să refuze în recepționarea cererii de restituire în cazul în care declarația cu privire la impozitul pe venit, ce atestă formarea plății în plus, încă nu este reflectată în contul personal generalizat al contribuabilului.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *