Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Care va fi regimul fiscal aplicat granturilor primite de subiecții impunerii cu regimul fiscal al agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul comercializării deşeurilor de metale feroase şi neferoase ?
Conform art. 5410 din Codul fiscal, subiecți ai impunerii sunt agenții economici care dețin, în conformitate cu Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, licență pentru colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea,
Ajustarea art. 74 din Codul fiscal (CF), prevăzută în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2025 care a fost înaintat pentru consultări publice, are drept scop simplificarea procesului de
Obiectivele activității de control a Serviciului Fiscal de Stat pentru anul 2024 sunt: efectuarea controalelor fiscale la contribuabilii care activează în domeniile economiei naționale evaluate cu nivel ridicat de risc de neconformare fiscală;
Nașterea Domnului este acea sfântă sărbătoare, care aduce în sufletele noastre lumină, speranță și magie. În aceste zile devenim mai buni, mai înțelegători, mai iertători. Crăciunul este sărbătoarea veștilor bune, a colindelor, aromei de brad și a celor mai frumoase amintiri. În noaptea sfântă de Crăciun, cu toții ne deschidem larg sufletul pentru a primi vestea minunată: Astăzi s-a născut Hristos!
Serviciul Fiscal de Stat a publicat Lista agenților economici incluși în planul de control fiscal pentru luna august curent.
Care este regimul fiscal al venitului obținut de către administratorul autorizat care a fost numit de către instanța de judecată? Veniturile administratorului autorizat se vor declara prin Declarația forma IPC21 din numele întreprinderii sau obligația îi revine administratorului ? Care obligații mai apar în cazul dat?
Începând cu 1 octombrie 2018, se modifică cota de impunere a veniturilor impozabile a persoanelor fizice la 12% anual, iar mijloacele bănești care anterior nu au fost declarate vor putea fi declarate voluntar de către deținători, fără ca ei să fie supuși unor măsuri de constrângere din partea statului. Acestea și alte prevederi fac parte din pachetul legislativ de reformă fiscală, ce are ca scop stimularea mediului de afaceri, creșterea competitivității agenților economici, precum și perfecționarea legislației fiscale.
Potrivit Conceptului de modernizare al Codului fiscal, proiectul căruia a fost publicat de Ministerul Finanțelor pentru consultări publice, noul cod urmează a fi elaborat până în anul 2027
Trei Regulamente ce țin de determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor fizice și juridice ce practică activitate de întreprinzător, dar și ale persoanelor fizice ce nu sunt antrenate în asemenea activitate vor fi modificate. Necesitatea de intervenție în actele respective este impusă de Legea nr.60 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative. Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea unor Hotărâri ale Guvernului, prin care sunt propuse ajustări, în contextul în care o parte din prevederile Legii nr.60 deja sunt puse în aplicare și vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2021, la Regulamentele aprobate anterior.
În conformitate cu art.1251 al Codului civil, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.
Conform art.1198 alin.(1) din Codul civil, prin contract de donaţie, o parte (donator) se obligă să majoreze din contul patrimoniului său
Prin prisma Legii nr.212/2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere) art.49 din Codul fiscal (în continuare - Cod) a fost completat cu un nou alineat, potrivit căruia facilităţile aferente impozitului pe venit prevăzute la alin.(1) al articolului menționat se acordă până la data de 1 iulie 2034, dar fără depăşirea termenului de funcţionare a
Poate entitatea să revină la regimul fiscal al agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii în cazul când potrivit rezultatelor activității, conform situaţiei din 31 decembrie a perioadei fiscale precedente celei de declarare, au obţinut venit din livrări scutite de TVA fără drept de deducere sau din livrări scutite de TVA fără drept de deducere şi impozabile cu TVA în sumă de până la 1,2 mil. lei?
Organizarea şi funcţionarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani, precum şi anumite particularităţi ale regimului juridic privind iniţierea şi desfăşurarea acestor activităţi pe teritoriul Republicii Moldova sunt reglementate
Examinarea și constatarea necesității atribuirii statutului de monopol fiscal pentru anumite activități economice se realizează la inițiativa membrilor Comisiei
Conform art.1198 alin.(1) din Codul civil, prin contract de donaţie, o parte (donator) se obligă să majoreze din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi (donatar).
Serviciul Fiscal de Stat calculează impozitele şi taxele contribuabililor în urma controalelor fiscale, dacă au fost stabilite cazuri de nerespectare a legislaţiei fiscale,
Se va lua în considerare suma achitată a impozitului pe venit aferentă profitului perioadei fiscale în curs, repartizată în prealabil sub formă de dividende conform art.801 din Codul fiscal, la onorarea obligației fiscale ce ține de achitarea în rate conform art.84 din CF?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *