Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Operatorul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare este obligat să dispună de centre pentru relaţii cu consumatorii, unde au acces liber toţi consumatorii pe parcursul programului de lucru, şi să desemneze personalul cu drept de decizie, responsabil de examinarea petițiilor şi de soluţionarea problemelor consumatorilor. În Monitorul Oficial de vineri, 29 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat Hotărârea nr. 355/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.
Cele mai de succes proiecte investiționale în domeniul agroindustrial au fost apreciate în cadrul Galei Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), ajunsă la cea de-a treia ediție. La eveniment au fost premiați 19 fermieri, companii și asociații care au contribuit semnificativ la dezvoltarea agriculturii în 2018.
Autoritățile moldovenești preconizează atingerea unui nivel al ocupării forței de muncă similar cu nivelul mediu al țărilor din Europa Centrală și de Est, stimularea ocupării productive și a muncii decente, inclusiv pentru tineri, persoanele în etate și persoanele cu dizabilități, precum și remunerarea egală pentru munca de valoare egală până în anul 2030. Acțiunea este inclusă în proiectul de lege pentru aprobarea Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030”, analizat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat ce a avut loc săptămâna trecută. Unul din obiectivele de dezvoltare a Republicii Moldova se referă la calitatea vieții și drepturile omului, iar una din acțiunile propuse pentru atingerea acestuia constă în ameliorarea condițiilor de muncă și reducerea ocupării informale.
Circa 1500 de antreprenori, investitori, importatori și finanțatori din 24 de țări ale lumii participă la cea de-a VI-a ediție a evenimentului Moldova Business Week (MBW) ce se desfășoară la Chișinău în perioada 13-16 noiembrie curent. Acesta este considerat unul dintre cele mai importante evenimente economice din țara noastră, fiind consacrat mediului de afaceri, promovării exportului și atragerii investițiilor. MBW este organizat începând cu anul 2014 de către Ministerul Economiei și Infrastructurii și Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului, iar din anul 2018 organizatorul este Agenția de Investiții.
Titlul X al Codului muncii poate fi completat cu un capitol (XVI1) ce va reglementa munca prin agent de muncă temporară. Această prevedere se conține în proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative promovat de Consiliul Economic de pe lângă Prim-ministru. Conform redacției propuse, munca prin agent de muncă temporară (agenţia privată de ocupare a forţei de muncă) este cea prestată de un salariat temporar, care va încheia un contract individual de muncă cu un agent de muncă temporară şi va fi pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia. Atunci când un salariat temporar va fi pus la dispoziţia utilizatorului, raportul de muncă dintre salariatul temporar şi agentul de muncă temporară nu va înceta, iar intre salariatul temporar şi utilizator raportul de muncă nu va apărea.
Cerințele de organizare a comerțului ambulant mobil, comerțul cu ridicata, activitatea piețelor comerciale, desfășurarea teraselor de vară, activitatea gheretelor, comercializarea producției alcoolice, activitățile de jocuri cu noroc și câștiguri în bani, cerințele privind regimul de lucru al comercianților etc. sunt obiectul proiectului Regulamentului de desfășurare a activității de comerț în municipiul Chișinău, propus spre consultare publică de primăria Chișinău. Astfel, piețele comerciale trebuie să asigure ordinea în incinta pieţei, pe teritoriul parcării și pe perimetrul de 50 metri de la piaţă, prin personal specializat angajat sau firmă de specialitate contractată. Totodată, acestea trebuie să dispună de o platformă de acumulare a deșeurilor menajere solide, conectată la sistemul de apeduct și canalizare, iar marcarea teritoriului pieței să fie vizibilă.
Cu o săptămână înainte de lansarea evenimentului Moldova Business Week 2020, organizatorii au desfășurat o conferință în cadrul căreia au oferit mai multe detalii despre agenda unuia din cele mai importante evenimente economice ale anului. După cum a anunțat directorul Agenției de Investiții din Moldova, Rodica Verbeniuc, la ediția din acest an sunt așteptați peste 1500 de participanți – oficiali, potențiali investitori, antreprenori, oameni de afaceri din 24 de țări, printre care sunt România, Belgia, SUA, Grecia, Armenia, Israel, Turcia, Iordania, China, Emiratele Arabe Unite, India, Rusia, precum și din țara noastră.
În baza unei decizii emise de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS), a fost inițiat controlul fiscal la fața locului prin metoda verificării totale repetate pentru perioada de activitate 1 ianuarie 2013 – 31 mai 2017 a contribuabilului SRL „C.”. În cadrul controalelor fiscale privind restituirea TVA pentru perioadele fiscale 2013- 2017 efectuate de către Inspectoratul Fiscal de Stat, SRL „C.” a beneficiat de restituirea TVA , cu toate că nu au fost confirmate condițiile respectării prevederilor legislației de verificare a provenienței mărfurilor și serviciilor pe principiul „până la producător/importator” conform prevederilor pct.27 din Regulamentul privind restituirea taxei pe valoare adăugată, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 93 din 1 februarie 2013.
În Monitorul Oficial din 27 iulie 2020 a fost publicată Legea nr. 86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizațiile necomerciale care va intra în vigoare pe 27 august 2020, fiind abrogată, concomitent, Legea nr. 837/1996 cu privire la asociațiile obștești și Legea nr. 581/1999 cu privire la fundații. Noua lege reglementează mult mai detaliat regimul juridic al organizațiilor necomerciale impunând, totodată, noi reguli în partea ce ține de activitatea organizațiilor necomerciale. În conținuare, o să specificăm cele mai esențiale modificări stabilite aferent organizațiilor necomerciale:
Cel mai bine plătit loc de muncă la moment este cel de programator, pentru care se achită 30 mii lei, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă cu referire la topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante. Cu salariu maxim de 25 mii de lei poate fi remunerat un manager din alte ramuri, iar un conducător auto — cu 20 mii. Salarii între 18-15 mii lei sunt oferite pentru funcții vacante ca manager, montator sisteme de ventilație, inginer tehnolog etc.
Investitorii străini în continuare manifestă interes pentru efectuarea investițiilor în țara noastră. Această idee este enunțată în cadrul panelurilor de discuții ce au loc la Moldova Business Week 2019. Republica Moldova, poziționată în clasamentul ”Doing Business 2020” pe locul 48 din 190 de țări, are un rating mai mare decât Ucraina, Belarus, Croația, Italia. Cea mai bună poziție – 13, Moldova o ocupă la capitolul inițierea afacerii și înregistrarea proprietății. De asemenea, se clasează pe locul 33 la capitolul plata taxelor și pe locul 38 la comerțul transfrontalier. În domeniul executării contractelor, țara noastră a urcat de pe poziția 69 pe 62, la plata impozitelor – de pe locul 35 la 33, iar la recunoașterea insolvenței – de la 68 la 67.
În cadrul ședinței de lucru a Consiliului Consultativ al Rețelei Incubatoarelor de Afaceri din Republica Moldova (RIAM) au fost prezentați indicatorii de performanță atinși în urma realizării planului de activitate pentru anul 2019. Astfel, în cele 11 incubatoare de afaceri – membre RIAM își desfășoară activitatea 204 companii rezidente, dintre care 149 prestează servicii, iar alte 55 au activitate de producere și procesare. Totodată, 101 sunt start-up-uri, 106 sunt gestionate de tineri și 108 de companii sunt administrate de femei. Per total, au fost create 937 locuri de muncă, dintre care 549 pentru femei și 442 sunt oferite tinerilor.
Ministerul Economiei și Infrastructurii anunță că componenta de granturi pentru întreprinderile mici și mijlocii a Proiectului Ameliorarea Competitivității (PAC II) a fost extinsă până la 30 iulie 2021. Decizia a fost luată de Banca Mondială, la solicitarea MEI, fiind complementată de majorarea plafonului de co-finanțare până la suma 300 mii lei cu scopul asigurării accesului agenților economici din Moldova la finanțare din partea Proiectului pentru a-și lărgi exporturile. Prin intermediul proiectului, peste 100 de întreprinderi beneficiare au mărit volumul afacerii și au creat circa 340 de noi locuri de muncă, generând, în medie, exporturi de peste $232 mii.
Care sunt condițiile specifice de desfășurare a comerțului cu amănuntul în baza patentei de întreprinzător? Legea nr. 93-XIV din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător (Legea nr. 93/1998), reglementează desfășurarea unor genuri de activitate de întreprinzător printr-un sistem simplificat de înregistrare, impozitare, evidență şi de dări de seamă în baza utilizării patentei de întreprinzător. Totodată, aferent desfășurării genurilor de activitate de comerț cu amănuntul, menționate la pozițiile 1.1 şi 1.2 din anexa la Legea nr. 93/1998, legiuitorul prevede careva condiții specifice și, anume:
„Procesul de atragere a investițiilor și luare a deciziei este unul îndelungat și deloc simplu. Pentru ca un investitor de talie internațională să vină pe piața Republicii Moldova, este nevoie ca un șir întreg de pași să fie parcurși, iar investiția acestuia să fie securizată. Agenția de Investiţii asigură acoperirea a 4 etape din cele 7 ale procesului investițional și servește drept platformă multifuncțională. Printre instrumentele de promovare a ofertei de țară, utilizate de Agenție, se regăsesc forurile, misiunile de afaceri, ședințele tehnice și sesiunile de B2B. În context, “Moldova Business Week” este cea mai importantă platformă de comunicare, care acoperă toate sectoarele strategice și servește în multe cazuri drept factor decizional în lansarea unei afaceri în Republica Moldova.
Pe parcursul lunii martie 2019, în țară au fost înregistrați 2417 șomeri, dintre care 1201 femei, potrivit Raportului privind măsurile de ocupare și protecție socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, elaborat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Totodată, în luna martie au fost plasați în câmpul muncii 1063 de șomeri, 525 dintre care erau femei. În această lună au fost înregistrate 8261 locuri de muncă vacante. La finele lunii de raportare, 1304 de șomeri beneficiau de ajutor de șomaj, cheltuielile totale pentru acordarea ajutorului de şomaj constituind 5249,2 mii lei. Mărimea medie a ajutorului de şomaj a atins nivelul de 1608,56 lei.
Cheltuielile agentului economic suportate pentru realizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământ dual ar putea fi compensate din bugetul de stat în proporție de cel mult 50%. Modalitatea de compensare a cheltuielilor va fi prevăzută de Regulamentul privind mecanismul de utilizare a mijloacelor financiare alocate din bugetul de stat pentru susţinerea agenților economici în vederea instruirii ucenicilor. În acest sens, Ministerul Economiei a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr .70/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământ dual.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a prezentat rezultatele valorificării Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului (FNDAMR) pentru semestrul I al anului 2019. Amintim că acesta a fost aprobat în volum de 900 mil. lei, menținându-se la nivelul anului 2018, dintre care circa 477,2 mil. lei sunt atribuite pentru subvenționarea post-investițională pentru anul curent, 352,0 mil. lei au fost direcționate pentru plata restanțelor anului 2018, 45 mil. lei sunt repartizate pentru plățile în avans, iar 25,8 mil. lei este contribuția statului în Fondul Național al Viei și Vinului.
Cotele defalcărilor din impozitul pe venit plătit de persoanele fizice din sate și orașe, cu excepția orașelor de reședință de raion, ar putea crește de la 75% la 100%, iar cele repartizate pentru orașele de reședință și raioane – de la 20% la 50%. În Parlament este înregistrat un proiect de lege pentru modificarea art.5 din Legea privind finanțele publice locale, ce reglementează repartizarea veniturilor între bugetele unităților administrativ-teritoriale.
În baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la data de 11 februarie 2019 erau la evidenţă 9486 locuri de muncă vacante. Cele mai multe sunt înregistrate în municipiul Chișinău – 3853. În Bălți agenții economici declară vacante 718 locuri de muncă, în Florești – 479, în UTAG – 373, iar în Fălești și Cantemir sunt cele mai puține locuri de muncă vacante – 11 și, respectiv, 9. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1966 de joburi sau 21% din numărul total de locuri vacante. Pentru specialiștii în activitatea financiară, economică sau comercială sunt propuse 177 funcții: de contabil – 86, agent de vânzări – 30, economist – 16, contabil-șef – 13, specialist bancar – 5, auditor intern – 3 etc.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *