Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în comun cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), au înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, elaborat pentru a alinia criteriile de
În cazul în care, în luna iulie, soția pleacă în concediu de maternitate, poate soțul beneficia de scutirea soției pentru lunile rămase a perioadei fiscale (august – decembrie)?
În conformitate cu prevederile art.123 alin.(51) din Codul fiscal, cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice, inclusiv ţigaretele electronice de unică folosinţă, preparatele destinate utilizării în cartuşele
Impactul provocărilor în lanț din ultimii ani condiționează necesitatea identificării continue a pârghiilor care vor asigura implementarea strategiei de dezvoltare a țării, procesul de integrare europeană
La aplicarea regulii generale antiabuz se va identifica scopul principal al unei tranzacții/acțiuni sau seriei de tranzacții/acțiuni. La determinarea scopului principal al tranzacției/acțiunii sau a seriei de tranzacții/acțiuni altul decât cel pretins de contribuabil se vor analiza caracteristicile obiectului
Societatea cu răspundere limitată (SRL) este o societate comercială cu personalitate juridică al cărei capital social este divizat în părți sociale conform actului de constituire și ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul societății. Asociații societății cu răspundere limitată poartă răspundere
Ministerul Justiției a elaborat, urmare a propunerilor prezentate de către diverse instituții publice, un șir de modificări la actele normative în vigoare (perfecționarea mecanismului de confiscare a bunurilor infracționale), proiectul cărora a fost analizat în cadrul ședinței
Implementarea reformelor setate în Planul Național de Dezvoltare pentru anii 2025-2027 (PND), proiectul căruia a fost înaintat pentru consultări publice, va asigura realizarea obiectivelor Guvernului, producând impact asupra tuturor domeniilor și sectoarelor, astfel contribuind la realizarea
În conformitate cu prevederile art.94 lit.e) din Codul fiscal, subiecţii impozabili cu TVA sunt persoanele juridice şi fizice care practică activitate de întreprinzător, inclusiv persoanele care desfăşoară activitate profesională potrivit legislaţiei şi procură pe teritoriul
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor și completărilor la trei ordine ale SFA, elaborate în vederea implementării prevederilor art. 28 alin. (5) și alin. (6) al Legii nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale.
Aparatele vending, sau automatele de vânzare, sunt mașini automate sau semi-automate întâlnite în spațiile publice, care permit cumpărarea de produse sau servicii prin autoservire, fără necesitatea unui vânzător. Acestea sunt dotate cu sisteme de plată și sunt folosite pentru a oferi
Conform art. 1 din Codul muncii (CM), angajator este persoană juridică (unitate) sau persoană fizică care angajează salariaţi în bază de contract individual de muncă încheiat conform prevederilor CM, iar salariat – persoană fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă. Definiția contractului individual de muncă este oferită în art.45 din CM și reprezintă înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii,
Entitatea „X” achită persoanei fizice care nu practică activitate de întreprinzător plata pentru compensarea cheltuielilor de asistență juridică în sumă fixă, stabilită prin hotărârea instanței de judecată. Urmează a fi impozitate cu impozitul pe venit plățile respective?
Compania rezidentă din Republică Moldova a semnat un act de decontări reciproce cu o companie nerezidenta. Are obligația compania din RM de a reține si achita impozitul pe venit la sursa de plată din suma achitărilor reciproce conform art. 91 din Codul fiscal?
În conformitate cu anexa nr. 1 pct. 2) din Legea nr. 160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, importul băuturilor alcoolice este supus licențierii.
Joi, 16 noiembrie curent, în MO a fost publicat și a intrat în vigoare Ordinul Ministerul Finanțelor nr.103 din 6 noiembrie 2023 privind aprobarea listei jurisdicțiilor participante și a listei jurisdicțiilor care fac obiectul raportării,
În ședința de ieri, 16 decembrie, Parlamentul a aprobat, cu 56 de voturi, în a doua lectură proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative ce ține de Politica fiscală și vamală pentru anul 2021. Documentul conține modificări la 43 de legi, acestea având ca obiectiv ajustarea legislației bugetar-fiscale și vamale la evoluția proceselor economice și sociale, consolidarea capacităților instituțiilor statului la colectarea veniturilor bugetare și eficientizării administrării fiscale și vamale, precum și susținerii mediului de afaceri în scopul dezvoltării economice sustenabile a țării.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, la data de 4 septembrie 2023, au intrat în vigoare modificările la compartimentul TVA
Proprietarii vehiculelor înmatriculate provizoriu pentru probe pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice ar putea achita o taxă în mărime de 25% din cotele taxei stabilite pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova.
În anul 2023 instituția de învățământ privată din Republica Moldova a decis să organizeze un program de perfecționare și schimb de experiență pentru angajații săi - profesori de limbi moderne. În acest sens au fost încheiate contracte de prestări servicii cu profesori nativi nerezidenți, care oferă un program inovator în domeniul predării limbilor străine.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *