Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conform art. 5 pct. 45) din CF, soluţie fiscală individuală anticipată (în continuare – SFIA) reprezintă un act administrativ emis de Serviciul Fiscal de Stat (în continuare – SFS) în vederea soluţionării cererii unei persoane fizice şi persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător referitoare la aplicarea legislaţiei fiscale asupra unei (unor) situaţii şi/sau tranzacţii viitoare specifice.
Pe parcursul lunii iulie, 1234 de contribuabili persoane juridice din diferite localități ale republicii au participat la instruirile online gratuite privind utilizarea noii versiuni a sistemului informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice (SIA) „e-Factura”, organizate în comun de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF). În perioada de referință CTIF a desfășurat 46 cursuri de instruire (33 – în limba română și 13 - în limba rusă) cu o durată de două ore fiecare, la care au participat în mediu câte 26 de specialiști din cadrul autorităților publice centrale și locale, dar și a companiilor ce utilizează sau doresc să utilizeze noua versiune a SIA „e - Factura”. Instruirile au decurs în regim de videoconferință, cu utilizarea aplicației Zoom.
Vor fi atribuite la deduceri cheltuielile de deplasare în cazul în care nu au fost întocmite documentele stabilite de legislație? Conform art.24 alin.(3) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare
În cadrul versiunii anterioare a sistemului „e-Factura”, facturile fiscale (FF) erau semnate în mod obligatoriu de către două persoane responsabile ale furnizorului sau de către o singură persoană cu aplicarea a două semnături electronice. Drept urmare, FF trecea prin statutul „Aplicată prima semnătură”, apoi „Aplicată a doua semnătură”. La aplicarea primei semnături electronice, FF i se atribuia seria și numărul, iar la aplicarea celei de-a doua semnături electronice se plasa de către sistem, în mod automat, data eliberării FF, care era egală cu data semnării nemijlocite.
Astăzi, 6 decembrie 2022, în cadrul unei ceremonii oficiale, au fost semnate două acorduri de colaborare între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și Programul USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (Programul USAID MISRA). Angajamentele vor permite revizuirea și eficientizarea proceselor de business și dezvoltarea unui subsistem digital pentru emiterea și gestiunea actelor permisive emise de Agenție.
Cine este recunoscut în calitate de rezident în Republica Moldova și are dreptul la restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus? Conform legislației fiscale a RM, subiecți ai impunerii, sunt persoanele fizice rezidente cetăţeni ai RMcare nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri
În luna mai curent entitatea a fost înregistrată în calitate de rezident al parcului pentru tehnologia informației. Care este modul de declarare a contribuțiilor de asigurări sociale și a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente salariilor
Care va fi valoarea de ieșire a mijloacelor fixe în cazul în care agentul economic se reorganizează prin dezmembrare (separare), în condițiile în care finalizarea procedurii de reorganizare a fost înregistrată la Agenția Servicii Publice în luna septembrie 2022, iar factura fiscală, prin care s-au transmis mijloacele fixe agentului economic nou format, a fost eliberată în martie 2022?
Care este regimul fiscal al venitului obținut de către administratorul autorizat care a fost numit de către instanța de judecată? Veniturile administratorului autorizat se vor declara prin Declarația forma IPC21 din numele întreprinderii sau obligația îi revine administratorului ? Care obligații mai apar în cazul dat?
Începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor
Кто является резидентов Молдовы и имеет право на возмещение сумм излишне уплаченного/удержанного подоходного налога? Согласно налоговому законодательству Республики Молдова, субъектами налогообложения являются физические лица–резиденты – граждане Республики Молдова, которые не
(Partea I în nr. 4 (59), 2020) Una din formele de comerţ virtual răspândite pe larg la nivel internaţional, dar care cucerește teren și pe piaţa Republicii Moldova este dropshipping-ul (din engleză - livrare directă). Dropshipping-ul reprezintă un tip de activitate de întreprinzător, în special online, care constă în vânzarea mărfurilor producătorului/furnizorului de către un intermediar (denumit în cadrul acestor tranzacţii dropshipper).
Interviu cu Victoria Cujba, Șefa Inspectoratului Control Financiar de Stat, cu care am discutat despre agenda complexă de lucru a echipei care veghează cheltuirea banilor publici.
Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului de lucrări statistice pentru anul 2024.
Legea nr. 379/2022 pentru modificarea Legii nr. 113/2010 privind executorii judecătorești are drept scop precizarea unor prevederi legislative, fiind operate modificări ce vizează modul și termenul de contestare a deciziilor colegiului disciplinar și a ordinului ministrului justiției de încetare și/sau de suspendare a activității executorului judecătoresc.
Учитывая ограничения на наличные денежные расчеты, установленные положениями ст. 5 Закона №34/2024 об осуществлении наличных денежных расчетов, существуют какие-либо ограничения на снятие хозяйствующими субъектами наличных денежных средств с банковских/платежных счетов?
La data de 18.07.2025, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 187/2025 pentru modificarea unor acte normative (în continuare – Legea nr. 187/2025), prin care, concomitent cu modificările operate în legislația fiscală și vamală, au fost efectuate un șir de modificări și în Legea nr. 69/2023, a căror semnificație și efecte vor fi analizate în prezentul articol.
La 10 august 2023 prin Legea nr. 212 din 20.07.2023 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală) au fost operate modificări la procedura de contestare a deciziilor organului fiscal și a acțiunilor funcționarilor fiscali.
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, achitarea la timp și integral a obligațiilor fiscale față de bugetul public național reprezintă una dintre obligațiile contribuabilului. Având însă în vedere particularitățile efectuării plăților la buget și lipsa cunoștințelor aprofundate în acest sens, persoanele fizice-cetățeni pot întâmpina dificultăți la
Care sunt pașii necesari pentru a obține licență în domeniul serviciilor poștale? Legea comunicațiilor poștale nr.36/2016 stabileşte principalele norme şi condiţii de activitate în domeniul comunicaţiilor poştale, cadrul legal pentru furnizarea serviciilor poştale şi asigurarea accesului la serviciul poştal universal,
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *