Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În trimestrul trei al anului 2019, Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat o majorare a veniturilor la BPN aferent impozitului pe venit din transmiterea în posesie și/sau folosință (locațiune, arendă, uzufruct) a proprietății imobiliare cu 42,8% față de trimestrul III al anului 2018. Potrivit datelor din Sistemul informațional al SFS la situația din 24 septembrie, în trimestrul III al anului curent la bugetul public național au fost încasate în total venituri obținute din transmiterea în posesie și/sau folosință a bunurilor imobiliare în sumă de 5,1 mil. lei, depășind veniturile trimestrului III al anului 2018 cu 1,5 mil. lei.
Ce reprezintă beneficiarul efectiv, care sunt obligațiile aferente și consecințele nerespectării acestora, sunt aspectele pe care le vom aborda în prezentul articol.
Serviciului Fiscal de Stat continuă să desfășoare cu regularitate acțiuni de aducere în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice care oferă în chirie bunuri imobile. Aceste acțiuni au drept scop sporirea nivelului de conformare fiscală în acest domeniu de activitate. Astfel, pe parcursul primelor nouă luni ale anului curent la Direcțiile deservire fiscală din teritoriul în care sunt amplasate au fost înregistrate 9411 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile.
Serviciul Fiscal de Stat întreprinde în permanență măsuri de conformare și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune. Astfel, în primul semestru din anul curent, la Serviciul Fiscal de Stat s-au înregistrat 8 612 contracte de locațiune/chirie.
În legătură cu existența neclarităților din partea contribuabililor cu privire la stingerea obligațiilor fiscale în cazul reorganizării persoanei juridice prin absorbție, în acest articol ne propunem să elucidăm detaliat acest subiect. Întâi de toate, evidențiem că procedura de reorganizare a persoanei juridice este reglementată de Codul civil (CC).
Declarația de avere și interese personale se depune anual până la 31 martie, cu indicarea veniturilor obținute de către subiectul declarării împreună cu membrii de familie, concubinul/concubina acestuia în anul fiscal precedent, precum și bunurile deținute şi interesele personale, conform art.6 al Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale.
Prevederile Regulamentului privind asumarea angajamentelor multianuale, aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 6 septembrie anul curent
Cotele maxime a impozitului pe bunurile imobiliare care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate sunt specificate în anexa nr. 2 la Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000 după cum urmează:
Bunurile imobiliare care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale în scopul impozitării, se impozitează conform prevederilor Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000:
Codul clasificației economice ECO 145181, deschis în componența bugetului de stat, va fi utilizat pentru acumularea mijloacelor recuperate în conformitate cu mecanismul de aplicare a prevederilor tratatelor internaționale ale Republicii Moldova în domeniul asistenţei administrative reciproce în materie fiscală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1275 și care a intrat în vigoare la 18 februarie 2019. În MO din 10 mai curent Ministerul Finanțelor a publicatOrdinul nr. 71, prin care, la 25 aprilie 2019, a fost aprobat Modul de administrare și transfer al creanțelor fiscale recuperate în conformitate cu HG indicată supra.
Banca Națională a Moldovei a publicat Indicele prețului bunurilor imobile rezidențiale (RPPI) pentru trimestrul I al anului 2022. Potrivit datelor, prețul de ofertă la bunurile imobile rezidențiale din mun. Chișinău a continuat tendința de creștere, stabilită începând cu trimestrul I din anul 2020. Regulatorul precizează că Indicele RPPI, la situația din 31 martie curent, a înregistrat valoarea de 135,3 la sută, fiind în creștere cu 13,9% față de trimestrul I din anul 2021 cu 6,7% față de trimestrul IV al aceluiași an.
Odată cu intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de debitor, procedura individuală a creditorilor de urmărire a datoriilor va înceta. În continuare toate creanţele vor fi urmărite în mod colectiv de către toţi creditorii. Conform art. 53 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, în cadrul proceselor de insolvabilitate
La data de 27 decembrie 2023 Comisia interdepartamentală pentru echipamente de casă și de control a aprobat Decizia nr. 26-08/5-10/02-2023. Prin Decizia menționată, în scopul administrării echipamentelor de casă și de control, au fost stabilite categoriile agenților economici, care vor utiliza ECC conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”:
Odată cu finalizarea valorificării bunurilor masei debitoare, procedura de faliment intră în cea de-a doua etapă de distribuire a produsului valorificării masei debitoare, etapă care coincide cu finalizarea întregului proces civil inițiat în legătură cu examinarea cauzei de insolvabilitate.
În conformitate cu art. 14 alin. (1) și alin. (2) din Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845/1992 întreprindere individuală este întreprinderea care aparține cetățeanului, cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.
Pentru perioada fiscală 2022, persoanele juridice și persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător au prezentat 104 965 declarații cu privire la impozitul pe venit, dintre care 58 mii declarații au fost depuse de persoane juridice, 34 744 – de agenți economici subiecți ai sectorului IMM, 7654 – de ONC și 2518 – de persoanele care desfășoară activitatea în sectorul justiției.
La calcularea venitului global lunar al gospodăriei casnice estimat, pentru fiecare persoană care a împlinit 22 ani, care în perioada mai-octombrie a anului în care începe perioada
1. (7.2.4.2) Care cota a taxei pentru apă urmează a fi aplicată la extragerea apei cu scop de producere a băuturilor răcoritoare cu adaos de sirop, dacă agentul economic, în posesia căruia este o sondă, de sine stătător, extrage apa potabilă, produce și îmbuteliază apă și băuturi răcoritoare? 2. (6.6.2.14) Apare obligația de a depune în adresa APL în domeniul comerțului a Notificării privind inițierea activităţii de comerţ și, ca urmare, apare sau nu în calitate de subiect al impunerii cu taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, agentul economic, care deține un ,,centru comercial”, spațiile căruia se transmit sub forma de locațiune altor agenți economici, luînd în considerație faptul că activitatea desfășurată corespunde codului activității 68.20 conform CAEM ?
În conformitate cu prevederile Regulamentului privind punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1275 din 26 decembrie 2018, aprobat prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 164 din 5 aprilie 2019, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 162-166 (7085 – 7089) din 10 mai 2019, au intrat în vigoare noi norme și proceduri ce țin de realizarea schimbului de informații cu administrațiile fiscale străine și asistență în vederea recuperării în Republica Moldova a unor creanțe fiscale stabilite într-un stat străin, precum și recuperarea într-un stat străin a creanțelor fiscale stabilite în Republica Moldova.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *