Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Serviciul Fiscal de Stat a publicat lista agenților economici incluși în Planul de control fiscal pentru luna aprilie curent, aprobată prin Ordinul SFS nr. 79 din 31.03.2023. Conform documentului, în această lună controlului fiscal vor fi supuși 5 agenți economici. Controlul se va desfășura prin metoda de verificare totală, în cazul a 4 contribuabili,
Deseori, încetarea activității de întreprinzător de către agentul economic nu este însoțită, din diverse motive, și de acțiunile de formalizare a acestei decizii, manifestate prin lichidarea și radierea acestuia din Registrul de stat. Astfel, deși nu mai desfășoară nicio activitate,
În conformitate cu art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării T.V.A. la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A., li se permite deducerea sumei T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A., pe valorile materiale, serviciile procurate
Este obligatorie aplicarea ștampilei întreprinderii pe copiile documentelor ce confirmă dreptul la restituire TVA?
În anul 2023 au fost constatate 730,7 mii de contravenții sau cu 45,5 mii sau cu 6,6% mai multe comparativ cu anul 2022, conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică.
În primele cinci luni ale anului curent, inspectorii de muncă au efectuat 675 controale la unități cu un număr de 36094 salariaţi. În sectorul public au fost efectuate 263 controale și 412 – în sectorul privat. Din numărul total de controale, 489 constituie controale planificate şi 186 – inopinate, potrivit informației publicate de Inspectoratul de Stat al Muncii. Astfel, în urma acțiunilor de inspecție au fost întocmite procese–verbale de control, în care au fost consemnate 3918 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă.
Antreprenorii vor avea posibilitatea să-și desfășoare activitatea în mod mai eficient, iar interacțiunea cu statul va fi redusă constant. Acest fapt a fost anunțat astăzi, 1 august, în cadrul unui briefing de presă, organizat de Ministerul Finanțelor în
La 5 aprilie 2024 au intrat în vigoare prevederile Regulamentului sanitar cu privire la examenele medicale obligatorii a lucrătorilor în scopul prevenirii bolilor transmisibile, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1079/2023 cu privire la controalele medicale profilactice obligatorii ale
Potrivit art.1810 alin.(1) și (2) din Codul civil nr.1107/2002, cardul bancar este un instrument de plată emis de o bancă (emitent) care permite titularului cardului să retragă bani în numerar, să efectueze transfer de sume băneşti în limitele disponibilului din
În conformitate cu art.1 din Legea nr.76/2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-128 art.157 din 21.05.2021), în redacția Legii nr.123 din 23 septembrie 2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.230-237 din 1 octombrie 2021) pe perioada stării de urgenţă, declarată de către Parlament pe întreg teritoriul țării în conformitate cu prevederile Legii nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, şi/sau pe
Ministerul Finanțelor, în temeiul art.11 alin.(2) din Legea contabilității nr.113/2007 și întru implementarea prevederilor art. 48 al Codului vamal, a elaborat și înaintat pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea formularului tipizat a documentului de strictă evidență „Aviz de plată pentru servicii speciale” care, completat prin intermediul sistemului
Pe parcursul anului 2019, la bugetul public național au fost acumulate venituri administrate de Serviciul Fiscal de Stat în sumă de 39,1 mld. lei. În raport cu anul 2018, se înregistrează o creștere cu 2,2 mld. lei sau cu 6,0%, iar comparativ cu sarcina stabilită veniturile au depășit indicatorul cu 0,2%, potrivit Raportului de activitate al SFS pentru anul 2019. Obiectivul major al organului fiscal rămâne în continuare asigurarea colectării şi onorării demne de către contribuabili a părții de venituri la plățile administrate de către instituție, se spune în Raport.
Domnul Petru Rotaru, director al Serviciului Fiscal de Stat în perioada 30 martie – 28 septembrie 2023, a mulțumimt colegilor din cadrul autorității pentru munca prodigioasă și suportul acordat întru realizarea tuturor obiectivelor stabilite, în cadrul unei ședințe la final de mandat.
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii despre obligativitatea trecerii ceasurilor echipamentelor de casă și de control cu memorie fiscală/imprimantelor fiscale (ECC/IF) la ora de iarnă până la 20 noiembrie 2022.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a propus pentru consultări publice conceptul Programului privind administrarea proprietății publice pentru anii 2023-2027.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a prezentat astăzi, 27 septembrie, rezultatele activității inspectorilor ANSA pentru perioada 14 – 20 septembrie curent. Conform informaţiei, în perioada de referință a fost verificată conformarea cerinţelor impuse de către 21 de puncte de colectare a laptelui, 1 abator, 6 depozite frigorifice, 3 secții de prelucrare a cărnii, 1 piață agroalimentară și 3 magazine de comercializare a produselor din carne. Controlului au fost supuse o moară, o fabrică de producere a vinului, 2 unități de deshidratare a fructelor, 2 brutării și 3 unități de fabricare a uleiului vegetal.
Autoritățile intenționează să acorde compensații contribuabililor care vor trece de la genul de activitate patenta de întreprinzător la activitatea independentă. În acest sens se propune elaborarea Regulamentului privind modul de compensare a unor cheltuieli suportate de persoanele fizice ce desfășoară activități independente.
În Monitorul Oficial de astăzi, 6 iulie, Serviciul Vamal a publicat Ordinul nr. 226-O/2018 cu privire la procedura de vămuire a mijloacelor de transport introduse pe teritoriul Republicii Moldova în vederea obţinerii numerelor de înmatriculare neutre.
Pe parcursul semestrului I al anului curent, în conformitate cu prevederile Programului de conformare, au fost monitorizați 2530 contribuabili din mai multe segmente ale economiei naționale.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *