Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
1. (29.1.15.10) Au obligația angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi să calculeze și să achite impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru angajații conducători auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi în cazul în care aceștia se află în concediul neplătit sau medical o perioadă de o lună sau mai mare de o lună?
Potrivit prevederilor art.120 alin.(1) din Codul muncii, din motive familiare și din alte motive întemeiate, în baza unei cereri scrise, salariatului i se poate acorda, cu consimțământul angajatorului, un concediu neplătit cu o durată de până la 120 de zile calendaristice, în care scop se emite un ordin (dispoziție, decizie, hotărâre). Contractul individual de muncă se suspendă prin acordul părților exprimat în formă scrisă în caz de acordare a concediului fără plată pe o perioadă mai mare de o lună.
Prevederile generale referitoare la unităţile de schimb valutar sunt expuse în Legea nr. 62/2008 privind reglementarea valutară (în continuare – Legea nr. 62/2008). Aceasta stabilește că pe teritoriul Republicii Moldova au dreptul de a efectua operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoane fizice categoriile de rezidenţi, denumiţi unităţi de schimb valutar1 (în continuare – USV). Operaţiunile de schimb valutar în numerar cu persoane fizice se efectuează de către USV cu aplicarea maşinii de casă şi control (MCC), în conformitate cu cerinţele legislaţiei în domeniul aplicării acesteia.
Contractul de formare profesională în învățământul dual (în continuare – ÎD) se încheie pentru o perioadă determinată, de minimum un an și de maximum 3 ani, conform cadrului normativ: instruirea teoretică se realizează în instituţia de învățământ, iar cea practică – la întreprindere. În tabelul de mai jos găsiţi norme
În conformitate cu Hotărârea nr. 12 din 25 mai 2020 a Comisiei Naţionale de Sănătate Publică, începând cu data de 26 mai 2020, se reiau activitățile de transport feroviar și rutier de persoane în trafic internațional cu respectarea strictă măsurilor de prevenire și control a infecției COVID–19. Se va respecta asigurarea protecției personalului care efectuează cursele de transport, prin:
(Continuare. Partea I/ continuare partea I în nr. 7 (62)) Determinarea și deducerea cheltuielilor pentru reparații Atribuirea cheltuielilor/costurilor ulterioare aferente reparației sau dezvoltării la cheltuieli curente ori la costuri ulterioare care urmează a fi capitalizate se efectuează în conformitate cu SNC sau IFRS (pct. 20 din Regulament). Cheltuielile/costurile ulterioare care, potrivit prevederilor SNC sau IFRS, urmează a fi capitalizate, în scopuri fiscale se vor capitaliza prin majorarea valorii de intrare cu suma cheltuielilor/costurilor ulterioare suportate (pct. 22 din Regulament). Vom prezenta schematic cheltuielile/costurile ulterioare suportate ce urmează a fi deduse sau capitalizate în scopuri fiscale (Figura 2). Situația cea mai complicată pentru contabil apare atunci când acesta urmează să califice care costuri aparțin costurilor de întreținere și asistență tehnică, costurilor cu reparația curentă sau costurilor cu reparația capitală.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, nu se reține impozitul în prealabil conform alin.(2) al articolului menționat, din înstrăinarea mijloacelor de transport rutier. Astfel, la procurarea de la persoana fizică a unui mijloc de transport rutier, nu se va reţine impozitul pe venit în mărime de 12% din suma achitată acestea.
Întreprinderea care prestează servicii de taxi are angajați cu salariul de până la 10 000 lei/lună și mai mult, care, de asemenea, transmit în locațiune automobilele personale întreprinderii pentru care se achită plata de locațiune lunară. Care este regimul de impozitare a plăților respective cu impozitul pe venit și de reflectare în dările de seamă fiscale?
În primele patru luni ale anului curent, din Fondul de rezervă al Guvernului au fost utilizate mijloace financiare în sumă de 8959,4 mii lei, potrivit informației publicate de Ministerul Finanțelor. Astfel, din Fondul de rezervă au fost repartizate 3000,0 mii lei Primăriei municipiului Bălți pentru lucrări de reparaţie a acoperişului avariat al Liceului Teoretic ,,Ştefan cel Mare”. Totodată, Agenției Proprietății Publice i-au fost repartizate mijloace financiare în sumă de 3930,5 mii lei pentru acoperirea cheltuielilor aferente procurării și expunerii la vânzare a acțiunilor nou-emise de banca de importanță sistemică B.C. ,,Moldindconbank” S.A.
Afirmația a fost făcută de ministrul Finanțelor,Octavian Armașu, la dezbaterile publice pe marginea proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2018, organizate ieri de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe.
Astăzi, 27 aprilie 2020 Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat Dispoziția nr. 22 prin care au autorizat organizarea cursei de transport rutier de pasageri, pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova din punctul de trecere a frontierei Korczowa – Krakovets (Polonia) — Chișinău.
Fondul Ecologic Naţional (FEN) se formează din alocațiile anuale de la bugetul de stat și reprezintă totalitatea mijloacelor bugetare destinate finanţării programelor în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Volumul FEN se aprobă prin legea anuală a bugetului de stat, iar sursele sunt gestionate de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), în baza deciziilor aprobate de către Consiliul de Administrare al FEN.
Fondul de Garantare a Creditelor (FGC) gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și-a resetat relațiile de parteneriat cu trei bănci comerciale din țară. „Mobiasbanca - OTP Group” S.A., B.C. „Victoriabank” S.A. și „Banca de Finanțe şi Comerț” S.A. au semnat noi contracte de colaborare cu ODIMM, aprobate de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Modificările au simplificat procesul de acordare și executare a garanțiilor financiare de către ODIMM întreprinderilor mici și mijlocii, care vor să acceseze credite bancare și nu dispun de suficient gaj.
Conform Codului contravențional al RM, sancțiunea contravențională este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvârșit o contravenție. Contravențiile sunt tipurile de încălcări expres prevăzute de partea specială a Codului contravențional (CC). Pentru contravențiile constatate, pot fi aplicate următoarele sancțiuni:
Din fondul de intervenție al Guvernului vor fi alocate 25344,0 mii lei autorităților publice centrale și administrației publice locale pentru acordarea indemnizațiilor unice personalului medical și altor angajați care au contractat infecția COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Hotărârea Executivului nr. 654 din 26 august 2020 cu privire la alocarea mijloacelor financiare a fost publicată în Monitorul Oficial din 28 august curent. Cele mai multe mijloace financiare vor fi alocate Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale – 8240,0 mii lei, Consiliului municipal Chișinău – 3296,0 mii lei, Ministerul Afacerilor Interne – 3040,0 mii lei și Comitetului executiv UTA Găgăuzia – 2016,0 mii lei.
(Continuare. Partea I în nr. 3 (58), partea II în nr. 4 (59), partea III în nr. 5 (60)) Analiza indicatorilor din grupa L. Lichiditate Grupa de indicatori L. Lichiditate – măsoară capacitatea AEÎ de generare a numerarului pentru stingerea datoriilor pe termen scurt. AEÎ din Republica Moldova au dreptul de atragere a depunerilor de economii, care reprezintă mijloace în numerar, depuse în asociație de către membrul acesteia pe baza contractului în scris, pe termen stabilit sau la vedere, cu și/sau fără dobândă, care urmează a fi restituită la scadență sau la cerere. Odată cu majorarea ponderii depunerilor de economii în bilanțul AEÎ, administrarea eficientă a lichidităților a devenit o necesitate importantă pentru administratorii AEÎ.
I. Principii generale de acordare de către angajatori a tichetelor de masă salariaților săi Tichetul de masă (TM) reprezintă ca un card de plată prevăzut la art. 5 pct. 401 din Codul fiscal, emis de către operator în condițiile Legii nr. 166/2017 cu privire la tichetele de masă, acordat de către angajator salariaților și este utilizat ca instrument de plată în scopul procurării produselor alimentare în unitățile comerciale/de alimentație publică care au încheiat un contract de prestare a serviciilor cu operatorul, conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 166/2017.
Parlamentul a votat astăzi, 19 noiembrie 2020, în prima lectură proiectul de lege ce prevede deducerea cheltuielilor suportate de angajați pentru testarea la COVID-19 a salariaților. Astfel, art. 24 din Codul fiscal, care stabilește deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător, urmează a fi completat cu alin. 25, potrivit căruia se vor permite deducerea cheltuielilor suportate de angajator pentru testarea salariaților în vederea depistării virusului SARS-CoV-2. Totodată, plățile efectuate pentru testarea salariaților în vederea depistării virusului SARS-CoV-2 vor constitui surse de venituri neimpozabile.
Cotă unică a impozitului pe venit Cota impozitului pe venit pentru persoanele fizice și pentru întreprinzătorii individuali va constitui 12% din venitul anual impozabil. Actualmente, impozitarea persoanelor fizice are la bază sistemul progresiv, prin aplicarea unui impozit în mărime de 7% pentru veniturile de până la 33 mii lei și 18% pentru cele de depășesc această sumă. Prevederea dată se conține în pachetul legislativ de reformă fiscală. Proiectul derivă din necesitatea perfecționării și ajustării legislației fiscale la evoluția proceselor economice și sociale atât la nivel naţional, cât și international.
Potrivit pct.15 din Regulamentul privind modul de subvenționare a dobânzilor la creditele bancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.66 din 20.05.2020, pentru confirmarea subvenției, se prezintă următoarele documente în copie:
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *