Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conform declarațiilor CET18 și DAJ17, depuse pentru anul 2022, în anul 2023 au efectuat desemnare procentuală, cu respectarea prevederilor legale, 38 651 persoane fizice în sumă totală de 12 493 586,22 lei, informează Serviciul Fiscal de Stat.
Încasările la impozitul pe venit din salariu în 6 luni ale anului curent au crescut cu 21,4% . Activitatea Serviciul Fiscal de Stat este orientată spre crearea condițiilor pentru conformarea benevolă a contribuabililor, iar prioritatea de bază a instituției este ca acțiunile de conformare voluntară întreprinse să contribuie
Prin Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023), cu punerea în aplicare din 1 aprilie 2023, în Codul fiscal (CF), au fost introduse prevederi noi, ce reglementează preţul de referinţă al ţigaretelor şi al ţigărilor de foi (cigarillos).
Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2024. Astfel, veniturile bugetului de stat pentru anul viitor se aprobă în sumă de 66 632,0 mii. lei, cu 1,3% mai mult decât suma rectificată pentru anul curent.
Activând în calitate de freelanceri, „liberii profesioniști” din domeniul tehnologiilor informaționale (TIC) beneficiază de o mulțime de avantaje față de persoanele angajate la birou, printre care se evidențiază libertatea și independența (libertatea de a alege jobul, libertatea de a lucra din orice loc etc.), fapt incontestabil. Totuși, cu libertatea vin și anumite responsabilități. Plata impozitelor și taxelor pentru veniturile obținute din freelancing este una dintre acestea, o obligație pe care mulți freelanceri o displac intens sau chiar o ignoră absolut.
Fiecare plătitor de cîştiguri urmează să reţină şi să verse la buget un impozit în mărimea stabilită la art. 901 alin. (33) din Codul fiscal din cîştigurile de la jocurile de noroc, cu excepţia cîştigurilor de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte 1% din scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1) din Codul fiscal.
În conformitate cu prevederile art. 901 alin. (33) din Codul fiscal, fiecare plătitor de cîştiguri urmează să rețină și să verse la buget un impozit în mărime de 12% din cîştigurile de la jocurile de noroc, cu excepţia cîştigurilor de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte 1% din scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1) din Codul fiscal.
Compania rezidentă a „Moldova IT Park” care activează în condițiile Legii nr. 77 încetează contractul individual de muncă prin acordul scris al părţilor cu angajatul P. Potrivit condițiilor acestuia, în cazul desfacerii contractului de muncă angajatului i se achită compensație în mărimea a 6 salarii de bază lunare (salariu de baza constituie 10 mii lei). Ținând cont de faptul că angajatorul este rezident al Parcului IT si aplică regimul special de impozitare, se va aplica impozitul unic asupra compensației menționate supra?
Poate fi exercitat dreptul la deducerea TVA în baza calculului procedurilor vamale ce conține date privind recalcularea impozitului, perfectat de către Serviciul Vamal, în situația în care, reieșind din reglementările vamale,
În Republica Moldova, impozitarea veniturilor obținute din darea în locațiune a bunurilor imobiliare și eschivarea de la plată acestora este o problemă discutabilă, care afectează atât organul fiscal, cât și proprietarii bunurilor imobiliare.
Ministerul Finanțelor lansează procesul de consultare publică a proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2024.
Conform datelor Agenției Servicii Publice, la situația din 15 decembrie 2022, în Lista asociaților, fundațiilor și instituțiilor private beneficiare ale desemnării procentuale erau înregistrați 970 beneficiari, iar în Lista cultelor regligioase și părților componente ale acestora beneficiare ale desemnării procentuale – 156 entități.
Având în vedere schimbarea actului de identitate în baza căruia cetățeanului Ucrainei i-a fost acordat statutul de beneficiar de protecție temporară în RM, apare oare obligația informării Serviciului Fiscal de Stat (în continuare – SFS) despre modificările survenite și constituie modificările respective temei pentru atribuirea unui alt cod fiscal?
Conform modificărilor aprobate în legislația fiscală în cadrul politicii fiscale pentru anul 2020, au survenit și unele schimbări în aplicarea TVA și accizelor la efectuarea operațiunilor în/din magazinele duty-free (în continuare – operațiuni). Este de menționat că, aceste operațiuni includ următoarele tipuri de tranzacții: – plasarea mărfurilor în magazinele, barurile şi restaurantele duty-free conform legislației vamale; – livrarea mărfurilor de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova în magazinele, barurile şi restaurantele duty-free; – comercializarea mărfurilor în magazinele, barurile şi restaurantele duty-free.
Activând în calitate de freelanceri, „liberii profesioniști” din domeniul tehnologiilor informaționale (TIC) beneficiază de o mulțime de avantaje față de persoanele angajate la birou, printre care se evidențiază libertatea și independența (libertatea de a alege jobul, libertatea de a lucra din orice loc etc.), fapt incontestabil. Totuși, cu libertatea vin și anumite responsabilități. Plata impozitelor și taxelor pentru veniturile obținute din freelancing este una dintre acestea, o obligație pe care mulți freelanceri o displac intens sau chiar o ignoră absolut.
Prin Ordinul Ministrului finanțelor nr.142 din 27 noiembrie 2024 au fost operate modificări în Ordinul Ministrului finanțelor nr.135/2017 și a declarației cu privire la impozitul unic.
Potrivit art.1511 alin.(1) și art.1515 din Codul civil, prin contractul de comision, o parte (comisionar) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părţi (comitent), iar aceasta să plătească o remuneraţie (comision). Comitentul are drept de proprietate
Organizarea şi funcţionarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani, precum şi anumite particularităţi ale regimului juridic privind iniţierea şi desfăşurarea acestor activităţi pe teritoriul Republicii Moldova sunt reglementate
Poate fi efectuată desemnarea procentuală a 2% din impozitul pe venit de către persoanele fizice în cazul depunerii Declarației cu privire la impozitul pe venit - Formularul CET18 pe suport de hârtie? Care este documentul confirmativ de efectuare a desemnării procentuale?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *