Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Serviciul Fiscal de Stat a publicat Carta contribuabilului – drepturi și obligații, document ce oferă o recapitulare succintă a drepturilor şi obligațiilor contribuabililor în raport cu SFS, precum şi urmărește stabilirea unui echilibru necesar între exercitarea misiunii de serviciu public al SFS și așteptările contribuabililor. Carta contribuabilului poate fi consultată integral aici.
Dacă factura în SIA e-factura s-a aprobat de către cumpărător mai târziu de data emiterii, adică în altă lună, deducem TVA atunci când s-a aprobat în SIA e-factura această factură sau urmează de efectuat corectare la declarația TVA și de reflectat totuși în luna în care a fost emisă?
Ministerul Justiției a înaintat pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea răspunderii penale a persoanei juridice și sancționarea încălcării măsurilor restrictive internaționale).
Tendințele în HR, ca în celelalte domenii, sunt în permanentă schimbare, apar noi provocări și oportunități, iar odată cu orientare masivă a businessului spre o cultură a digitalizării
În Regulamentul privind inventarierea urmează a fi operate o serie de modificări. Ministerul Finanțelor a elaborat și a propus pentru consultări publice proiectul de
Ținând cont de faptul că din 1 ianuarie anul 2024 au intrat în vigoare mai multe modificări la Hotărârea Guvernului nr. 10/2012 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la delegarea personalului entităților din RM, aplicarea cărora este obligatorie și în sectorul bugetar, „monitorul fiscal FISC.md”
Dezvoltarea sistemului contabil al sectorului bugetar este pusă în vizorul organizațiilor internaționale, din considerentul că aceasta reprezintă o etapă importantă în tendința globală a perfecționării managementului finanțelor publice. Un management eficient și transparent al finanțelor publice le inspiră încredere investitorilor străini și deschide calea spre consolidarea relațiilor reciproce interstatale, care, în final, contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei de piață și, nu în ultimul rând, la dezvoltarea economiei sociale.
Comercianții nu vor mai fi obligați să dețină documentul de strictă evidență - Registrul de reclamații. Legea nr.37 din 29 februarie 2024 pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri IV) a fost publicată în Monitorul
Astăzi, 12 august, la ora 12.00, expiră termenul de nominalizare online a profesioniștilor și profesionistelor din domeniul financiar în cadrul Concursului Gala Financiară- 2024.
Serviciul Fiscal de Stat își intensifică eforturile de combatere a activităților economice ilicite desfășurate de întreprinzători, un fenomen care subminează conformarea fiscală și împiedică dezvoltarea unui mediu de afaceri echitabil și competitiv.
Pe 23 noiembrie 2024, la Madison Park, Chișinău, se va desfășura a doua ediție a conferinței „Talking Business 2.0” – un eveniment de referință pentru antreprenorii și profesioniștii din Moldova. Cu un program care include prezentări și discuții interactive, conferința va aduce pe scenă 10 speakeri de excepție, care vor oferi soluții și strategii inovatoare pentru provocările din mediul de afaceri local.
Conform art. 21 alin. (1) al Legii nr. 135/2007 (Lege) privind societățile cu răspundere limitată, capitalul social al societăţii se constituie din aporturile asociaţilor şi reprezintă valoarea minimă a activelor, exprimată în lei, pe care trebuie să le deţină societatea.
Serviciul Vamal al Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, au implementat Proiectul „Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de
Ministerul Finanțelor a elaborat noua redacție a legii privind achizițiile publice, proiectul căreia a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor generali de stat, obiectivul principal al căruia este transpunerea în legislația națională a Directivelor Uniunii Europene privind achizițiile publice; coordonarea actelor cu putere de lege
Până la transmiterea punctului de vedere sau până la desfășurarea ședinței deschise de examinare a contestației la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestației, autoritatea contractantă are dreptul să adopte măsuri de remediere considerate necesare
Cum se determină durata de funcționare a unui mijloc fix second-hand care nu este inclus în Catalogul mijloacelor fixe și activelor nemateriale, pentru calcularea amortizării în scopuri fiscale? Potrivit art. 261 alin. (2) din Codul fiscal (în continuare – CF) mijloacele fixe pe care se calculează amortizarea este proprietatea materială reflectată în bilanțul contribuabilului în
Politica bugetar-fiscală și vamală reprezintă un proces complex și de importanță majoră pentru comunitatea Asociației Businessului European. În cadrul întregului proces de consultare a politicii date, EBA este una dintre cele mai puternice porta voce a mediului de afaceri.
Republica Moldova a realizat încontinuu, începând cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Cooperare şi Parteneriat (APC) cu Uniunea Europeană (în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă iniţială de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii tacite), eforturi de a se încadra organic
Serviciul Fiscal de Stat informează că începând cu data de 27 mai 2024, avizul de însoțire a mărfii și foaia de parcurs au fost excluse din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special, urmare a modificărilor efectuate prin Hotărârea Guvernului nr.229/2024.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *