Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Cuantumul salariului minim pe țară, începând cu 1 ianuarie 2024, ar putea constitui 5000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169 de ore (în mediu pe lună), ceea ce reprezintă 29,58 lei pe oră.
Regulamentul privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 3/2023 a fost actualizat, fiind extinsă perioada programului de rambursare a TVA producătorilor agricoli, care corespund criteriilor de eligibilitate. Astfel, rambursarea TVA se efectuează pentru perioadele fiscale
Agentul economic, rezident al parcului pentru tehnologia informației, a angajat o persoană fizică nerezidentă. Dat fiind faptul că persoana este nerezidentă, agentul economic a reținut la sursă impozitul pe venit în conformitate cu art. 73 alin. (4) din CF, reflectând reținerea dată în
Serviciul Fiscal de Stat informează că, Direcțiile deservire fiscală vor activa cu regim special în perioada recepționării Declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2024 de la persoanele fizice (cetățeni). În scopul facilitării depunerii Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul precedent, toate Direcțiile deservire fiscală din țară vor activa conform următorului orar:
Urmare modificărilor efectuate prin Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2023), începând cu 01 ianuarie 2023, a fost revizuit mecanismul de impozitare a veniturilor nerezidenților obținut din Republica Moldova, inclusiv în raport cu serviciile prestate de către aceșteia.
Formularul facturii fiscale, executat tipografic, ca grad de protecţie conține cod cu bare, aplicarea ştampilei nu va mai fi obligatorie, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie, iar gamă coloristică stabilită pentru exemplarele formularelor facturilor fiscale, executate tipografic, se exclude, prevede proiectul ordinului cu privire la modificarea Ordinului Ministerului Finanţelor nr.118/2017 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” şi a Instrucţiunii privind completarea acestuia, elaborat și propus pentru consultări publice de Ministerul Finanțelor. Potrivit proiectului, entitățile ce sunt în drept să imprime de sine stătător facturile fiscale pe hârtie prevăzută cu însemne de protecţie pentru documentarea
În Republica Moldova, salarizarea persoanelor aflate în relații de muncă cu angajatorii în baza contractelor individuale de muncă este reglementată prin Legea salarizării nr. 847/2002 (în continuare – Legea nr. 847/2002), potrivit căreia principiile generale (economice, juridice și organizatorice)
În Monitorul Oficial nr.356-365b din 10 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 64 din 25 iunie 2025 prin care a fost modificat formularul Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru organizațiile necomerciale – forma ONG17,
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii persoane fizice cetățeni despre posibilitatea verificării în regim online a existenței obligației fiscale de achitare a impozitului pe venit. Pentru verificare este necesar de efectuat următorii pași: Pasul 1: accesați SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” de pe portalul www.sfs.md;
Deservirea contribuabililor este pilonul de bază al administrării fiscale, care a fost și va rămâne unul din domeniile prioritare ale SFS. Perfecționarea procedurilor de administrare fiscală reprezintă o componentă majoră în activitatea de deservire a contribuabililor, având o influență semnificativă asupra creșterii
În Monitorul Oficial din 5 martie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 25 din 26 februarie 2024 cu privire la modificarea Clasificației bugetare.
Potrivit art.3 din Legea nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, ambalaj reprezintă produsul realizat din materiale de orice natură, destinat pentru a conţine bunuri şi a le proteja în timpul manevrării, prezentării şi livrării lor de la producător la utilizatorul sau consumatorul final şi pentru a fi utilizat ca ambalaj primar, ambalaj secundar, ambalaj de desfacere sau terţiar.
Conform prevederilor Codului fiscal este prevăzută obligația contribuabililor de a prezenta în termenul stabilit dări de seamă pentru fiecare tip de impozit sau de taxă, pentru primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii.
Registrul, în baza căruia persoanelor fizice ce desfășoară activități independente (capitolul 10/2 din Codul fiscal) vor efectua evidența procurărilor de la persoane fizice conform modelului stabilit de Serviciul Fiscal de Stat, se va prezenta la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat până la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal.
Astăzi, 22 decembrie, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr.257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative. Prevederile acesteia țin de Politica fiscală și vamală pentru anul viitor și vin cu modificări la peste 40 de acte normative: Codul fiscal; cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi; Legile pentru punerea în aplicare a titlurilor Codului fiscal; cu privire la tariful vamal; cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri şi servicii provenite din tranzacțiile economice externe etc. Pe parcursul următoarelor zile P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” va reveni cu detalii asupra modificărilor ce vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2021.
La fel ca orice activitate de întreprinzător, desfășurarea de către persoana fizică a activității profesionale licențiate sau autorizate (de exemplu, în calitate de avocat, executor judecătoresc, notar, administrator autorizat etc.) implică efectuarea unor operațiuni/tranzacții de plată prin intermediul conturilor bancare și/sau de plăți.
La data de 30 aprilie 2025 expiră termenul de prezentare a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) pentru perioada fiscală 2024, informează Serviciul Fiscal de Stat. Persoanele fizice rezidente care nu practică activitate de întreprinzător și care nu au datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare sunt în drept de a desemna un cuantum procentual de 2%
În Monitorul Oficial de astăzi, 1 februarie 2023, Serviciul Fiscal de Stat a publicat Ordinul nr.20 din 27 ianuarie 2023 cu privire la modificarea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1164 din 25 octombrie 2012 cu privire la aprobarea formularului Declaraţiei privind TVA şi a Modului de completare a Declaraţiei privind TVA.
În conformitate cu art.93 pct.4) din Codul fiscal, livrare (prestare) de servicii reprezintă activitate de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional, transmiterea cu plată sau gratuită a drepturilor privind
Începând cu 1 ianuarie 2024 cuantumul salariului minim pe țară va constitui 5 mii lei lunar pentru un program complet de lucru de 169 de ore (în mediu pe lună), ceea ce reprezintă 29,58 lei pe oră. Hotărârea de Guvern privind stabilirea cuantumului salariului minim pe țară pentru anul 2024 a
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *