Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Republica Moldova a urcat 4 poziții în Raportul mondial privind evoluția societății informaționale, plasându-se pe poziția 59 din 176 state incluse în clasament. Datele se conțin în Raportul anual cu privire la monitorizarea evoluției societății informaționale la nivel mondial „Measuring the Information Society 2017”, lansat de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor.
Vizita fiscală, în conformitate cu prevederile art. 129 pct. 111) din Codul fiscal (CF), reprezintă un procedeu de asistenţă fiscală care constă în explicarea legislaţiei fiscale, cu caracter consultativ, şi/sau în stabilirea unor date de ordin general despre activitatea contribuabilului. Astfel, inițial, contribuabilul trebuie să înțeleagă că vizita fiscală nu reprezintă în sine un control fiscal și nu produce efectele juridice ale unui control fiscal.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător. Totodată, conform pct.38 și 39 din anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, fără care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît și cu indici cantitativi. Cheltuielile suportate reprezintă cheltuielile ordinare şi necesare, plata cărora nu s-a efectuat, dar au fost determinate obligaţiuni privind plata lor.
Directorul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru Europa de Est şi Caucaz, Francis Malige, a explicat de ce Banca Transilvania și BERD sunt interesate de achiziția integrală a acțiunilor Victoriabank și ce efect va avea această decizie asupra sistemului bancar moldovenesc.
Sunt deductibile în scopuri fiscale cheltuielile privind asigurarea de răspundere civila auto, respectiv si taxa pentru folosirea drumurilor achitate de entitate, pentru autoturisme luate în arendă cu titlul gratuit, în baza contractutlui de comodat? Avem dreptul de a trece în cont cheltuielile în cazul utilizării autoturismelor luate în arenda cu titlul gratuit?
Conform, art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. Totodată, conform pct. 39 din anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 77 din 30.01.2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît şi cantitativi.
Dreptul și mărimea scutirii pentru persoanele întreținute acordate persoanei fizice rezidente la calcularea impozitului pe venit este stabilit în art. 35 al Codului fiscal. Scutirea pentru persoanele întreținute se acordă rezidentului Republicii Moldova la locul de muncă de bază, sau la locul de muncă prin cumul.
Pentru a-și recupera datoriile admise față de entitatea sa, precum și în scopul respectării legislației în vigoare vizavi de constatarea sumelor drept datorii compromise, agentul economic a acționat debitorul său în instanța de judecată. La depunerea cererii de înaintare în judecată, agentul economic a achitat taxa de stat. Va avea dreptul agentul economic (creditor) să atribuie la deducere în scopuri fiscale suma taxei de stat, care urmează a fi achitată pentru examinarea cererii de chemare în judecată depusă de către acesta? Care documente vor servi drept temei pentru atribuirea acestei sume la deducere în scopuri fiscale?
În condiţiile în care instituţiile financiare străine participante FATCA şi-au exprimat dificultatea conformării unor prevederi FATCA, autorităţile fiscale ale SUA au operat unele amendamente la legislaţia aferentă FATCA în scopul facilitării procesului de aplicare a cerinţelor FATCA de către părțile interesate, precum şi în vederea raționalizării implementării cerințelor de certificare FATCA.
În conformitate cu art. 24 alin. (1) din Codul fiscal se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
Entitatea „V” SRL a trimis la cursuri de perfecționare în Olanda un veterinar care este angajat prin cumul la ferma de vaci a entității. La ferma respectivă vitele au fost importate anterior din Olanda. Urmează de stabilit dacă cheltuielile pentru instruire şi de deplasare la cursuri în Olanda a angajatului respectiv pot fi deduse în scopuri fiscale?
În perioada ianuarie-septembrie 2017, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile valorează 22509 mil. lei, constituind 103,7% în prețuri comparabile faţă de perioada respectivă a anului 2016, potrivit datelor oferite de Biroul Național de Statistică.
Moneda virtuală bitcoin a mai doborât un record, valoarea unei unităţi depăsind $2.000, pentru prima dată de la apariţia sa. Blockchain, tehnologia care stă la baza bitcoin, este un registru contabil virtual menţinut de o reţea de computere care ţine evidenţa circulatiei oricărui activ fără a fi necesară o autoritate de reglementare centrală.
Va fi în drept agentul economic să atribuie la deduceri plata pentru locațiunea automobilului luat de la o persoană fizică cu care este în grad de rudenie? Deductibilitatea cheltuielilor se apreciază prin prisma prevederilor art. 24 alin. (1) din CF, conform cărora se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
Entitatea „A” SRL a adus un produs nou pe piaţă care necesită a fi promovat. Urmează a se stabili dacă sunt permise pentru deducere în scopuri fiscale cheltuielile de publicitate a noului produs.
Cine poate fi calificat drept persoană întreținută? Pentru a putea beneficia de scutirea pentru persoanele întreținute, care condiții urmează a fi întrunite? Care documente confirmă dreptul la scutirea pentru persoana întreținută?
În trecutul recent al managementului resurselor umane autohtone, managementul performanţei nu exista ca şi concept, fiind asimilat evaluărilor de performanţe. La rândul său acestea constau în aprecierea gradului în care salariatul îşi îndeplineşte responsabilităţile ce îi revin, în raport cu postul ocupat. În accepţiunea modernă (cel puţin în cea teoretică, întrucât practica ne cam omoară), evaluarea performanţelor a devenit o parte componentă a unui sistem extrem de complex, numit managementul performanţei.
În rezultatul deciziei instanței de judecată, compania de asigurarea urmează să compenseze asiguratului/beneficiarului asigurării suma totală a despăgubirii de asigurare la care acesta are dreptul. Urmează oare a fi permise spre deducere în scopuri fiscale cheltuielile aferente despăgubirii de asigurare?
În acest articol ne-am propus să totalizăm, sistematizăm și analizăm prevederile legale cu privire la diferite aspecte ale impozitului pe venit reținut la sursa de plată. Astfel, subiectul articolului va fi abordat prin două module: impozitul pe venit reținut din salariu și impozitul pe venit reținut din alte plăți decât salariul.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *