Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Datoria de stat administrată de Guvern, conform datelor de la sfârșitul lunii decembrie 2020, a atins nivelul de 67,8 mld. lei. Datoria internă, cu o pondere de 43,1% în valoarea totală a datoriei de stat, a însumat 29,2 mld. lei și a crescut cu 26,2% față de indicatorul din anul precedent, iar datoria de stat externă, ponderea căreia constituie 56,9% în total, a însumat 38,6 mld. lei și s-a majorat cu 31,6%. Datele au fost făcute publice de Ministerul Economiei și Infrastructurii, care a publicat Informația operativă cu privire la evoluția social-economică a Moldovei (la situația din 31 decembrie 2020).
Pe parcursul lunilor martie-aprilie ale fiecărui an este în plină desfășurare procesul de recepționare a Declarațiilor cu privire la impozitul pe venit (în continuare – CET18). Ținând cont de faptul că, în anul 2020, până la data limită de prezentare benevolă a CET18, de către Serviciul fiscal de Stat au fost recepționate 101587 declarații, se anticipează că și în anul curent numărul de servicii prestate contribuabililor persoane fizice va fi unul semnificativ. În acest context, reiterăm că una dintre funcțiile de bază ale Serviciului Fiscal de Stat este cea de acordare a serviciilor pentru contribuabili (prevăzute la art. 1324 pct. 3) din Codul fiscal), urmând în același timp și moto-ul autorității fiscale: „În serviciul contribuabilului”.
Din articolul „Vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile și mijloacelor de transport. Particularitățile operațiunilor în contextul noilor reglementări de utilizare a numerarului”, elaborat de către Veronica Ursu și Ana Litocenco și publicat în ediția din octombrie a „monitorului fiscal FISC.md”, cititorii vor afla detalii cu privire la limitele de utilizare a numerarului în cadrul tranzacțiilor.
Prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 34 din 29.03.2023 (în continuare – OMF nr. 34/2023) au fost efectuate modificări și completări la Planul de conturi contabile în sistemul bugetar și Normele metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 216 din 28.12.2015 (în continuare – OMF nr. 216/2015).
Dezvoltarea pieței interne a valorilor mobiliare de stat (VMS) este un obiectiv strategic pe termen lung al Ministerului Finanțelor,
Pe parcursul primului trimestrul al anului 2023 forța de muncă subutilizată a constituit 121,8 mii persoane sau 12,8% din totalul forței de muncă extinse (în trimestrul I 2022 – 7,2%). În rândul bărbaților rata de subutilizare a constituit 14,1%, la femei - 11,5%, și, respectiv, în mediu urban - 9,5% și în mediu rural - 15,9%.
Agricultorii care doresc să aplice la programul de subvenții în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare, ameliorare și protecție a solului, mai au la dispoziție o lună pentru a depunde dosarele de participare.
În conformitate cu prevederile art. 93 pct. 9) din Codul fiscal, importul de servicii este calificat drept prestarea de servicii de către persoanele juridice şi fizice nerezidente ale RM persoanelor juridice şi fizice rezidente sau nerezidente ale RM, pentru care locul prestării se consideră a fi RM. Totodată, art. 111 alin. (1) lit. e) liniuța a treia din CF stabilește că locul prestării serviciilor consultanţilor, birourilor de consultanţă, contabililor este sediul, iar în cazul în care acesta lipseşte – domiciliul sau reşedinţa beneficiarului serviciilor.
Conform alin. (1) al art. 3 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) contabilitatea de gestiune este sistemul de colectare, înregistrare, prelucrare și transmitere a informației pentru planificarea, controlul și analiza activității entității în scopul întocmirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale.
Până la momentul actual peste 700 de întreprinderi mici și mijlocii din Republica Moldova, Ucraina și Georgia au beneficiat de finanțare pentru dezvoltarea afacerilor în cadrul inițiativei Linia de Creditare EU4Business-BERD, iar astăzi, 18 martie, a avut loc lansarea regională a unei noi etape a proiectului, la care aderă alte trei țări ale Parteneriatului Estic – Armenia, Azerbaidjan și Belarus. Linia de Creditare EU4Business-BERD este o inițiativă comună a UE și a BERD-ului pentru a ajuta IMM-urile să finanțeze investiții care ulterior să le permită să profite de oportunitățile oferite de către Acordul de Liber schimb aprofundat și cuprinzător (DCFTA),
(Continuare. Partea I în nr. 7 (62), partea II în nr. 8 (63) 2020)) Determinarea rezultatului fiscal la ieșirea mijloacelor fixe Potrivit pct. 31 din SNC „INC” imobilizările se derecunosc la ieșirea acestora în cazul transmiterii (înstrăinării, cedării) prin vânzare, în baza unui contract de leasing financiar, schimb, donaţie etc., lichidării din motivul uzurii fizice și/sau învechirii morale, distrugerii în urma calamităţilor naturale etc.
În practică entitățile se confruntă cu multiple întrebări, precum: • Care este structura obligatorie a politicilor contabile, ce pot sa conțină politicile contabile, dar nu este obligatoriu, precum și: − trebuie să includem în politici contabile proceduri contabile interne, precum aspecte ale contabilității de gestiune, cu privire la organizare si administrarea documentelor primare în cadrul entității etc.; − normele de pierderi stabilite și adoptate;
Criza pandemică a generat costuri mari și, pentru acoperirea cheltuielilor bugetare, Guvernul a apelat la împrumuturi interne și externe, fapt ce a majorat nivelul de îndatorare a țării. Conform datelor din Informația operativă cu privire la evoluția social-economică a RM oferită către Ministerul Economiei și Infrastructurii, la sfârșitul lunii noiembrie 2020 datoria de stat administrată de Guvern a atins nivelul de 66 mld. lei. Datoria internă, care deține ponderea 44,1% în valoarea totală a datoriei de stat, a însumat 29,1 mld. lei și a crescut cu 25,9% față de perioada similară din anul precedent. Datoria de stat externă, având o pondere de 55,9% în total, a însumat 36,9 mld. lei, majorându-se cu 25,9%
Contabilitatea activităților auxiliare În componența activităților auxiliare la entitățile cu activitate extractivă pot fi incluse: • secția de reparație a mijloacelor fixe (subcontul 8121); • transportul auto (subcontul 8122); • asigurarea cu energie electrică (subcontul 8123); • întreținerea și exploatarea buldozerelor (subcontul 8124); • întreținerea și exploatarea compresoarelor (subcontul 8125) etc.
Un nou pas spre simplificare și transparență a fost făcut de Serviciul Vamal odată cu aprobarea, prin Ordinul nr. 397-O din 25 septembrie 2025, a procedurii privind autorizarea pentru simplificarea determinării sumelor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor.
Persoana juridică care deține licență pentru activitatea de operare cu tichetele de masă, inclusiv de emitere și rambursare a valorii acestora, va prezenta Serviciului Fiscal de Stat, lunar, către data
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre finalizarea celei de a treia etape a „Loteriei fiscale” și anunță startul celei de-a IV-a etape a concursului. Astfel, per total, de la începutul anului curent, în cadrul celor trei etape trimestriale și o ediție specială, la „Loteria fiscală” au participat 32, 87 mil. de tranzacții în valoare totală de 9, 509 mld. lei. În urma tragerii la sorți, au fost desemnați 625 de câștigători. Aceștia au ridicat premii în valoare de câte 1000 lei (525 de persoane) și 1500 lei (100 de persoane, în cazul ediției speciale dedicate sărbătorilor de Paști). Până în prezent au fost oferite premii în valoare de 675 mii lei.
În conformitate cu art.93 pct.3) din Codul fiscal, livrare de mărfuri reprezintă transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepţia
Potrivit art.112 alin. (1) și (4) din Codul Fiscal, subiectul care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia autorităţilor publice, instituţiilor publice, specificate la art.51 exceptând instituţiile de învăţământ publice, este obligat să se înregistreze ca contribuabil al TVA dacă el, într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de mărfuri, servicii în sumă ce depăşeşte 1,2 mil. lei, cu excepţia livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere şi a celor care nu constituie obiect impozabil în conformitate cu art.95 alin.(2) din CF.
Standardele Internaționale de Contabilitate nu prevăd clasificarea activelor ca obiecte de mică valoare și scurtă durată. Totodată, potrivit prevederilor pct. 6 din Standardul Internațional de Contabilitate 16 „Imobilizări corporale”, aplicat pe teritoriului Republicii Moldova, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 109 din 19 decembrie 2008, imobilizări corporale sunt elemente corporale care:
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *