News

Subutilizarea forței de muncă în primul trimestru al anului 2023

Pe parcursul primului trimestrul al anului 2023 forța de muncă subutilizată a constituit 121,8 mii persoane sau 12,8% din totalul forței de muncă extinse (în trimestrul I 2022 – 7,2%). În rândul bărbaților rata de subutilizare a constituit 14,1%, la femei - 11,5%, și, respectiv, în mediu urban - 9,5% și în mediu rural - 15,9%.

 

Conform datelor difuzate de către Biroul Național de Statistică (BNS), majoritatea forței de muncă subutilizate sau 70,6%, în perioada analizată, au constituit persoanele adulte în vârstă de 25-54 ani. În același timp, rata de subutilizare a forței de muncă înregistrează valori net superioare în rândul tinerilor de 15-24 ani, valoarea acestui indicator - 21,7%, fiind mai mare decât nivelul mediu înregistrat pentru total persoane de 15 ani și peste (12,8%).

 

Analiza ratelor de subutilizare pe grupe de vârstă scoate în evidență cele mai mari discrepanțe în funcție de sexe la persoanele de 15-24 ani și 55-64 ani (la ambele grupe de vârstă cu 3 p.p. mai mare pentru bărbați față de femei).

 

În categoria de vârstă 20-64 ani rata de subutilizare a forței de muncă a constituit 12,8%. Valoarea acestui indicator pentru grupa dată de vârstă a înregistrat disparități importante pe sexe și medii: 14,2% pentru bărbați, 11,3% - pentru femei și, respectiv, 9,4% - în mediu urban și 15,9% - în mediu rural.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Biroul Naţional de Statistică al RM | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

635 views

The date of publishing:

13 June /2023 07:57

Domeniu:

Noutăți

Tags:

Biroul Național de Statistică | forţa de muncă

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon