Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conștientizarea riscurilor la care sunt expuşi salariații atunci când acceptă salariul în plic este scopul principal al unei campanii de informare, prevenire și combatere a fenomenului muncii la negru, lansată astăzi de Serviciul Fiscal de Stat. Campania, cu genericul „Refuză salariul în plic – cere să îți fie respectate drepturile”, va include două etape, în care vor fi verificați agenții economici cu risc sporit de utilizare a muncii la negru și a achitării salariului în plic.
Restituirea impozitului pe venit achitat sau care a fost reținut în plus persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător se efectuează în corespundere cu prevederilor Titlului II al Codului fiscal și art.175 și art.176 din Titlul V al CF. Astfel, restituirea mijloacelor băneşti presupune rambursarea acestora, constatate ca plătite în plus sau a celor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite la contul contribuabilului.
Mijloace suplimentare în sumă de 11,9 mil. lei au fost încasate la bugetul public național, potrivit raportului general al activităților de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru”, realizate de grupurile multidisciplinare în anul 2017, publicat de Serviciul Fiscal de Stat. Astfel, la impozitul pe venitul reținut din plățile salariale, la buget s-a calculat suplimentar o plată în sumă de 3,4 mil. lei, dintre care 2,5 mil. – prin metode și din surse indirecte.
În toiul sărbătorilor de iarnă, centrul comercial „X” a decis să-și promoveze vânzările prin organizarea unei campanii promoționale. Cu acest scop a anunțat populația prin intermediul televiziunii și panourilor publicitare că organizează o tombolă în cadrul căreia se vor acorda premii participanților care vor efectua cumpărături cu o valoare de cel puțin 300 de lei pe parcursul perioadei decembrie 2017 – ianuarie 2018 și ulterior vor completa cuponul de participare la tombolă.
Proiectul ce stabilește principiile de constituire și înregistrare a organizațiilor necomerciale în conformitate cu standardele internaționale privind libertatea de asociere este propus spre consultare de Ministerul Justiției.
Вatele cuprind mijloacele pe care participanţii la campania electorală le-au cheltuit până la data de 28 octombrie. Potrivit acestora, cel mai mult a cheltuit liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, care pe 26 octombrie şi-a retras candidatura – 24,25 mil. lei.
De la începutul lunii februarie și până ieri, 12 martie, 2273 persoane juridice deja și-au onorat obligația de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2017. Informația a fost oferită de administratorul Î.S. „Fiscservinform”, Vitalie Coceban, în cadrul unei conferințe de presă. Totodată, persoanele juridice, precum și cele care practică activitatea de întreprinzător, activitatea profesională sau independentă au la dispoziție aproximativ încă două săptămâni pentru a prezenta Declarația respectivă, data limită fiind 26 martie 2018.
Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Planului de acţiuni aferent executării art.46 alin.(8) din Legea nr.234 din 3 octombrie 2016 cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare este expus pentru dezbateri publice de către Ministerul finanţelor.
Centrul de apel este o subdiviziune structurală a Î.S. „Fiscservinform”, care activează începând cu anul 2009, cu scopul de a asigura suportul informativ-consultativ şi tehnic contribuabililor privind utilizarea sistemelor informaţionale automatizate de raportare şi comunicare fiscală.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii, președinții instanțelor judecătorești, directorul Consiliului Național al Audiovizualului, directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Preşedintele Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminărilor şi asigurarea egalităţii precum și conducătorii altor autorități vor avea acces la secretul de stat. Completările și modificările Legii cu privire la secretul de stat au intrat în vigoare, fiind publicate în Monitorul Oficial din 25 august curent.
În conformitate cu art. 5 pct. 38) din Codul fiscal, campania promoțională este modalitatea de promovare a vânzărilor prin organizarea de concursuri, jocuri, loterii anunțate public și desfășurate pe o perioadă de timp limitată, cu acordarea de cadouri, premii, câștiguri. Potrivit art. 20 lit. p1) din Codul fiscal, cîştigurile obţinute de la campaniile promoţionaleşi/sau din loterii reprezintă sursă de venit neimpozabilă.
În ultimul timp, în Republica Moldova s-au intensificat cazurile de fraude informatice care țintesc agenții economici ce au la bază desfășurarea activităților de import a mărfurilor și materiei primă. Anunțul a fost făcut de către Centrul pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului Național de Investigații.
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat este mediatizată de Publicaţia Periodică “Monitorul Fiscal FISC.md” zi de zi. Cititorii noştri au posibilitatea să ia cunoştinţă cu materialele ce reflectă poziţia oficială a autorităţii, cu documente emise de SFS, cu proiecte de legi, date statistice, campanii de informare şi conformare, comunicatele de presă ale instituţiei, astfel că persoanele interesate cunosc ritmul pulsului SFS. Cu toate acestea, nu am ezitat să adresăm întrebările, tradiţionale la început de an, directorului Serviciului Fiscal de Stat, dlui Serghei Puşcuţa.
Subiecții declarării averii și intereselor personale din cadrul organizațiilor și instituțiilor publice vor prezenta declarațiile online , utilizând în acest scop semnătura electronică avansată calificată. O prevedere în acest sens se desprinde din hotărârea privind implementarea Legii declarării averii și intereselor personale, aprobată de Guvern în cadrul şedinţei din 23 august curent. În decizie este prevăzut modul de repartizare a semnăturii electronice avansate calificate subiecților declarării averii și intereselor persoanele.
Săptămâna trecută, în cadrul unei şedinţe a Grupului de lucru al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, a fost prezentat Studiul cu genericul Fenomenul salariilor în plic în Republica Moldova, realizat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare și pregătit de Price Waterhouse Coopers Moldova (PwC).
”Vom întreprinde măsuri concrete pentru a combate fenomenul „salariului în plic” și a „muncii la negru”, perfecționarea cadrului legal și calcularea corectă a coeficientului salariului oficial, pentru ca cetățeanul să poată beneficia de salarii și pensii asigurate. De asemenea, în acest scop trebuie promovate și mediatizate modificările legislative, organizate campanii de sensibilizare a angajatorilor în vederea respectării legislației și asigurării dreptului echitabil la muncă.
În declarația Federației naționale a fermierilor din Moldova se menționează că această majorare are loc anual, în ajunul demarării lucrărilor agricole de toamnă, de primăvară și înainte de recoltarea cerealelor, când fermierii nu au de ales și sunt nevoiți să efectueze aceste lucrări cu cheltuieli enorme pentru carburanți.
Angajații Serviciului Fiscal de Stat au finalizat orele de educație fiscală în instituțiile de învățământ general și superior planificate pentru anul de studii care a luat sfârșit ieri. În perioada instruirilor, peste 99% din elevii claselor a 9-a și a 12-a au beneficiat de ore de educație fiscală cu genericul ,,Inițierea în educația fiscală”.
În cazul în care o organizație necomercială prestează servicii de publicitate în corespundere cu obiectivele prevăzute de statut, poate aceasta să utilizeze suma primită din diseminare procentuală pentru acoperirea cheltuielilor aferente serviciilor de publicitate? Conform art. 5 pct. 14) din CF, organizația necomercială este persoana juridică a cărei activitate nu are drept scop obținerea venitului şi care nu foloseşte vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizației, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *