Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În cadrul unei conferinţe de presă, acţionarii băncii comerciale X au prezentat informaţii despre activitatea managerului întreprinderii. În opinia managerului, acestea sunt defăimătoare, fiind preluate şi larg mediatizate practic în toate sursele media de ştiri online, scrise şi TV. Managerul a atacat declarațiile în instanță, considerând că declaraţiile pârâţilor privind faptele expuse în conferinţa de presă constituie un derapaj grav, care în niciun caz nu poate fi considerat ca fiind într-o limită admisibilă de etică, fiind categoric atât ca limbaj utilizat, cât şi ca manieră de expunere, discursul fiind extrem de exagerat.
Entitatea a importat servicii conform invoice în luna martie 2020. TVA la import a fost calculat și reflectat în boxa 8 și 20 din Declarația privind TVA pentru L/03/2020, însă, din anumite motive, suma TVA nu a fost achitată în termenul stabilit de legislație (adică până la prezentarea declarației). Urmează sau nu a fi reflectată această sumă în boxa 15?
Parlamentul a aprobat în ședința din 11 septembrie curent, în lectură finală, proiectul pentru aprobarea proiectului de lege privind asigurarea subvenționată în agricultură, ce are ca scop stimularea accesului fermierilor la asigurările în agricultură, protejarea intereselor acestora în procesul de asigurare, crearea posibilității asigurării calității recoltei, extinderea listei de obiecte și riscuri a căror asigurare urmează a fi subvenționată, stimularea creditării fermierilor prin acordarea posibilității achitării primei de asigurare de către beneficiarul asigurării.
Modul de completare a Declarației privind impozitul pe venit al persoanelor juridice (forma VEN12) este aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 153 din 22 decembrie 2017.
Casa Naţională de Asigurări Sociale vine cu unele precizări şi răspunsuri la întrebările, parvenite de la reprezentanţii mediului de afaceri în situația de suspendare a activității a mai multor agenți economici. În prezent unele entităţi economice şi-au sistat activitatea pe perioada stării de urgenţă, iar angajaţii se află în şomaj tehnic în conformitate cu prevederile art. 80 al Codului muncii. În perioada şomajului tehnic, salariaţii beneficiază lunar de o indemnizaţie ce nu poate fi mai mică de 50% din salariul lor de bază.
În contextul creșterii semnificative a cererii de produse în mediul online, o bună parte din producători s-au orientat spre mediul online, doar că aceștia plasează comenzile fără a furniza informații elementare pentru consumatori, în eventualitatea necorespunderii produselor livrate sau neconformităților. În acest sens, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței recomandă producătorilor locali și furnizorilor să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor privind oferirea informaţiilor complete și corecte privind produsele.
În conformitate cu modificările operate la art. 5 din Codul fiscal (CF) prin Legea nr. 257 din 16.12.2020 cu privire la modificarea unor acte normative (Legea nr. 257/2020), începând cu 1 ianuarie 2021, noțiunile de reprezentanță permanentă și reprezentanța entității nerezidente au următorul conținut: pct. 15) din art. 5 al CF definește noțiunea de reprezentanţă permanentă ca loc fix de afaceri prin care nerezidentul desfășoară, integral sau parţial, activitate de întreprinzător în RM, fie direct, fie printr-un agent cu statut dependent, inclusiv:
Managerii instituțiilor de învățământ care au participat la primul curs de instruire la distanță cu tema „Managementul financiar pentru directorii de școală” desfășurat săptămâna trecută, în premieră, de către Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), apreciază oportunitatea și utilitatea acestor instruiri pentru activitatea lor cotidiană.
Dezvoltarea Registrului de Stat al Controalelor (în continuare – RSC), îmbunătățirea analizei impactului de reglementare pentru actele normative noi și dezvoltarea continuă a Ghișeului Unic pentru eliberarea actelor permisive sunt doar unele dintre serviciile modernizate pe parcursul anului 2020, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii. Eficientizarea utilizării Registrului de Stat al Controalelor. Această resursă informaţională specializată a prevăzut planificarea şi evidenţa automatizată a efectuării controalelor planificate şi inopinate, dar implementarea Registrului a decurs neuniform din determinarea insuficientă a unor organe ale controlului de stat (în continuare – OCS) pentru utilizarea RSC, precum și numărul exagerat de mare a OCS – 58 la număr până în anul 2018, cu o capacitate foarte diferită
Autoritățile preconizează să aprobe, în luna octombrie curent, Nomenclatorul integrat al serviciilor publice administrative și al evenimentelor de viață — naștere, căsătorie, deces etc. Acțiunea este inclusă în Planul anual de acțiuni al Guvernului pentru anii 2019-2020, publicat în Monitorul Oficial din 13 septembrie 2019. Astfel, pentru componenta buna guvernare sunt prevăzute circa 40 de acțiuni ce țin de domeniile administrației publice, e-Guvernării, statisticii și drepturilor de proprietate intelectuală. Pentru dezvoltarea administrației publice vor fi elaborate proiectul de lege cu privire la serviciile publice, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Metodologiei-cadru de stabilire a tarifelor pentru serviciile publice administrative prestate contra plată, proiectul de lege privind instituția reprezentantului Guvernului în teritoriu.
În perioada 2 septembrie — 22 noiembrie curent Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) anunță desfășurarea celui de-al V–lea Apel de depunere a cererilor de solicitare a subvențiilor în avans pentru persoanele ce vor desfășura pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar. Proiectele investiționale pot fi depuse de tinerii și femeile fermieri ce intenționează să lanseze afaceri în sectorul agrar, conform domeniilor de sprijin susținute de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, care includ: • stimularea investițiilor pentru utilarea și renovarea tehnologică a fermelor zootehnice;
Guvernul a aprobat în ședința din 1 august avizul la proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală Reamintim că un grup de deputați au elaborat o inițiativă legislativă ce prevede mai multe modificări la legea menționată, inclusiv auditul extern obligatoriu al situațiilor financiare la întreprinderile de stat și municipale.
Agentul economic „X” în baza contractului de vânzare-cumpărare a achiziționat în august 2020 un utilaj (mijloc fix) de la întreprinderea „Y” (ambele rezidente ale RM). Valoarea obiectului contractului este exprimată în unități convenționale, iar achitarea s-a efectuat în părți egale: prima parte în ziua transmiterii utilajului în baza facturii fiscale emise de furnizor, iar a doua - peste 2 luni. Astfel, s-a format o diferență de sumă ținând cont de cursul valutar. În asemenea caz cum se constată în contabilitatea financiară și în scopuri fiscale diferența de sumă, ținând cont de faptul că utilajul a fost pus în funcțiune peste o săptămână de la procurarea acestuia?
„Deși Serviciul MPay a înregistrat anumite rezultate, există rezerve de îmbunătățire din punctul de vedere al impulsionării procesului de modernizare tehnologică”, — se spune în Raportul Curții de Conturi privind performanța Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice MPay. Serviciul a fost instituit în anul 2013 în contextul implementării Proiectului e-Transformare a Guvernării, pentru a asigura un mecanism unic de achitare a serviciilor publice, impozitelor, taxelor, amenzilor, penalităților și altor plăți la bugetul public național, prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor.
În conformitate cu prevederile art. 542 alin. (1) din Codul fiscal, obiect al impunerii este venitul determinat conform contabilităţii financiare, obţinut în perioada fiscală de declarare. În scopul aplicării regimului IVAO, agentul economic urmează să determine obiectul impunerii prin aplicarea contabilității de angajamente reieșind din prevederile legislației contabile.
Un podcast de educație financiară este lansat astăzi de Banca Națională a Moldovei și Clubul Presei Economice. Primul episod cu titlul „De unde apar banii” vorbește despre apariția băncilor și tratează subiecte precum creditarea, economisirea pentru viitor, sistemul de plăți etc. Podcastul face parte din proiectul „Învață! Dă sens banilor” desfășurat de Banca Națională împreună cu alte instituții. „Un angajament social al Băncii Naționale este creșterea nivelului de educație financiară a cetățenilor, iar această inițiativă ne va permite să ajungem la un public cât mai larg, instruit astfel încât deciziile pe care le ia să-i aducă beneficiile scontate. La fel, ne dorim să oferim publicului ocazia comodă de a se documenta într-un format atractiv în timp ce fac alte lucruri: merg în transport, fac sport sau desfășoară alte activități”, spune guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu.
Contractul cu o rețea mare de supermarketuri este deja în sine o realizare pentru furnizor. Însă lupta pentru accesul la cumpărător și atragerea atenției acestuia nu se finalizează cu încheierea unui astfel de contract. În activitatea economică a producătorilor de bunuri din diferite domenii de activitate, inclusiv din ramurile panificației, agriculturii, industriei ușoare etc. entitățile deseori apelează la transferuri de plăți în favoarea distribuitorilor, rețelelor de supermarketuri (denumiți în practică „retaileri de produse”) cu scopul de a accelera procesul de vânzare cu amănuntul a bunurilor lor (vânzărilor retail).
Perioada de tranziție la condiţiile de autonomie financiară a instituţiilor de învăţământ superior de stat va fi prelungită până la sfârșitul anului 2019, termenul-limită fiind anul 2018. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței Guvernului din 18 ianuarie curent. Astfel, termenul de 6 ani financiari (2013-2018), stabiliți în Hotărârea cu privire la modul de funcţionare a instituţiilor de învăţământ superior de stat în condiţii de autonomie financiară, pentru perioada de tranziție, va fi modificat la 7 ani financiari (2013-2019).
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită specialiștii în finanțe publice să se înscrie la unul din cele două cursuri de instruire online cu genericul: „Contabilitatea bugetară. Cadrul normativ”, programate pentru luna iulie curent. Cursurile vor fi organizate în perioadele 2 – 17 iulie și 21 iulie – 5 august 2020.
Din diverse motive, fie din cauza modificărilor frecvente ale reglementărilor aplicabile sau a complexității activității, fie din cauza fluctuației de personal etc., situaţiile financiare pot conține o serie de erori semnificative, care trebuie corectate. În mod contrar, omisiunea corectării acestora ar conduce la denaturarea situaţiilor financiare întocmite. Mai mult, în cazul în care situaţiile financiare conţin erori semnificative comise în mod intenţionat, acestea nu se consideră conforme nici cu Standardele Naționale de Contabilitate (SNC), nici cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS1).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *